Principii de chirurgie oncologica in ORL

PRINCIPII DE CHIRURGIE ONCOLOGICĂ ÎN ORL

Chirurgia oncologică a capului şi gîtului a cunoscut în ultimul deceniu o creştere spectaculoasă a procedeelor tehnice prin aprofundarea cunoştinţelor, mărirea experienţei şi o integrare între celelalte specialităţi implicate în tratamentul cancerului. Noi considerăm tratamentul chirurgical ca fiind o componentă a abordării multidisciplinare a cancerului capului şi gîtului.

Pentru chirurg este necesar nu numai să cunoască aspectele tehnice ale acestei complexe chirurgii cu indicaţiile şi contraindicaţiile lor, ci şi să integreze adecvat această chirurgie intre celelalte metode moderne de tratament.

Un alt scop al acestei chirurgii este conservarea morfologiei şi funcţiilor importante pentru mărirea calităţii vieţii pacienţilor trataţi. Atitudinea conservatoare nu va fi efectuată în detrimentul rezecţiei  suficiente a tumorii.

Dorim să prezentăm  în  aceast capitol modul nostru de abordare a tratamentului chirurgical al cancerelor capului şi gîtului, ca rezultat al cunoştinţelor şi experienţei acumulate în ultimii ani.

Notiuni de anatomie si fiziologie a glandelor salivare

PATOLOGIA GLANDELOR SALIVARE ŞI ELEMENTE DE

PATOLOGIE CERVICALĂ

6.1. NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A GLANDELOR SALIVARE

Glandele salivare, glande anexe ale cavităţii bucale, sunt grupate în glande salivare principale (parotide, submandibulare şi sublinguale) şi glande salivare mici sau accesorii.

Unitatea histologică elementară este acinul salivar, constituit din celule epiteliale secretoare care se deschid intr-un lumen. La glandele salivare mari saliva secretată este eliminată succesiv prin canalele intercalare, intralobulare, interlobulare şi canalul principal de excreţie.

Parotidele secretă o salivă seroasă, submandibularele şi sublingualele o salivă sero-mucoasă.

Cantitatea salivei secretate de toate glandele salivare în decurs de 24 de ore este de 1000-1500 ml.

Notiuni de anatomie si fiziologie traheo-bronsica

 PATOLOGIE TRAHEO-BRONŞICĂ ŞI ESOFAGIANĂ

Traheea se află în continuarea laringelui, fiind localizată la nivelul gâtului. Multe afecţiuni ale laringelui sunt preluate şi de trahee. Diagnosticul şi tratamentul endoscopic au fost descoperite de către ORL-işti, iar la ora actuală, manevra endoscopică este practicată  de medicul internist,  de pneumolog şi de chirurgul toracic.

Următorul capitol este prezentat din punctul de vedere al oto-rino-laringologiei.

5.1. NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE TRAHEO-BRONŞICĂ

Traheea este ataşată de cartilagiul cricoid, care este cel mai rigid element al arborelui respirator. La adult, lungimea traheei este de 10-13 cm şi are în constituţia ei 16-20 fragmente de cartilagiu sub formă de potcoavă. Partea posterioară a acestor inele este membranoasă şi vine în contact cu esofagul.

Notiuni de embriologie, anatomie si fiziologie clinica a laringelui

LARINGOLOGIA

4.1. NOŢIUNI DE EMBRIOLOGIE, ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE CLINICĂ A  

                   LARINGELUI

4.1.1. EMBRIOLOGIE

Dezvoltarea laringelui se face din două regiuni:

- supraglota se dezvoltă din mugurele buco-faringian;          

- glota şi subglota din mugurele traheobronşic.

Nervii arcurilor faringiene sunt ramuri ale nervului vag.

Laringele coboară de la nivelul vertebrei a 2-a cervicale la naştere până la nivelul vertebrei a 5-a cervicale la adult.

Notiuni de anatomie si fiziologie clinica a faringelui

F A R I N G O L O G I A

3.1. NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE CLINICĂ A FARINGELUI

3.1.1.NOTIUNI DE ANATOMIE

Faringele este un organ tubular situat la partea superioară a tubului digestiv. El este constituit din aponevroza faringiană, care la exterior este acoperită de muşchii constrictori ai faringelui, iar la interior este căptuşită cu mucoasă. Aponevroza faringiană se inseră pe baza craniului şi coboară, pe apofizele pterigoide, apoi pe mandibulă, osul hioid şi aripile cartilajului tiroid pentru a se continua cu esofagul înapoia cartilajului cricoid (nivelul vertebrei C6).

Notiuni de anatomie clinica

RINOLOGIE

2.1. NOTIUNI DE ANATOMIE CLINICĂ

             

            2.1.1. ANATOMIA CLINICĂ A PIRAMIDEI NAZALE

Piramida nazală este o proeminenţă situată în mijlocul feţei. Elementele ei structurale sunt: oasele, cartilajele şi ţesutul fibros .

Scheletul osos se află în jumătatea superioară şi este alcătuit din oasele proprii nazale şi din apofizele ascendente ale oaselor maxilare. Scheletul fibrocartilaginos se află în jumătatea inferioară a nasului şi este format din cartilajele triunghiulare şi alare. Acest schelet este acoperit de muşchii nazali cu rol în mimica fetei. Fetele laterale ale piramidei se întâlnesc anterior, formând dosul nasului sau creasta nazală. Dispoziţia elementelor osoase şi cartilaginoase influenţează în mod major forma şi armonia estetică a feţei, precum şi funcţionalitatea cavităţilor nazale.

Notiuni de anatomie clinica si de fiziologie a urechii

OTOLOGIA

1.1. NOŢIUNI DE ANATOMIE CLINICĂ ŞI DE FIZIOLOGIE A URECHII

1.1.1. ANATOMIA CLINICĂ

Datorită structurii şi mai ales funcţiilor sale, urechea trebuie denumită analizorul cochleo-vestibular Acesta se compune din două mari porţiuni distincte: periferică (care se subîmparte în urechea externă, medie şi internă) şi centrală (constituită din nervul acustico-vestibular, căile de conducere şi nucleii din trunchiul cerebral şi aria corticală auditivă).

Embriologic, segmentul periferic ia naştere din primele două arcuri şi fante branhiale, internă şi externă. Urechea internă derivă din ectodermul tubului neural, la nivelul neuromerului 4 şi 5.