1.Caracterele
topografice ale smaltului
Acopera intreaga suprafata a coroanei
dentare anatomice terminându-se la colet si se sprijina pe dentina subiacenta.
Are grosimi variabile astfel:
- la nivelul cuspizilor M este de 2,6 mm
- la nivelul cuspizilor PM este de 2,3 mm
- la nivelul marginilor incizale ale I de 2
mm
- la nivelul coletului I lat. de 0,2 mm
Deci se poate vedea ca grosimea cea mai
mare se afla la nivelul suprafetelor care participa in procesul de masticatie
si ea descreste spre colet unde se termina sub
forma unei muchii
inguste care acopera pe o distanta de 2-3 mm cementul radicular, realizand ceea
ce se numeste jonctiunea smalt-cement.
Joncţiunea smalţ-cement prezintă trei
variante clinice :
a. cementul , care
embriologic se formează mai târziu, acoperă smalţul- 60-65%;
b. smalţul se
întâlneşte cu cementul- 30%
c. între cele două
componente rămâne un spaţiu liber, în care dentina rămâne expusă factorilor din
mediul bucal - 5-10%, (situatie nefavorabila ea fiind o zona de minima
rezistenta pt. agentii cariogeni deoarece dentina fiind mai slab mineralizata
agentii cariogeni care actioneaza direct pot declansa producerea cariilor de
colet mult mai repede. De asemenea prin actiunea factorilor cariogeni pot aparea
fenomene de hiperestezie dentinara, caracterizata prin aparitia durerilor la
atingerea zonei cu alimente, in timpul actului masticator sau in timpul
periajului.
2. Caracterele fizice
ale smaltului
a) duritatea sa accentuată (cel mai dur
ţesut osos din organism), realizată prin
gradul mare de mineralizare. Duritatea sa variază în funcţie de zonă şi de
dinte, fiind în general mai mare în
locurile cu solicitare funcţională mai intensă, locuri unde poate să atingă gradaţia
8 de duritate pe scara Mohr.
Cel mai scăzut grad de duritate al smalţului
este 5 şi se găseşte în zonele de
solicitare minimă şi anume pe feţele proximale coronare, în special spre colet.
• casant când nu
este susţinut de dentina subiacentă,
• puţin rezistent la
acţiunea acizilor
• neted si
translucid
-transluciditatea depinde
de:
- gradul diferit de mineralizare
- grad de omogenitate a smaltului
b) culoarea variaza de la alb-galbui la
albastru- cenusiu, in raport cu:
- grosimea,
- structura arhitectonica
a prismelor care il alcatuiesc,
- compozitia chimica,
-
gradul de mineralizare astfel:
1. o mineralizare mai mare produce o culoare
albă a smalţului,
2. o mineralizare mai redusă determină virarea
culorii sale spre alb-albăstrui.
3. procesul de îmbătrânire însoţit de
modificări de mineralizare şi deci, de reducere a proceselor funcţionale,
culoarea devine cenuşie.
- la nivelul coletului, datorita grosimii
reduse, smaltul are o culoare galbuie
sau galben intens,
datorita transparentei dentinei subiacente.
Importanţă clinică respectării
principiului fizionomic, când se reface morfologia coronară, în odontoterapia
în protetică.
3. Componenta
anorganica a smaltului
Substanţele minerale
- 90% din substantele minerale ale smaltului
sunt formate din fosfati de calciu, majoritatea prezentandu-se sub forma de
hidroxiapatita, Ca10 (PO4)6 (OH)2,
iar o mica parte sub forma unor cristale hibride rezultate din înlocuirea
radicalului hidroxil cu alţi ioni: fluor, clor, strontiu sau plumb:
fluorapatita, Ca10 (PO4)6 (F2OH)2
, clorapatită Ca10 (PO4)6 (ClOH)2 ,
Ca10 (PO4)6 (StOH)2 , Ca10 (PO4)6
(PbOH)2 .
Radicalii fosfat pot fi substituiti de
radicali de arseniat, vanadiat, silicat, sulfat sau carbonat.
- restul de 10% se gasesc sub forma de:
carbonat de Ca, fosfat de Mg, clorura de Ca.
Ionii minerali care intra in compozitia
smaltului
Constituienti
majori:
Ca
33,6% - 39,4%
P
16,1- 18%
La dintii permanenti raportul dintre ele fiind
de 2/1.
CO2
1,95%- 3,66%
Na
0,25 –0,56%
Cl
0,19% - 0,3%
K
0,05% - 0,3%
Constituienti minori
:
Fluor
Zinc Wolfram
Mangan
Cobalt Seleniu
Paladiu
Fier Cupru
Vanadiu
Brom Siliciu
Zinc
Strontiu Cadmiu
Titan
Staniu Aur
Plumb
Litiu Zirconiu
Argint
Mercur Bariu
Plutoniu
Crom Nichel
Toate componentele minerale provin din:
- alimentaţie,
- poluarea aerului şi apei,
- diverse accidente.
Aceste oligoelemente participă la reducerea
incidenţei cariilor prin modificarea dimensiunilor şi formei cristalelor de
apatită.
Distribuţia acestor elemente în smalţ este
diferită, astfel:
a. Stronţiu şi
cuprul au o distribuţie omogenă
b. Fe, Zn, Pb, Fl,
St, Cl descresc cantitativ de la suprafaţa smalţului spre profunzime
c. Carbonatii, Mg,
Na, Si, Mn, Ag, Al, au o concentraţie mai scăzută la suprafaţa smalţului;
Un
cristal de hidroxiapatită este alcătuit din 2500 unităţi structurale cristaline
elementare. În
smalţul complet mineralizat, cristalele au o formă hexagonală.
Volumul cristalelor
de hidroxiapatită din smalţ este de cca 200 ori mai mare decât
al celor din
dentină. Cristalele de hidroxiapatită, atât din smalţ cât şi din dentină,
prezintă striaţii fine, dispuse paralel sau într-un unghi de 60 grade cu axul
lung al cristalului.
Fiecare cristal
hexagonal de hidroxiapatită este subîmpărţit în 3 coloane rombice, care
reprezintă, la rândul lor, câte o unitate structurală cristalină elementară.
4. Prisma de smalt
Prisma
de smalţ, unitatea structurală fundamentală formate din cristale de
hidroxiapatita
- fiecare prismă fiind alcătuită din
patru ameloblaste,
- numărul lor per dinte - 5-12 milioane,
-
variaza în funcţie de volumul coroanei.
Pismele
de smalt parcurg smalţul de la joncţiunea amelo dentinară până la suprafaţa
dintelui.Diametrul lor :
- este mai mic în apropierea joncţiunii smalţ-dentina (1-2 microni)
- mai mare la suprafaţa dintelui (4 microni),
- lungimea lor este egală cu grosimea smalţului dintelui respectiv.
Prismele
de smalţ prezintă la exterior un strat bogat în substanţă organică, care se
numeşte teaca prismei care intervine în mecanismele de elasticitate şi de
difuziune ale smalţului, conferind astfel caracteristicile esenţiale ale sale,
duritatea şi difuziunea soluţiilor.
Între pereţii prismelor de smalţ nu există
o ataşare intimă, astfel că apar spaţii in care se gaseste substanţa
interprismatică.
Pe o
secţiune longitudinală prismele se prezintă ca nişte coloane
poliedrice orientate diferit de la o zonă la alta: la suprafaţa liberă a
dintelui ele sunt paralele cu axul lung al
dintelui, apoi se
înclină până la un unghi ascuţit, iar la nivelul joncţiunii smalţ-cement ajung
perpendiculare pe axul lung al dintelui
Prisme de smalt: ocluzal, oral ME
Traiectul
prismelor este uşor sinuos ceea ce le conferă o oarecare elasticitate. Aceste
sinuozităţi interesează grupe de 5-7 prisme Þ Secţionarea longitudinală a unui dinte să
taie prismele după planuri diferite ceea ce determină apariţia unui fenomen
optic, descris sub numele de striile lui Hunter- Schreger. Aceste striuri apar
sub forma unor benzi
clare şi benzi
întunecate. Benzile clare sunt numite parazonii, şi corespund prismelor care au
fost secţionate pe o lungime mai mare.Benzile întunecate numite diazonii
corespund prismelor care au fost secţionate pe o lungime mai mică, efectul
optic fiind produs de paralelismul mai mic, respectiv mai mare dintre prismele
de smalţ cea ce modifică gradul de reflexie al luminii.
Din punct de vedere clinic importanţa
acestor benzi rezidă în aceea că accesibilitatea acizilor este diferită în
funcţie de orientarea prismelor, astfel încât, studiile histochimice au arătat
că parazonele sunt mai rezistente la atacul acid.
La
nivelul suprafeţelor ocluzale prismele se întrepătrund, dând aspectul unui
smalţ noduros, structură care măreşte rezistenţa smalţului.
Pe traiectul lor
prismele prezintă 2 feluri de strii:
1. Striile transversale
2. Striile paralele ale lui Retzius sau
liniile de creştere.
5. Formatiuni
particulare ale smaltului cu continut crescut de substanta organica
Substanţa organică se găseşte în cantitate
mai mare şi într-o serie de formaţiuni particulare ale smalţului numite lamele,
smocuri şi fusuri.
Lamelele
- sunt formaţiuni lineare care străbat smalţul
pe toată lungimea lui, mergând până la joncţiunea smalţ-dentină.
- sunt alcătuite din substanţă organică slab
mineralizată
- sunt localizate frecvent în gropiţele
ocluzale ale M şi PM şi în smalţul din regiunea cervicală a tuturor dinţilor.
- in funcţie de originea lor lamelele pot fi:
- adevărate - se formează în fazele terminale
ale amelogenezei, datorită tensiunilor care apar în cursul mineralizării
- false - apar după erupţia dinţilor şi
materialul lor organic se poate mineraliza.
- Lamelele sunt considerate leziunile cicatriceale
ale smalţului
Smocurile smalţului
- sunt formaţiuni organice slab mineralizate cu
aspect de smocuri de iarbă
- se prezintă sub forma unor mănunchiuri de
lamele ramificate şi ondulate, care încep de la
limita smalţ-dentină şi merg aprox. pe 1/3 din grosimea smalţului spre suprafaţă.
- au rolul de
amortizare de şocuri datorită elasticităţii şi ajută la nutriţia smalţului.
Fusurile smalţului
- sunt zone cu deficit de mineralizare
- au
aspect fusiform şi sunt localizate în 1/3 internă a smalţului, în vecinătatea dentinei,
cu frecvenţă maximă la nivelul coletului şi a cuspizilor.
- unii
autori le consideră drept prelungiri ale fibrelor Tomes în smalţ.
6. Cuticulele
smaltului
Cuticulele smalţului prezintă compoziţie
organică şi pot fi:
- primare
- secundare
- terţiare
Cuticula
primară se află între ameloblaşti şi capătul extern al prismei de smalţ.
Împreună cu epiteliul adamantin redus formează
membrana Nasmith, care acoperă coroana în timpul erupţiei dentare şi care
dispare prin periaj, abraziune şi solicitare masticatorie.
Cuticula
secundară apare în timpul erupţiei dentare şi este alcătuită din epiteliul
gingival perforat în timpul erupţiei şi epiteliul adamantin redus din a căror
fuziune rezultă
inserţia epitelială
care se fixează la coletul dintelui după terminarea erupţiei dentare.
Cuticula
terţiară rămâne în locul celei primare după dispariţia sa în urma
abraziunii, de aceea se mai numeşte şi cuticula de abraziune. Ea apare după
erupţia dentară spre deosebire de celelalte două şi se depune permanent, având
o compoziţie complexă reprezentată din:
- glicoproteine salivare,
- celule epiteliale descuamate,
- leucocite,
- resturi alimentare
7. Defecte de
suprafata ale smaltului
În
perioada odontodenezei, în timpul exercitării funcţiei datorită faptului că
smalţul este un ţesut hipermineralizat, la alternanţe de temperaturi pot apare
unele defecte în smalţ care constituie căi prin care pot pătrunde în
smalţ microorganismele din mediul bucal.
Dintre aceste defecte fac parte
fisurile,perikimatiile, smalţul
aprismatic şi cuticulele
smalţului.
Smalţul aprismatic
- reprezintă porţiunea externă a smalţului,
fiind ultimul produs de secreţie al ameloblastelor înainte de a-şi înceta
activitatea,
- o
grosime medie de 30 microni.
- aspectul
său este mai omogen iar prisma de smalţ are
un contur imprecis delimitat, dar gradul său de mineralizare este mai mare.
- are
repartiţie mai frecventă la nivelul coletului.
Cuticulele smalţului prezintă compoziţie organică şi pot fi:
-
primare
-
secundare
-
terţiare
Cuticula primară se află între ameloblaşti
şi capătul extern al prismei de smalţ.
Împreună
cu epiteliul adamantin redus formează membrana Nasmith, care acoperă coroana în
timpul erupţiei dentare şi care dispare prin periaj, abraziune şi solicitare
masticatorie.
Cuticula secundară apare în timpul
erupţiei dentare şi este alcătuită din epiteliul gingival perforat în timpul
erupţiei şi epiteliul adamantin redus din a căror fuziune rezultă
inserţia epitelială
care se fixează la coletul dintelui după terminarea erupţiei dentare.
Cuticula terţiară rămâne în locul
celei primare după dispariţia sa în urma abraziunii, de aceea se mai numeşte şi
cuticula de abraziune. Ea apare după erupţia dentară spre deosebire de
celelalte două şi se depune permanent, având o compoziţie complexă reprezentată
din:
- glicoproteine salivare,
- celule epiteliale descuamate,
- leucocite,
- resturi alimentare
8. Proprietati fizice
ale dentinei
a) culoarea sa este
galben deschis şi este semitransparentă
b) duritatea sa este
de 5 pe scara lui Mohs mult mai mică decât a smalţului
c) este depresibilă
şi elastică ceea ce compensează duritatea smalţului supraiacent
d) grosimea sa este
variabilă astfel:
- la suprafaţa M şi PM este
de 3-7 mm,
- la marginea incizală este
de 3-5 mm,
- la colet este de 3-4 mm,
- pe rădăcină este de 3-5 mm,
- la nivelul apexului are cea
mai mică grosime de 1-3 mm
9. Compozitia chimica
a dentinei
a) Materialul anorganic
b) Material organic
c) Apa
Componenta minerală a dentinei atinge 25 %
• Ca 28,2-35,3% concentraţia sa este mai mică
în apropierea camerei pulpare şi mai ridicate la interfaţa smalţ-dentină
• P 13,8 - 17,1 % repartiţie neuniformă chiar
şi în cadrul aceluiaşi dinte, la fel ca şi ionii de Ca
• CO2 3% sub formă de carbonat sau bicarbonat
• Mg 1-2% în concentraţie mai mare decât în
smalţ şi în concentraţie mai mare în dentina radiculară
• F 0,017% creşte de la jocţiunea
smalţ-dentină către pulpă şi cu vîrsta
În concentraţii mai mici se mai găsesc:
- Si: 0,2% K: 0,07 % Cl: 0,03-0,39 %
- Zn: 0,018% Na : 0,2 - 0,75 %
Ca şi P formează cristalele de apatită (în
principal hidroxiapatită) care sunt mult mai mici (400-800 nanometri) decât ale
smalţului şi sunt aplatizate.Raportul Ca/P variază şi în funcţie de vârstă,
fiind mai mare la persoanele sub 30 de ani.
Substanţele organice dentinare sunt reprezentate de:
- fibrele de colagen care reprezintă 90% formate din:
- protocolagen
- tropocolagen
- colagen matur
- aminoacizi: glicina,
alanina, prolina, hidroxiprolina
- proteine necolagenice restul de 10% care au
rol în iniţierea şi controlul mineralizării dentinei din care fac parte:
- keratine
- fosfoproteine reprezintă 50% şi au rol în
legarea calciului
- peptide dentinare
- proteine plasmatice
10. Tipuri de dentina
– clasificare , definitie
Dentina este un ţesut dur mineralizat care
protejează pulpa dentară.Ea este acoperită de smalţ la nivelul coroanei dentare
şi de cement la nivelul rădăcinii.
Tipuri de dentină
1. Dentina primară
este aceea care se formează în timpul odontogenezei.
2. Dentina secundară
se formează după dezvoltarea completă a rădăcinii în mod fiziologic într-un
ritm zilnic de aproximativ 1 micrometru. Ea este rezultatul acţiunii stimulilor
termici şi funcţionali obişnuiţi. Radiologic ea apare ca o creştere uniformă a
stratului coronar de dentină în detrimentul camerei pulpare, care se
micşorează, ceea ce determină creşterea timpului necesar evoluţiei unui proces
carios.
3. Dentina terţiară
(de iritaţie, reactivă) se formează în zonele în care sunt activate
odontoblastele prin uzură dentară, carii sau procedee restaurative, deci ca
răspuns la stimuli specifici.
11. Morfologia
dentinei – canaliculele dentinare
Canaliculele
dentinare se formează în jurul prelungirilor odotoblaştilor şi astfel
traversează întreaga lăţime a dentinei de la joncţiunea smalţ-dentină sau
joncţiunea
dentină-cement la
pulpă. În general, ca aspect, canaliculul dentinar are forma unui tirbuşon.Perpendicular
pe canaliculele dentinare apar la intervale mari liniile de contur ale lui
Owen, care reprezintăzone cu mineralizare mai slabă.
Estimativ numărul acestor canalicule este de
50.000/mm2.
•Canaliculele dentinare se subţiază spre
exterior, astfel că porţiunea mai largă este situată în apropierea pulpei.
• Pe măsură ce se apropie de pulpă
canaliculele au direcţie convergentă, deoarece suprafaţa camerei pulpare este
mult mai mică decât suprafaţa dentinei de-a lungul joncţiunii smalţ-dentină.
•Continutul canaliculelor dentinare:
•o prelungire protoplasmatică odontoblastică,
de la odontoblastul din pulpa dentară, prelungire numită fibra lui Tomes.
•între fibra Tomes şi peretele canaliculului,
se afla un spaţiu - teaca lui Neumann (care reprezinta o teacă protectoare a
fibrei lui Toms) –
•Acest spatiu conţine:
• substanţă fundamentală amorfă cu aspect
granular, fibre de colagen paralele cu fibra lui Tomes provenite din pulpa
dentară din stratul subodontoblastic şi cunoscute sub numele de fibre Korff
•fibre nervoase amielinice.
•Cercetările au pus în evidenţă şi ramificaţii ale canaliculelor
dentinare, cu traiect orizontal sau oblic, ce fac legătura între canalicule şi
care se numesc canale secundare.
•Ele conţin ramificaţii ale prelungirilor protoplasmatice Tomes.
•În dentina coronară, cu deosebire în apropierea joncţiunii smalţ-dentină,
apar zone de dentină imperfect mineralizate numite spaţii interglobulare
Czermak.
•Asemănător, acest aspect al dentinei se
întâlneşte şi la limita dentină-cement, de-a lungul rădăcinii, zona respectivă
numindu-se stratul granular Tomes.
Ele reprezintă locuri de minimă rezistenţă, prin care se poate face progresia procesului carios.
Ele reprezintă locuri de minimă rezistenţă, prin care se poate face progresia procesului carios.
Dentina care înconjoară canaliculele
dentinare se numeşte dentină pericanaliculară, pe când cea situată între ele
este cunoscută ca dentină intercanaliculară.
Dentina pericanaliculară are:
-un conţinut mai redus de colagen Þ este mai repede dizolvată în mediu acid.
-un grad mai mare de mineralizare al matricei de mucopolizaharide Þ un grad mai
mare de duritate, din care cauză ea poate constitui un suport structural pentru
dentina intercanaliculară.
-nu este prezentă în dentina din vecinătatea pulpei.
În zona joncţiunii smalţ-dentină dentina
pericanaliculară este mai intens mineralizată şi este cunoscută sub numele de
aria translucidă.
Dentina intercanaliculară este
localizată între inelele de dentină pericanaliculară şi constituie marea
majoritate a dentinei circumpulpare.
Este alcătuită din:
-fibre de colagen orientate aproape în unghi drept faţă de canaliculele
dentinare,
- cristale de hidroxiapatită,
-o matrice de mucopolizaharide şi
Suferă mai puţine schimbări în decursul
vieţii.
12. Caracterele
morfo-functionale ale cementului
Cement acelular se depune primul
(cement primar)
Cement celular se formează
ulterior(cement secundar).
Cementul acelular (fibrilar)
acoperă dentina radiculară pe toată suprafaţa sa.
-
striaţiuni
perpendiculare pe suprafaţa externă, care corespund traiectelor de inserţie ale
fibrelor periodontale.
-
conţine
un sistem de canalicule fine, radiare, care asigură desfăşurarea proceselor
metabolice.
-
Substanţa
organică este alcătuită din filamente de colagen reunite într-un reticul fin,
cu ochiuri de mărimi variate, cuprinzând cristale minerale de volume diferite. Substanţa
organică a cementului fibrilar este mai densă la periferie.
Cementul
celular se găseşte la periferia celui acelular predominant în zona apicală a
rădăcinii la nivelul bifurcaţiei sau trifurcaţiei radiculare. El coţine spaţii
lacunare în care sunt adăpostite celule specializate în formarea matricei
organice a cementului. Aceste celule se numesc cementociţi. Lacunele prezintă
multe prelungiri canaliculare prin care comunică între ele. În aceste
canalicule se găsesc prelungiri citoplasmatice ale cementociţilor, prelungiri
care se anastomozează între ele.
•
Principala caracteristică fiziologică a cementului
este apoziţia continuă de noi straturi, care alcătuiesc, cementul de
neoformaţie (un proces biologic compensator şi protector care menţine starea de
integritate a parodonţiului de susţinere şi a funcţiilor sale).
•
Hipercementoza se produce în condiţii de
hipersolicitare a dinţilor, pentru mărirea suprafeţei de inserţie parodontală,
dar şi în cazuri de inflamaţie parodontală sau afecţiuni generale ca maladia
Paget.
•
Destul de rar cementul prezintă şi fenomene de
rezorbţie şi anume în traumatisme ocluzale violente, deplasări ortodontice
supradozate, transplantări, hipovitaminoze A şi D, tuberculoză, hipotiroidie,
etc.
13. Rubricile foii de
observatie
a) Datele de
identitate ale pacientului :
- numele si
prenumele
- adresa
- varsta
- ocupatia
b) Anamneza
- motivul
prezentarii si istoricul scurt al afectiunii
- antecedente
heredocolaterale
- antecedente
personale fiziologice
- antecedente
personale patologice
- conditii de
viata generala
c) Examenul clinic
1. Examenul
exobucal
- facies
- profil
- tegumente
- reliefurile
osoase ale fetei
- puncte de
emergenta nervoase trigeminale
- pereti
sinuzali
- tonusul
muschilor
- ganglioni
limfatici
- examenul buzelor
- ATM (si
amplitudinea deschiderii gurii)
2. Examenul
endobucal
A. inspectia
mucoasei
B. palparea
planseului cavitatii bucale , alimbii , a obrazului si a boltii palatine
C. examenul
arcadelor dentare :
- forma
-
dispozitia dintilor
-
caractere generale
- aspectul
dintilor si leziunile lor (inspectie , palpare , percutie)
D. examenul
parodontiului :
-
inspectie
- palpare
- mobilitate
dentara
- igiena
bucala
E. examenul
ocluziei in 3 planuri :
-
vertical
- sagital
-
transversal
F. examenul
articularii interdentare
d) examenele
complementare :
- radiografii
- diafanoscopie
- probe de
vitalitate
- examene de
laborator
e) diagnostic complet
- leziuni
pulpare si parodontale acute
- diagnostic
toporafic si etiologic al leziunilor carioase
- diagnosticul
afectiunilor parodontale cronice
- diagnostic de
ocluzie :
·
echilibrata
·
neechilibrata
- diagnostic de
edentatie protezata sau neprotezata , corect , incorect
- diagnostic
chirurgical
f) stabilirea planului
de tratament :
- tratament de
urgenta
- tratament de durata
14. Factorii de care
depinde incidenta cariei dentare
nFactorul microbian
nTemperatura,
numiditatea,
npH-ul,
nMicroflora
bucală are un caracter mixt, saprofit. Ea conţine : streptococi, în
special grupul streptococilor viridans (Streptococul mutans, salivarius,
sanguis, mitis),
nstafilococi,
ndiplococi,
nbacili
fusiformi, levuri, spirochete, spirili, vibrioni, etc.
15. Metode de
inregistrare a indicelui de carie
Exista 2 indici :
a) DMF-T (CER-dinte)
b) DMD-S (cer-suprafata)
unde: d = DECAYED
(CARIE)
M =
missing (extras)
R = restaurant
Indicele DMF-T
are o marja de eroare deoarece pe 1 dinte pot exista mai multe leziuni, de
aceea s-a introdus indicele DMF-S sau CER-S(suprafata). Se calculeaza cele 5
suprafete de pe dintii laterali si 4 ale dintilor frontali.
Pentru aprecierea
rezultatelor actiunii profilactice este nevoie de un indice de intensitate:
1) caria
stratului extern al smaltului
2) caria
stratului intern si extern
3) caria
smaltului si a dentinei
4) caria
profunda in dentina
Indicele DMF
poate furniza data in legatura cu urmatoarele elemente:
- statusul odontal al unui grup populational
- eficienta masurilor de cario-profilaxie
Indicele cavitar (IC) - activitate carioasa pe timpde
1 an
IC= nr. carii noi/nr. dinti extrasi × 100
16. Indicele de
susceptibilitate la carie
Acest indice arata
predispozitia la carie, dobanditasau ereditara a dintilor respectiv a
suprafetelor dentare.
Este determinat de
urmatoarele caracteristici:
a) forma
si morfologia coronara – suprafetele ocluzale ale molarilor sunt mai frecvent
afectate de carie decat incisivii inferiori care au o forma mai simpla
b) marimea
dintilor – la aceeasi expunere a dintilor, frecventa cariei este mai mare la
dintii voluminosi
c) pozitia
pe arcada – cu cat dintele este situate mai distal cu atat el este mai
susceptibil la carie
d) configuratia
suprafetei ocluzale – santurile care reprezinta unghiuri mai deschise si
adancime mai mica sunt mai putin vulnerabile la carie
e) varsta
post a dintelui – cariile ocluzale apar la 1 – 3 ani dupa eruptie, pe cand cele
proximale apar dupa 3 ani de la eruptie
f)
simetria cariilor – la dintii omologi caria apare la
intervale scurte de timp, mai ales la arcada inferioara
g) cariile
copiilor si tinerilor – au evolutie rapida cu aparitia complicatiilor pulpare
h) cariile
varstnicilor – evolueaza lent, au frecvent localizare cervicala si au tendinta
de a produce leziuni necrotice
i)
conditiile post eruptive – la acelasi individ exista o
susceptibilitate diferita intre diversele grupe de dinti astfel:
- la grupul molarilor susceptibilitatea
are urmatoarea secventialitate:
·
molarul 1 mandibular
·
molarul 1 maxilar
·
molarii de minte
·
molarii de 12 ani
- la grupul incisivilor susceptibilitatea are urmatoarea
secventialitate
·
incisivii centrali maxilari
·
incisivii laterali maxilari
·
incisivii centrali si laterali mandibulari rar
- la grupul premolarilor susceptibilitatea are urmatoarea
secventialitate
·
premolarul 1 maxilar
·
premolarul 2 mandibular
·
premolarul 2 maxilar
·
premolarul 1 mandibular
17. Ipoteza
chimico-parazitara
Enzimele florei
acidogene din cavitatea bucala ataca hidrocarbonatele din alimentatie =>
acizi organici de fermentatie care produc demineralizarea smaltului si aparitia
fisurilor.Fisuri => microorganisme proteolitice => cavitate carioasa
Aceasta va retine
resturi alimentare ceea ce va constitui un mediu prielnic pentru
cerstereaactivitatii bacteriene.
Initial autorul
ipotezei a considerat ca la producerea procesului carios participa toate
microorganismele patogene bucale.
Ulterior adeptii
ipotezei implica prioritatea Llactobacilului acidofil.
In ultimii 20-30
de ani prioritar a devenit Streptococul mutans si sobrinus, pe langa care se
considera ca actioneaza restul microorganismelor bucale acidogene
Contraargumentele
ipotezei sunt urmatoarele:
a) aparitia
de carii multiple ca indivizii indemni sau cu igiena bucala foarte corecta
b) aparitia
de leziuni carioase progresive la incisivii superiori intre 14 – 18 ani in
cadrul sindromului Dubrevil-Chambardel
c) leziuni
carioase simetrice aparute simultan pe dintii omologi
d) recidiva
de carie la un dinte la care initial s-a efectuat un tratament correct
e) oprisea
brusca a evolutiei cariilor de partea unde este lezat simpaticul cervical
18. Proprietati
fizice ale lichidului bucal
a) Volumul secretiei salivare intr-o zi
este de 0,5 l , ea fiind repartizata pe toata suprafata cavitatii bucale sub
forma unui film foarte subtire. Secretia salivara este maxima in timpul
meselor(glanda parotida) , si minima intre mese si noaptea (glanda
submandibulara este de 3 ori mai mare)\
- salivatia abundenta contribuie la o buna
autocuratire prin : spalarea suprafetelor dentare , dispersarea florei
microbiene si a activitatii enzimatice in intreaga cavitate bucala
- la gravide cresterea considerabila a
secretiei salivare nu diminueaza activitatea cariogene
b) Sialometria reprezinta masurarea
ritmului secretiei salivare in ml/minut.Valori
normale :
- 1 - 3 ml/min pentru secretia salivara
stimulanta
- 0,25 – 0,35
ml/min pentru secretia de repaus
- importanta sialometriei
rezida in faptul ca se poate aprecia eficienta si gradul de reusita al
tratamentelor profilactice sau curative (in special in sitatiile in care este
modificat volumul salivar)
c) Timpul de clearance salivar
- clearance-ul
salivar este un proces fiziologic prin care se dilueaza substantele introduse
in cavitatea bucala
- el este in raport
invers proportional cu ritmul secretiei salivare
- prezinta variatii topografice (prelungit in
zona vestibulara a dintilor frontali maxilari , respectiv cea a molarilor
mandibulari)
- are o valoare constanta cat timp
glandele salivare functioneaza normal
d) Vascozitatea salivei este deosebit de
importanta intru-cat o saliva foarte vascoasa favorizeaza aderenta alimentelor
pe suprafata dentara , si deci aparitia cariei dentare
- vascozitatea
depinde de cantitatea de mucina , care la randul ei este invers proportionala
cu cantitatea de saliva secretata
- glanda parotida
produce saliva cea mai putin vascoasa , iar cea sublinguala , cea mai vascoasa
19. Componenta
anorganica a lichidului bucal
Dintre substantele anorganice fac parte :
- calciul salivar
, atat sub forma ionizanta cat si neionizanta
- fosfatii
salivari
- fluorul
Fosfatii salivari
pot fi :
- combinati cu
Ca si proteinele
- sub forma de
piofosfati , substante care previn formarea tartrului
Concentratia lor
depinde de :
- sursa salivara
– concentratia cea mai mare in saliva produsa de glanda parotida
- pH-ul salivar
, radicalul fosfat scade odata cu acidifierea mediului bucal
- influente
hormonale , atingand valori maxime la femei la ovulatie
Fluorul salivar
blocheaza ionii de Ca si Mg formand florura de Ca si Mg al carui rol este sa
elibereze treptat F cand pH-ul coboara spre valoarea 5
20. Factorii
antimicrobieni salivari
a) Lizozomul este unul dintre cei mai
importanti factori antimicrobieni salivari.Concentratia lui scade pe masura
cresterii fluxului salivar si are rolul de a inhiba aderenta bacteriilor la
hidroxiapatita provocand liza lor.
b) Peroxidazele salivare actioneaza asupra
Streptococului mutans , lactobacililor , levurilor si chiar virusurilor (Herpes
simplex , HIV)
c) Aglutininele salivare din care fac parte
·
glicoproteinele parotidine , sunt cele mai
active aglutinine
·
mucinele , leaga microorganismele
·
imunoglobulina A secretorie , are efect
aglutinant redus dar combinata cu mucinele formeaza un complex care aglutineaza
puternic
·
β2 microglobulina , este o aglutinina specifica
pentru Sterptococus mutans
d) Fibronectina , care actioneaza asupra
Streptococului mutans
e) Leucotaxina salivara care stimuleaza
diapedeza PMN meutrofile
f) Opsoninele alcatuite din Ig G , Ig M si
anumiti constituienti ai complementului care sensibilizeaza microorganismele
pentru a fi mai usor fagocitate de leucocite
21. Placa bacteriana
– compozitie chimica , structura
Placa bacteriană ia naştere iniţial sub
forma unor centre de condensare, predominant la nivelul spaţiilor aproximale şi
în apropierea rebordului gingival, care ulterior se unesc şi se extind,
cuprinzând o suprafaţă tot mai mare.
Factori favorizanţi în formarea acestei
plăci sunt:
npH acid,
nlipsa igienei bucale,
nalimentaţia bogată în hidrocarbonate,
ncreşterea cantităţii de mucină în salivă.
Compoziţia chimica a placii bacteriene
n80% apă din care:
-
jumătate este dată de fracţiunea celulară,
-
restul de fracţiunea acelulară.
n20%, adică
greutatea uscată a plăcii bacteriene conţine:
- 1/3 fracţiune hidrosolubilă (aminoacizi
liberi,
polizaharide şi
glicoproteine)
- 2/3 sunt reprezentate de o fracţiune
insolubilă formată în cea mai mare parte din proteine pe lângă care se mai
găsesc lipide, hidrocarbonate şi substanţe minerale.
Structura placii bacteriane
ndirect pe suprafaţa dintelui, trimite nişte
prelungiri ca o reţea dendritică la adâncimi variabile între lamelele
smalţului.
n În momentul formării, acest strat este
lipsit de bacterii, care apar ulterior sub forma de colonii (în primele 24 de
ore).
nformat în special de glicoproteine salivare:
prolina, acidul glutamic şi glicina.
Placă bacteriană matură, conţine de la început
colonii de microorganisme.
nÎn acest strat se mai
găsesc :
nglucide : dextran,
levan, galactoză
nenzime : proteaze,
colagenaze, hialuronidază, sulfataze
nacizi : lactic,
acetic, propionic
Stratul cel mai superficial
conţine glicoproteinele şi :
nelemente
celulare descuamate din mucoasa bucală,
n leucocite,
n hidrocarbonate,
n săruri minerale
(calciu, fosfor, fluor),
n lipide libere
n un mare număr de
bacterii (cu peste 100 - 300 de ori mai
multe decât în lichidul bucal).
22. Factorul
alimentar in producerea cariei dentare
Echilibrul cantitativ şi raportul dintre principiile alimentare este
un important factor profilactic.
Lipsa proteinelor = cariofavorizare
Exces lipidic = carioprotectie.
nCele mai pregnante
efecte cariogene le au hidrocarbonatele, admiţându-se în unanimitate că o
alimentaţie glucidică prea bogată şi prea rafinată duce la o creştere a
frecvenţei de îmbolnăvire carioasă.
- frecvenţa cariilor creşte la consumul
dulciurilor între mese ;
- potenţialul cariogen depinde de durata şi
frecvenţa consumului de zahăr ;
- zaharoza are un efect cariogen rapid.
nUn timp de
clearance salivar (de staţionare în cavitatea bucală) al hidrocarbonatelor
prelungit favorizează apariţia cariilor.
Timp de clearance
prelungit :
- vâscozitatea crescută a salivei,
- hiposialie,
- factori retentivi bucali (carii, obturaţii, lucrări dentare).
nCel mai scurt timp de
clearance (5 minute) legume, fructe proaspete, pâine.
Reducerea timpului de clearance
a hidrocarbonatelor se poate realiza prin :
n creşterea secreţiei
salivare prin consumul la sfârşitul meselor a unor alimente de consistenţă
crescută sau puternic aromartizate;
nconsumarea de alune sau
brânzeturi la sfârşitul mesei pentru compensarea pH-ului acid produs de
dulciuri (merele sunt contraindicate);
nmestecarea gumei pentru stimularea secreţiei
salivare;
nperiajul dentar după masă.
Consistenţa fizică a
alimentelor este importantă în efectul
lor cariogen.Astfel alimentele moi sau
sub formă de pulberi fine, care au o putere mai mare de prindere pe suprafaţa
dintelui, au efect ariogen mai puternic.
Vâscozitatea şi adeziunea unor
produse zaharoase (caramele) favorizează apariţia cariei şi prin timpul de
clearance prelungit şi prin staţionarea lor îndeosebi în locuri unde
autocurăţirea sau curăţirea artificială nu se face corect.
Hidrocarbonatul cu cel mai
puternic potenţial cariogen este zaharoza.
Cercetări mai recente arată însă că, în
condiţiile prezenţei unei microflore acidogene deosebit de active toate
monozaharidele (glucoza, fructoza) şi dizaharidele(zaharoza şi maltoza) din alimente
pot avea o puternică acţiune cariogenă.
ninlocuirea
zahărului prin substituenţi de îndulcire reprezintă o modalitate de carioprevenţie.
nalimente care
reduc riscul la carie.
ngrăsimile care formează
o barieră protectoare pentru smalţ şi
reduc timpul de clearance,
nbrânzeturile prin
conţinutul mare în fosfat de calciu, laptele prin acţiunea cazeinei, calciului
şi fosfaţilor,
ncacaoa (din ciocolată)
deoarece zahărul se dizolvă în salivă şi se înghite spre deosebire de cartofi
şi pâine unde amidonul este parţial digerat de amilaza salivară,
transformându-l în maltoză şi glucoză, care la rândul lor sunt dizolvate în
salivă şi înghiţite, iar amidonul nedigerat rămâne lipit pe suprafaţa dentară.
23. Morfopatologia
cariei dentare in smalt – aspect macroscopic
-prima manifestare a cariei
in smalt consta in aparitia unei suprafete de smalt rugoase,fara luciu,faza ce
de regula trece neobservata
- a doua este reprezentata
de pata alba cretoasa ; apare marmoratia(coloratie brun -cafenie)
-ulterior prin prabusirea
prismelor apare pierderea de tesut dur
24. Morfopatologia
cariei in dentina
Canaliculele dentinare se dilata ,apoi
dispare peretele si fuzioneaza intre ele-fibrele Tomes sufera procese de
degenerescenta progresiv si diferentiat in functie de locul in care se
gasesc;adica degradarea totala in centrul cariei si partial la periferie.
microorganismele patrund in canalicule-bacterii pioniere .
25. Morfopatologia
cariei in cement
- caria cementului
este o continuare a cariei de colet si numai in cazul in care cementul nu este
acoperit de smalt ,sau este descoperit prin retractia paradontiului
marginal,caria apare direct la nivelul cementului
- mineralizarea mai
redusa favorizeaza o evolutie mai rapida a leziunii carioase,evolutie ce este
ajutata si de existenta ligamentelor alveolo-dentare,de-a lungul carora
progreseaza caria,precum si existenta geodolelor
26. Clasificarea
cariilor suprafetelor netede
1.cariile suprafetelor aproximale la niv. M si PM care in
functie de localizarea lor exista 3
tipuri:
a)deasupra
punctului de contact
b)la nivelul
punctului de contact
c) sub
punctul de contact
2. cariile fetelor aproximale
ale dintilor frontali :
a)cariii
incipiente situate la mijlocul fetelor aproximale
b)carii care submineaza creasta marginala
c)cariii
care intrerup creasta marginala la care accesul este direct 3. cariile
suprafetelor V si orale
4. cariile cervicale
27. Cariile cu
evolutie rapida
Carii cu evoluţie rapidă (cariile umede), acută, explozivă
Apariţia cariilor cu evoluţie rapidă
este legată de consumul exagerat de dulciuri şi mai ales între mese.
În etiologia ei sunt
incriminaţi următorii factori :
- o placă bacteriană groasă la
indivizi la care nu se face curăţirea artificială sau autocurăţirea
- hiperactivitate a agenţilor
cariogeni locali creată printr-un consum exagerat de glucide, caria
cofetarului, caria bucătarului.
- posibilităţi reduse de apărare
ale organismului
- tulburări ale secreţiei
salivare
- unele stări fiziologice legate
de anxietate, bătrâneţe
- în tratamente îndelungate cu
medicaţie ce scade secreţia salivară (medicaţia bolnavilor neuropsihici).
- imunodeficienţa din bolile
autoimune.
- iradierile în zona
cervico-facială
Progresia rapidă a leziunii
carioase nu asigură timpul necesar, pentru ca odontoblastele să declanşeze
neodentinogeneza, acestea fiind distruse înainte de a putea forma dentina
secundară.
Neintervenţia terapeutică asupra leziunii
carioase, în timp util poate declanşa fenomene inflamatorii pulpare acute.
28. Criterii de
clasificare a cariei dentare
În raport cu profunzimea cariile se
clasifică în:
- leziuni
carioase necavitare (incipiente, reversibile)
- leziuni carioase cavitare
(ireversibile) care pot fi:
a) Carii
superficiale,
b) Carii
de adâncime medie,
c)
Cariile profune.
În raport cu gradul de afectare al pulpei
dentare
a) Carii simple fără
semne de inflamaţie pulpară
b) Carii complicate
cu:
- hiperemie preinflamatorie
- pulpite acute
- pulpite cronice
- gangrenă pulpară simplă
- parodontită apicală acută sau
cronică
În raport cu posibilităţile terapeutice
cariile pot fi:
a)
Carii de gradul I sunt carii simple care beneficiază de restaurare
coronară prin obturaţie
b)
Carii de gradul II sunt carii
profunde, dar fără deschiderea camerei pulpare, care beneficiază de tratament
de conservare a vitalităţii pulpei dentare prin coafaj indirect.
c)
Carii de gradul III sunt carii complicate cu inflamaţii pulpare sau
gangrenă simplă care beneficiază de tratament endodontic conservator
d)
Carii de gradul IV sunt carii complicate cu parodontite apicale la care
tratamentul conservator a eşuat şi se recurge la extracţia dentară.
29. Diagnosticul
pozitiv , diferential al cariei dentare
I) Diagnosticul pozitiv al cariei dentare simple :
n sensibilitate
dureroasă la agenţi termici (rece) şi chimici (dulce, acru);
n existenţa
unei pete albe cretoase sau a unor pete brune maronii în şanţuri şi fosete;
n pierderea
de substanţă dentară dură;
n
prezenţa dentinei ramolite în cavitatea carioasă;
n
sensibilitate dureroasă la îndepărtarea dentinei alterate, mai ales în
cavităţile profunde;
n
îndepărtarea dentinei alterate lasă camera pulpară închisă;
n
percuţia în ax este negativă;
n
testele de vitalitate sunt pozitive.
II) Diagnosticul diferenţial al cariei dentare simple
a) distrofiile dentare - lipseşte dentina infectata;
b) coloraţii ale smaltului de diverse cauze :
1) Cauze endogene:
- intoxicaţii cu fluor (fluoroza);
- tetraciclina administrată în
perioada de formare a smalţului.
- intoxicaţii profesionale cu
metaloizi.
2) Cauze exogene:
- depozite de nicotină;
- tartrul dentar;
- coloraţii ale
smalţului în brun-cafeniu sau verzui datorate bacteriilor cromogene.
Lipsa pierderii de substanţă
dură şi de dentină alterată ajută la diagnosticul diferenţial.
c) Leziunile
carioase necavitare
- eroziunea
- abrazia patologica
- atritia
- abfractia
30. Indicatiile
sigilarii
Sigilarea şanţurilor şi fosetelor. A fost
introdusă ca metodă de prevenire a cariei dentare, ea realizându-se pe
suprafaţa dintelui sănătos. Sigilarea şanţurilor şi fosetelor se poate utiliza
şi ca metodă terapeutică atunci când nu există siguranţă în ceea ce priveşte existenţa unei leziuni
active într-un şanţ sau fosetă.
Indicaţiile pentru sigilarea şanţurilor
şi fosetelor ca metodă profilactică:
a. Susceptibilitate
crescută la carii dentare materializată prin multiple leziuni carioase;
b. Afecţiuni
medicale generale (bolile congenitale de inimă) care se pot complica în urma
bacteriemiei rezultate printro infecţie declanşată de un tratament dentar;
c. Molarii
permanenţi ai copiilor care au avut o bogată experienţă cariogenă la dinţii
temporari;
d. Molarii
care au până la 4 ani de la data erupţiei, şi care au suprafeţele aproximale
sănătoase;
e.
Morfologia dinţilor: riscul la carie este mai mare la dinţii cuspidaţi cu
fosete şi şanţuri adânci, decât la cei cu o suprafaţă ocluzală mai netedă.
Există următoarele criterii care o fac
aplicabilă şi la adulţi:
a. Risc
potenţial de carii: carii multiple, prezenţa plăcii bacteriene pe suprafeţe
retentive;
b. Dinţii
pacienţilor care provin din familii cu antecedente de carii dentare multiple;
c. Dinţii
pacienţilor ale căror tratamente pot prezenta dificultăţi: psihopaţi, pacienţii
anxioşi.
Indicaţii pentru sigilarea şanţurilor şi
fosetelor ca metodă terapeutică:
a. Dinte
diagnosticat cu o posibilă carie activă în şanţuri şi fosete.
b. Situaţii
incerte când există dubii în ceea ce priveşte existenţa sau nu a unei leziuni
carioase.
31. Tehnica de
sigilare
1. curăţarea suprafeţelor ocluzale prin periaj profesional
2. spălarea şi izolarea
dinţilor
3. gravajul acid al smalţului
4. spălarea acidului cu jet de apă de la unit în tip egal cu
cel în care a acţionat acidul
5. reizolarea dinţilor
6. uscarea suprafeţelor dentare
7. aplicarea materialului de sigilare pe suprafeţa uscată şi
decontaminată
8. fotopolimerizarea materialului
9. arminizarea relaţiilor ocluzale
32. Toxicitatea F
Intoxicatia cu fluor poate fi :
-
acuta
-
cronica
Intoxicatia acuta
se produce prin ingestie masiva accidentala (32 - 64 mg F/kg corp la adult si
15 mg la copii) . Aportul letal este de 2 500-5 000 mg (5-10 g fluorura de
sodiu), iar moartea survine prin inhibarea enzimelor celulare care au cofactor
un metal bivalent si este precedata de semnele unei intoxicatii acute,
manifestata prin greata, crampe abdominale, colaps circulator si respirator.
Intoxicatiile
cronice intereseaza o serie intreaga de organe si sisteme, dar in special
dintii si oasele.
Ionii de fluor au
afinitate pentru celulele formatoare ale structurilor dure dentare si osoase,
la nivelul carora tulbura activitatea enzimatica, avand ca rezultat aparitia
unor modificari in tesuturile gata formate, in felul acesta, la nivelul
dintilor intoxicatia cronica poate aparea in conditiile unui aport crescut,
numai in perioada de formare, dar concentratiile necesare sunt foarte apropiate
de dozele cariostatice. Astfel, chiar la un aport de 2 mg zilnic, semnele fluorozei
dentare sunt reprezentate de niste pete mici albicioase, raspandite pe
suprafata smaltului, dar foarte discrete, fara sa intereseze mai mult de 10%
din copiii supusi la un astfel de tratament. Un aport mai mare de 3 mg creste
frecventa modificarilor, iar la unul de 5 mg toti dintii sunt desfigurati de
gravitatea si intinderea tulburarilor .
33. Fluorizarea pe
cale generala
Metode de
administrare pe cale generala:
-
fluorizarea apei potabile
-
fluorizarea sarii de bucatarie
-
fluorizarea diferitelor alimente
-
tabletele si solutiile de F
Fluorizarea apei
potabile are efect preventiv la concentratie de 1-2 ppm , dar la concentratii
de 1,5 ppm apare marmoratia smaltului.
Fluorizarea sarii
de bucatarieeste nevoie de 3% din cantitatea de F necesara pentru fluorizarea
apei potabile .
Fluorizarea
laptelui se face prin suplimentarea cu F sub forma de fluorura de Na , la o
concentratie de 1,5 ppm a laptelui, un consum zilnic de 200ml lapte scade
incidenta cariilor la primii molari permanenti cu 43%.
Fluorizarea
sucurilor de fructe reduce incidenta
cariilor cu 28% in timpul consumului zilnic de 100 ml portocale.
Administrarea
tabletelor cu Fluor se face cand nu e posibila fluorizarea apei si se prescriu
in functie de varsata , greutate si concentratia in F a apei potabile.
34. Clasificarea
cavitatilor
a) Clasa 1 – cavitati pe fetele M si PM (santuri si fosete)
si foseta supracingulara a dintilor frontali superiori
b) Clasa 2 – cavitati in zona aproximala a M si PM pe fetele
M si D
c) Clasa 3 – cavitati pe fetele aproximale ale dintilor
frontali unde unghiul incizal ramane
integru
d) Clasa 4 – cavitati in fetele aproximale ale dintilor
frontali unde unghiul incizal este
afectat (si uneori fracturi accidentale)
e) Clasa 5 – prepararea proceselor carioase situate in ⅓ de
colet V si O la nivelul tuturor
dintilor
35. Mijloace de
izolare a campului operator
-
Rulourile absorbante şi filamentele de vată interdentare;
-
Aspiratorul de salivă;
-
Automatomul;
-
Clamele Harward;
-
Clamele Haller;
-
Diga (Kofferdam, Rubber-dam).
Fiecare din aceste mijloace utilizate
separat nu dau rezultate satisfăcătoare, de aceea este indicată asocierea lor
pentru creşterea randamentului. Rezultatele cele mai bune se obţin prin
asocierea digii cu aspiratorul de salivă. O izolare satisfăcătoare, pentru
anumite manopere, se realizează prin asocierea rulourilor absorbante cu
aspiratorul de salivă.
a) Rulourile
absorbante se confecţionează extemporaneu, din vată, sau sunt gata
confecţionate din vată acoperită cu hârtie absorbantă. Ele au lungimi variate,
între 3-5 cm şi se aplică, cu ajutorul pensei dentare, în fundurile de sac
vestibulare la maxilar, unde sunt susţinute de musculatură, ocolind frenurile
şi bridele şi în şanţul vestibular şi paralingual, la mandibulă. Pentru a
preveni exfolierea mucoasei prin îndepărtarea rulourilor care aderă la
suprafaţa ei este recomandată folosirea spray-ului de apă.
b) Aspiratorul de salivă este reprezentat de o
canulă care se fixează la sistemul de apă al aparatului dentar.
c) Clamele Harward sunt nişte clame de digă
modificate în sensul menţinerii rulourilor de vată vestibular şi paralingual.
d) Clamele Haller inel, care se fixează pe un
dinte posterior faţă de cel tratat, de la care pornesc două braţe, unul
vestibular şi altul oral prevăzute cu butoni. Braţele fixează rulourile de
vată, iar pe butoni se pot fixa inele de cauciuc care comprimă filamentele de
vată interdentare.
e) Diga reprezintă
metoda ideală de izolare
Avantaje
- asigurarea unei bune vizibilităţi, a unui
câmp operator uscat,
- protejarea pacientului de inghiţirea sau
aspirarea unor instrumente
- câştigarea timpului de lucru prin
eliminarea perioadelor de pauză
Dezajantaje
-necesită timp îndelungat pentru montare
-nu poate fi utilizat la toate categoriile de pacienţi (netolerată de
astmatici).
36. Examene
complementare in diagnosticul cariei dentare
1. Diafanoscopia
Dispozitiv prevăzut cu un bec al cărui
fascicul luminos este proiectat dinspre oral asupra dintelui examinat. Metoda
este utilizată doar la nivelul dinţilor frontali datorită grosimii reduse VO
care permite penetrarea razelor luminoase prinstructurile dentare dure.
Metoda permite diagnosticarea cariilor
incipiente proximale (apar ca mici zone lipsite de transparenţă),
precum şi fenomenele de necroză dentară, caracterizate prin lipsa
transparenţei ţesuturilor dentare.
2. Semnul firului de
mătase
Se foloseşte pentru depistarea cariilor
incipiente situate la nivelul sau sub punctul de
contact al
molarilor.
3. Starea gingiei
O papilă interdentară tumefiată, roşie
violacee, care sângerează uşor la masticaţie sau
periaj indică
prezenţa cariilor situate la nivelul feţei proximale, sub punctul de
contact al M şi PM.
Pentru confirmarea diagnosticului trebuie făcut şi examenul clinic
în vederea
depistării pierderii de substanţă dură dentară, prin palpare cu sonda.
4. Markerii coloranţi/ detectori de carie
Sunt substanţe care au atracţie pentru
colagenul dentinar denaturat caracteristic proceselor carioase.Markerii
coloranţi sunt soluţii slab acide diluate în apă, glicol,
etilenglicol,
propilenglicol care aplicate pe dentină evidenţiază prin colorare intensă
(roşie sau albastră) structurile alterate;
Avantaje
- limitarea
sacrificiului de substanţă sănătoasă prin exereza selectivă a dentinei
alterate.
- facilitarea
exerezei dentinei alterate în procesele carioase în care accesul vizual este
limitat (carii distale, preparaţii tunelare)
5. Examenul radiologic
a. pe
film dentar clasic
b.
imagistică digitală
Pentru a putea fi evidenţiată radiologic
caria dentară trebuie să prezinte o demineralizare de 30-40%.
Tehnicile cele mai utilizate sunt: tehnica
cu film retroalveolar şi tehnica cu film muşcat.
Radiografia intraorală cea mai completă
este cea cu film muşcat (bite-wing).
Coroanele dentare în întregime, colet,
limbusul alveolar, partea ocluzală a septului interdentar, ½ coronară a
rădăcinii, a dinţilor ambelor arcade
6. Determinarea vitalităţii dentare„teste de vitalitate”,care sunt folosite în
vederea stabilirii unui diagnostic, în anumite cazuri şi anume:
- precizarea
diagnosticului de carie simplă;
- în
afecţiuni maxilare ce pot afecta vitalitatea dentară (osteomielite, fracturi,
chisturi, tumori);
- diagnosticul
diferenţial al pulpitelor
- diagnosticul
necrozei şi gangrenei pulpare
-
în traumatismele dentare (fracturi, luxaţii);
-
pentru aprecierea eficacităţii unor tratamente biologice conservatoare (coafaj
indirect, coafaj direct, amputaţie vitală);
-
în parodontopatia marginală cronică cu pungi adânci, când vitalitatea pulpei
poate fi afectată pe cale retrogradă
7. Metoda laser-fluorescenţă consta în utilizarea laserului pentru a
produce fluorescenţa dentară. În afară de stabilirea unui diagnostic, această
metodă dă şi relaţii în legătură cu
planul terapeutic,
prin interpretarea valorilor obţinute, care sunt pe o scară de la 0 la 50, astfel:
0 = citire incorectă
0-5 = prezenţa plăcii bacteriene sau reziduuri
alimentare
6-20
= leziuni neconsiderate carioase, care necesită periaj
profesional
21-35 = leziuni incipiente cu potenţial de
remineralizare
36-50 = leziuni carioase evolutive
37. Radiografia
dentara ca mijloc de diagnosticare a cariei dentare
Examenul radiologic
a. pe
film dentar clasic
b.
imagistică digitală
Pentru a putea fi evidenţiată radiologic
caria dentară trebuie să prezinte o demineralizare de 30-40%.
Tehnicile cele mai utilizate sunt: tehnica
cu film retroalveolar şi tehnica cu film muşcat.
Radiografia intraorală cea mai completă
este cea cu film muşcat (bite-wing).
Coroanele dentare în
întregime, colet, limbusul alveolar, partea ocluzală a septului interdentar, ½
coronară a rădăcinii, a dinţilor ambelor arcade.
Imagistica digitală este o metodă modernă
de diagnostic care utilizează un senzor digital cu dimensiuni mai mici decât
filmul dentar care transmite imaginea zonei investigate pe monitorul unui
sistem computerizat.
Avantajele metodei:
-
depistarea precoce a cariilor incipiente
- depistarea
comunicărilor cu camera pulpară
-
reducerea iradierii pacientului (doar 5-10% din cea necesară radiografiilor pe
film clasic)
- reducerea
timpului de lucru prin eliminarea fazei de prelucrare chimică, precum şi a
erorilor de diagnostic ce rezultau din developări necorespunzătoare, artefacte.
Dezavantaje:
- evidenţiază
dentina cu un grad redus de mineralizare şi nu apreciază nivelul de impregnare
bacteriană ( dentina din jurul pulpei dentare, precum şi joncţiunea
amelo-dentinară conţine un grad ridicat de matrice organică, care poate
determina colorarea sa intensă prin utilizarea markerilor coloranţi.
- Nu
sunt eficiente în depistarea proceselor carioase situate la nivelul smalţului
din zona ocluzală, unde demineralizarea este redusă
38. Regulile lui
Black enumerare
1. Deschiderea procesului carios- usurarea accesului
2. Indepartarea dentinei alterate
3. Realizarea extensiei
preventive
4. Realizarea formei de retentie
5. Realizarea formei de rezistenta
6. Toaleta cavitatii
39. Realizarea formei
de retentie la cavitatile de cls.1
La cav de cls 1 , retentia este conditionata de :
-
paralelismul in plan axiala cel putin 2 pereti
verticali
-
intalnirea peretilor laterali in unghi drept cu fundul
cavitatii
-
unghiuri bine precizate la intalirea peretilor laterali
intre ei
-
realizarea fundului cavitatii in plan orizontal sau in
trepte , pentru a asigura stabilirea viitoarei obturatii
- pt cavitatea verticala :
- exprimarea
unghiurilor intre peretele pulpar si cel lateral
- de
preferat unghiuri obtuze,latimea istmuluyi sa fie maxim 1/3 din latimea M-D a
cavitatii
Retentia este asigurata de paralelismul a
cel putin 2 pereti laterali, de intanlirea peretilor laterali cu fundul
cavitatii in unghi de 90 grade, si unghiuri bine precizate la intanlirea
peretilor laterali intre ei si reclivarea fundului cavitatii plan sau in
trepte. Nu se admite forma concava a fundului cavitatii, dar in acest caz se
obtine forma plana prin obturatia de baza. Se foloseste freza sferica si con
invers, iar pentru exprimarea unghiurilor instrumentarul de mana.
40. Realizarea formei
de retentie la cav.de cls.2
Formele
ce tind sa dizloce obturatia sunt verticate si saitale. Formele de retentie
impotriva fortelor verticale pentru
portiunea orizontala constau in aceleasi elemente ca si la caviatatea de
clasa1: paralelismul a cel putin 2 pereti laterali, intanlirea peretilor laterali cu fundul cavitatii sa fie in unghi
de 90 grade , unghiuri bine precizate la intanlirea peretilor laterali intre ei
si realizarea fundului cavitatii plan sau in trepte, Nu se admite forma concava
a fundului cavitatii, dar se poate obtine forma plana prin obturatia de baza.
Pentru portiunea verticala peretii V si O se vor pregati convergent spre
ocluzal.
Impotriva fortelor sagitale se opune
retentia realizata sub forma de coada de randunica pentru cavitatea orizontala
si intanlirea in unghiuri bine exprimate dintre peretii parapulpar si peretii
laterali ai cavitatii verticale. Peretele gingival se va pregatii usor inclinat
spre peretele parapulpar in special la PM.
Forma de rentie pentru cavitatea
orizontala se realizeaza cu ajutorul frezei con invers actionand la o adancime
de 2mm, pentru a obtine peretele parapulpar plan si cu ajutorul frezelor
cilindrice pentru a obtine paralelismul peretilor laterali ai cavitatii.
41. Reguli de pregatire
a cavitatilor de cls.3
Cavitatea
de clasa 3 rezulta in urma tratamentului leziunilor frontale fara sa intereseze
unghiul incizal.
Timpul
1 - crearea accesului – de regula
deschiderea se realizeaza dinspre fata orala dar primeaza factorul estetic. Se
foloseste instrumentar de mana sau rotativ si se insista in zona coletului
pentru a proteja rezistenta unghiului incizal.
Timpul
2 – exereza dentinei alterate - se
realizeaza cu instrumentar de mana sau rotativ. Extensia preventiva nu contine
un timp separate dar primeaza factorul estetic si se limiteaza doar la
indepartarea smaltului colorat de la margineaa cavitatii.
Timpul
3 – forma de retentie :
-
forma finala a cavitatii trebuie sa fie de caseta triunghiulara cu unghiurile
interne ascutite si cele externe rotunjite
-
peretii laterali ,O, V si gingivali se vor intalni cu peretele parapulpar in
unghiuri ascutite
-
peretele parapulpar va fi pregatit convex datorita formei camerei pulpare
- se
vor exprima unghiurile de intalnire dintre paeretii laterali si in special
unghiul incizal
-
forma de rezistenta nu ridica problema la acest tip de cavitate
42. Reguli de
pregatire a cavitatilor de cls.4
Sunt leziuni de pe fetele aproximale ale
dintilor frontali cu interesarea unghiului incizal.
Situatia
1:
- crearea
aceesului a fost realizat cu distructia ungiului incizal
-
exereza se realizeaza cu lingual lui Black sau cu freze sferice
-
extensia preventiva nu se realizeaza propriu-zis
- nu
se insista asupra formei de retentie dat materialele de obturatie au calitatea
de a fi adezive
- se
apreciaza unghiul de intalnire cu ajutorul frezei sferice
- se
finiseaza marginile prin netezirea lor cu instrumentar de mana
Situatia
2:
E diferita de prima situatie prin
necesitatea crearii formei de retentie.
-
forma de retenite se realizeaza prin exprimarea unghiului dintre peretele
parapulpar si peretii laterali prin inclinarea divergenta a acestora catre
peretele parapulpar sau prin crearea unei cavitati suplimentare de retentie pe
fata orala sub forma de coada de randunica
Situatia
3: - distructie majora ca unghiului incizal
- in
functie de volumul coroanei dintelui, se obteaza pt mentinerea vitalitatii
utilizandu-se ca si sisteme de retentie stifturile parapulpare la coroanele
voluminoase sau se ajunge la devitalizarea si utilizarea stifturilor
intrarasdiculare pentru dintii cu coroane mici.
43. Reguli de
pregatire a cavitatilor de cls.5
1) deschiderea procesului carios,
2) indepartarea dentinei ramolite,
3) extensia preventiva consta in
indepartarea ij totalitate a smaltuluii cu aspect cretos sau oricare alt aspect
care tradeaza alterarea prismelor de smalt
de la marginea cavitatii. Se ajunge astfel aplicand extensia preventiva,
la o cavitate circulara ce inconjuara dintele.
4) forma de retntie e obtinuta prin
inclinarea divergenta a peretilor laterali spre fundul cavitaii.
5) forma de rezistenta - nu se pune
problema realizarii elementelor de rezistenta,
6) finisarea marginii cavitatii - sa
nu prezinte neregularitati,
7) toaleta cavitatii.
44. Cauze care produc
durere in prepararea cavitatilor
1. Căldura apare ca urmare a transformării
energiei mecanice de frecare a instrumentului, în energie calorică.
Creşterea nocivă a temperaturii se
datorează următorilor factori:
- nefuncţionarea
sistemului de răcire la piesele de lucru + frezarea prelungită fără întrerupere
- utilizarea
unor freze tocite, uzate;
- presiune
prea mare a frezei pe ţesutul dentar;
- actionarea
cu freze nepotrivite cu substratul pe care se acţionează.
2. Vibraţiile apar ca urmare a contactului instrumentului în mişcare cu
suprafaţa dentară pe care se lucrează.
Cauzele vibraţiilor nocive sunt:
- folosirea instrumentarului
rotativ la viteza necorespunzătoare;
- folosirea unor freze uzate;
- folosirea unor freze neindicate pentru
ţesutul dentar respectiv;
- folosirea de piese uzate, care nu fixează
bine frezele;
- defecţiuni ale cuplei de
fixare a pieselor sau ale şnurului de transmisie.
3. Presiunea
exercitată de instrumentele dentare rotative asupra ţesutului dentar în
timpul lucrului este neglijabilă. Ea poate determina durere pe un strat subţire
de dentină parapulpară, la jonctiunea smalţ-dentină, pe pereţii dentari cu
hipersensibilitate şi hiperestezie şi în regiunea cervicală, pe cementul
radicular. O presiune exagerată a instrumentului cu care se lucrează provoacă
durere pe orice suprafaţă dentinară. De fapt durerea provocată de presiune are
şi o componentă termică rezultată din fricţiunea instrumentului şi prelungirea,
fără pauză, a timpului de lucru.
45. Mijloace de
combatere a durerii in prepararea cavitatilor
A
Mijloace fizice
1. Alegerea
instrumentelor corespunzatoare:
- instrumentele
să fie tăioase şi bine ascuţite;
- instrumentele
să fie în concordanţă cu substratul dentar pe care se lucrează.
2. Analgezia prin
răcire
- clorura
de etil; produce durere vie în momentul aplicării. Nu mai este utilizată;
- acid
carbonic acţionat prin intermediul unor aparate;
B
Mijloace chimice
1.
Substanţe chimice cu acţiune generală (Diazepam, Distonocalm, Bromoval,
Extraveral);
2. Substanţe
cu acţiune locală – se utilizează paraformaldehida sau trioximetilenul în
obturaţie provizorie;
3. Electroosmoza
se bazează pe difuzarea în profunzime a unui anestezic cu ajutorul curenţilor
alternativi de înaltă frecvenţă. Metoda poate produce leziuni pulpare ireversibile
;
4. Anestezia
locală reprezintă mijlocul de insensibilizare cel mai utilizat.
46. Determinarea
vitalitatii dentare
.
Determinarea vitalităţii dentare„teste de
vitalitate”,care sunt folosite în vederea stabilirii unui diagnostic, în
anumite cazuri şi anume:
- precizarea
diagnosticului de carie simplă;
- în
afecţiuni maxilare ce pot afecta vitalitatea dentară (osteomielite, fracturi,
chisturi, tumori);
- diagnosticul
diferenţial al pulpitelor
- diagnosticul
necrozei şi gangrenei pulpare
-
în traumatismele dentare (fracturi, luxaţii);
- pentru
aprecierea eficacităţii unor tratamente biologice conservatoare (coafaj
indirect, coafaj direct, amputaţie vitală);
- în
parodontopatia marginală cronică cu pungi adânci, când vitalitatea pulpei poate
fi afectată pe cale retrogradă
1. Teste termice
Un dinte vital reacţionează la temperaturi
situate în afara graniţelor fiziologice în mod diferit, în funcţie de felul
dintelui şi de felul temperaturii aplicate (rece, cald),astfel:
- molarii
răspund la intensităţi mai ridicate sau mai coborâte de temperatură,decât
incisivii;
- temperaturile
scăzute (între-5°C şi -20°C) dau răspunsuri mai rapide şi mai ferme
decât temperaturile ridicate care sunt sesizate peste intensitatea de 70°C-80 °C.
a) Teste de
vitalitate cu temperaturi ridicate
- un
fuloar încălzit aproximativ la 80°C, se aplică pe dintele de cercetat în zona
coletului. Controlul temperaturii fuloarului se face aplicându-l pe o hîrtie
albă unde, dacă are cele 80 de grade va lăsa o pată brună;
- metoda
gutapercii încalzite aplicată pe suprafata vestibulară a dintelui
b) Teste de
vitalitate cu temperaturi scăzute
- o
buletă de vată îmbibată cu clorură de etil aplicată pe zona coletului;
- pe
suprafaţa ocluzală a dintelui de cercetat se aplică puţină zăpadă carbonică şi
dacă răspunsul este nesigur, se aplică şi pe faţa vestibulară a coroanei;
-
o buletă de vată îmbibată cu hidrocarbură fluorurată (freon).
2.Teste electrice
a) Curentul
continuu este mai rar folosit pentru că rezultatele obţinute nu sunt
concludente;
b) Curentul
alternativ de joasă frecvenţă este frecvent utilizat prin aparatele existente
la uniturile dentare şi denumite „pulpatest”;
c)
Curent alternativ de înaltă frecvenţă (diatermia) este de fapt o probă termică
cu multe posibilităţi de eroare.
3.
Teste mecanice
Forajul explorator care este folosit numai
în cazul în care toate celelalte metode descrise nu au dat rezultate.
Notă:
- nici
una din metode nu apreciaza vitalitatea cu precizie absolută;
- există
diferenţe individuale, diferenţe care se manifestă chiar de la un dinte la
altul, la acelaşi individ;
-
nu s-a putut face o legătură precisă între valorile înregistrate la testări şi
tabloul morfo-patologic şi clinic;
- se
va evita testarea electrică sau termică a dinţilor acoperiţi cu coroane
metalice sau a celor cu obturaţii metalice până la nivelul parodonţiului
marginal - răspunsuri eronate.
În cazul dinţilor acoperiţi cu coroane
fizionomice, materialul acestora fiind rău conducător de căldură şi
electricitate, nu dă un raspuns şi deci, în acest caz, nu se va întrebuinţa
testarea.
47. Etapele
tratamentului cariei dentare
1. Etapa chirurgicala- exereza dentinei =
cavitate
2. Etapa
medicamentoasa – tratament plaga
3. Etapa ortopedica
– restaurare morfo-functionala
48. DDR
În urma manoperelor de tăiere
a dentinei, în timpul preparării cavităţilor, dar şi în timpul tratamentului
endodontic, indiferent de tipul de instrument utilizat pentru aceasta,
rotativ sau de mână, rezultă o cantitate
considerabilă de rumeguş dentinar, care acoperă plaga dentinară sub forma unui
strat superficial aderent ce poartă numele de detritus dentinar remanent (DDR) sau „smear layer”, semnalat pentru prima
dată de Boyde în anul 1963 şi introdus in literatura de specialitate
românească de prof. Iliescu în 1999, sub denumirea de detritus dentinar remanent.
DDR
este alcătuit dintr-o peliculă organică amorfă, cu grosimea de 2 micrometri în
compoziţia căreia intră cristale de hidroxiapatită şi apare ca o consecinţă a
degradării colagenului din structura ţesuturilor dure dentare. Acesta îşi
pierde aspectul fibrilar şi se transformă într-o masă amorfă de gelatină. În
plus, DDR blochează şi canaliculele dentinare formând cepuri intracanaliculare
de DDR de lungime variabilă.
DDR este foarte aderent,
nu poate fii îndepartat de spălarea cu apă sub presiune sau cu solvenţi organici, detergenţi, ser fiziologic sau, într-o anumită măsură,
chiar de peroxidul de hidrogen. El poate fi indepărtat prin demineralizare
acidă terapeutică şi prin chelatori (EDTA).
Grosimea
DDR depinde de:
-
tipul instrumentului de tăiere;
-
mărimea şi forma cavităţii;
- folosirea apei pentru răcire în timpul
manoperelor de tăiere a dentinei.
Utilizarea frezelor cu granulaţie mare şi
lipsa răcirii cu apă în timpul lucrului determină formarea unui DDR de grosime
maximă, de până la 10-15 micrometri.
49. Tratamentul
plagii dentinare tehnica clasica
Tratamentul
plagii dentinare vizeaza inlaturarea factorilor nocivi de la acest nivel ,
protectia suprafetei dentinare si a pulpei dentare fata de excitantii din
mediul bucal , si in unele cazuri , stimularea mecanismelor pulpare de
producere a neodentinogenezei .
Tratamentul se
face dupa conceptia clasica in functie de adancime.
a) In cavitatea superficiala
realizarea toaletei cavitatii se face cu apa oxigenata , alcool si neofalina.
b) In cavitatea
de adancime medie
- se alpica
obturatia de baza
- se face
toaleta cavitatii cu apa oxigenata , alcool si neofalina
- aplicarea
unui strat protector reprezentat de obturatia de baza
- daca
dentina este dura , dar pigmentata se adauga in plus alte mijloace de
sterilizare reprezentate de impregnarea alba sau neagra cu azotat de Ag
c) In cavitati profunde
- dpdv al sterilizarii si in cavitatea
medie se face cu apa oxigenata si alcool
- degresarea
se face cu neofalina
=>aceste
actiuni se numesc COAFAJ INDIRECT
- daca
dentina este dura si pigmentata se foloseste eugenatul de Zn
- se poate
realiza - intr-un timp cu aplicarea hidroxidului de Ca si eugenat de Zn
- in 2
timpi cu enzime proteolitice si antibiotice
50. Caracteristicile
plagii dentinare
- este o plagă nesângerandă -
avantaj prin faptul că oferă o bună vizibilitate, dezavantaj prin lipsa
mecanismelor de apărare sanguină;
- este expusă direct factorilor nocivi din mediul bucal
- este o plagă infectată datorită persistenţei în canaliculele dentinare
a bacteriilor pioniere” chiar şi
după îndepărtarea dentinei alterate;
- prezenţa limfei dentinare, care este un lichid clar, fără elemente
figurate, cu compoziţie chimică diferită de a limfei sau a plasmei;
- în plus, şcoala bucureşteană de stomatologie, prin reprezentantul său
prof. Iliescu a adăugat un nou element constituent al plăgii dentinare
reprezentat de detritusul dentinar remanent (DDR).
51. Materiale
utilizate in tratamentul plagii dentinare : proprietati , clasificare
Clasificare :
a) lacurile
dentare
b) lineri ce pot
fi - hidroxid de Ca
- eugenat de Zn
- CIS
Trebuie sa aiba urmatoarele proprietati :
-
sa nu irite tesutul pulpar prin compozitie si
proprietatile sale fizice, chimice, biologice
-
sa constituie un pansament pentru fibrele Tomes si
pentru fibrele nervoase terminale din canaliculele dentinare
-
sa asigure obliterarea canaliculelor dentinare
sectionate ca urmare
a instrumentarii
-
sa aibe proprietati antitoxice, sa nu neutralizeze exotoxinele bacteriene
-
sa aiba proprietati antibacteriene
-
sa izoleze tesutul dentar din punct de vedere electric,
fizic si chimic, atat fata de mediul bucal cat si fata de materialele de
obturatie
-
san u fie neutralizat de materialele de obturatie, sa
fie compatibil chimic cu acesta
-
sa stimuleze neodentinogeneza, atunci cand acest lucru
este necesar
-
sa nu coloreze dintele sau sa modifice culoarea
materialelor de obturatie
-
sa fie insolubil si nealterabil in mediul bucal
-
sa fie usor de manipulate
-
sa aiba rezistenta mecanica optima
-
sa fie radioopac
52. Lacurile dentare
: avantaje , dezavantaje , indicatii , contraindicatii
Sunt solutii de rasini naturale (copal , colofoniu) sau
sintetice (polistiren) , dizlovate in acizi grasi .
Avantaje :
- reduc patrunderea acidului din fosfat de Zn
- au rezistenta in mediu salivar , insolubile in apa
- incetinesc patrunderea in canaliculele dentinare a produsilor de coroziune a amalgamului de Ag
Dezavantaje :
§
aderenta
de natura fizica sin u chimica la tesuturile dure dentare
§
dizolvate de monomerul rasinilor acrilice sau
composite, ceea ce duce la intreruperea continuitatii peliculei protectoare
§
impiedica umectarea corespunzatoare a dentinei de catre rasini, unghiul de
contact al lacului lichid cu plaga fiind de 53-106°
§
rezistenta mecanica slaba la solicitarile
masticatorii din cauza grosimii reduse
§
izolare termica necorespunzatoare
§
indepartare rapida prin uzura masticatorie
Indicatii :
- sigilarea interfetei plagii dentinare cu obturatii din amalgam
- protectia bonturilor dentare inaintea cimentarii cu ciment fosfat de Zn
- protectia temporara a uzurii masticatorii la obturatiile coronare
- reducerea microinfiltratiilor marginale la restaurarile din amalgam de Ag
Contraindicatii :
- sub coafajele indirecte
- sub bazele cu CIS
- sub restaurarile cu rasini acrilice sau compozite
53. Linerii :
clasificare , avantaje , dezavantaje
Clasificarea:
- lineri cu hidroxid de calciu
- cimenturile cu ionomeri de sticla
- eugenatul de zinc
Avantaje:
-efect cariostatic la interfata plagii dentinare cu mater de
obtur. coronara CIS
-efect neodentinogenetic(linerii cu Ca(OH)2
-formeaza o bariera de protectie
dezavantaje:
solubilizarea lor de lichidul bucal
-desprinderea lor de pe suprafata dentinara in timpul
contractiei de priza
izolarea termica necorespunzatoare
54. Linerii cu
eugenat de zinc : avantaje , dezavantaje , indicatii , contraindicatii
Avantaje :
- pH aproape neutru
- NEIRITANT PULPAR
- efect sedativ pulpar
Dezavantaje:
- nu adera de dentina
- inhiba polimerizarea rasinilor
- solubilizati de microinfiltratia marginala
Indicatii:
- coafajul indirect (completarea aplicarii Ca(OH)2 datorita
efectului sedativ
Contraindicatii :
- absolute: coafajul indirect sub obtur din compozite
- relative: coafajul direct datorita efectului toxic pulpar
exercitat de eugenolul in concentratie mare
55. Linerii cu CIS :
avantaje , tehnica de lucru
Avantaje :
- sunt biocompatibile
- au adeziune buna la dentina
- au efect cariostatic
- rezistenta relative crescuta la presiunile masticatoare
- reduce microinfiltratiile marginale sub obturatiile de
amalgam
- au o buna legatura cu materialele composite
- au rezistenta termica buna
Tehnica de lucru:
- se depune pulberea pe folia de hartie sau pe placuta de
sticla
- divizarea pulberii in 2 parti egale
- picurarea lichidului in vecinatatea pulberii
- spatularea unei jumatati din cantitatea de pulbere cu
lichidul -15 sec
- incorporarea celeilalte jumatati si spatularea 15 sec
- incorporarea celeilalte jumatati si spatularea 15 sec
- plasarea linerului in cavitate cu aplicatorul sub forma
unui strat cu grosimea de 1 mm,priza are loc in cca 4 min la cis conventional
si in 30 sec la cele fotopolimerizabile
56. Cimentul fosfat
de zinc : proprietati , tehnica de lucru
Proprietati :
- dpdv al rezistentei mecanice are cea mai mare rezistenta dintre toate cimenturile pt obturatiile de baza
- este elastic (cea mai mare elasticitatedintre obturatiile de baza , de aceea permite o usoara manevrabilitate)
- este friabil
- trebuie preparat repede deoarece devine friabil
- are pH acid
- realizeaza o buna izolare termica
- solubilitate redusa la apa
- adera mecanic , deci dpdv chimic este inferior altor tipuri de cimenturi de baza
Tehnica de lucru
- reactia dintre amestec pulbere si lichid
este o reactie exoterma (cu eliminare de caldura) , de aceea trebuiesc luate
anumite masuri suplimentare:
- in temperatura de vara placuta de sticla trebuie tinuta la rece
- pe placuta se depune o doza de pulbere
- lichidul este insotit de un sistem cu o pipeta
- urmeaza portionarea in mai multe doze mici
- aplicarea picaturilor
- se spatuleaza cu fiecare doza/subdoza
- se spatuleaza, se adauga pana la obtinerea consistentei chitoase , se
poate utiliza si consistenta cremoasa
- obturatia de baza este stratul intermediar care este necesar sa se
aplice
- o alta modalitate este utilizarea unui instrument ascutit (sonda) sa
i-a un fragment din ciment se modeleaza intre degete si cu instrumentul
respectiv trecut prin pulbere luam un fragment din acea preparatie ; trebuie
adaptat strict la nivelul planseului
- aplicarea pe peretii
pulpari/parapulpari cu ajutorul fuloarelor de ciment intr-un strat subtire
57. Criterii de
tratament al plagii dentinare in conceptia moderna
1) adancimea
preparatiei
2) permeabilitatea
plagii dentinare-caria cu evolutie rapida a tinerilor necesita materiale cu
putere antiseptica mai mare
3) etanseizarea
obturatiilor fara alt tratament antiseptic, realizeaza anihilarea bacteriilor
pioniere
4) dupa
materialul de obturatie coronara de durata utilizat si profunzimea cavitatii
58. Tratamentul
plagii dentinare in functie de adancimea cavitatii – conceptia moderna
Metodele de
tratament a plagii dentinare difera in raport cu adancimea cavitatii preparate
si cu aspectul dentinei de pe fundul cavitatii :
a) cavitati
superficiale , in care intotdeauna dentina este dura si de aspect normal
b) cavitati de
adancime medie , in care dentina de pe fundul cavitatii este fie dura , de
aspect normal , fie dura si pigmentata
c) cavitati
profunde , in care dentina de pe fundul cavitatii poate fi : dura , de aspect
normal ; dura si pigmentara ; dura , cu mici zone de dentina alterata in
dreptul coarnelor pulpare
Tratament :
1) adancimea
preparatiei - in cavitati profunde trebuiesc alese materiale mai putin iritante
2) permeabilitatea
plagii dentinare - caria cu evolutie
3) dupa modelul
conceptiei clasice
59. Gutaperca :
defecte , calitati , indicatii , contraindicatii
Calităţi:
- rău conducatoare
termic;
- se aplică uşor şi
se îndepartează uşor lăsând pereţii cavităţii curaţi
Defecte
- duritate relativ
scăzută;
- transmite
presiunile masticatorii;
- nu aderă la
pereţii cavităţii;
- necesită cavităţi
retentive şi bine uscate;
- sub influenţa
acizilor şi în special a acidului lactic, suferă o uşoară descompunere devenind
poroasă prin acţiunea acizilor asupra oxidului de zinc;
- în cavităţile
bucale cu igienă defectuoasă, datorită hidrogenului sulfurat rezultat în urma
proceselor de putrefacţie, gutaperca suferă un proces de vulcanizare prin
componentul guta şi devine casantă.
- culoarea lasă de
dorit din punct de vedere estetic
- prin răcire suferă
un proces de contracţie şi permite pătrunderea microinfiltraţiilor marginale.
Indicaţii:
- obturarea
provizorie a cavităţilor gata preparate, cu retentivitate bună;
- obturaţia
dinţilor temporari;
- obturarea
în exces pentru îndepartarea gingiei hiperplazice, deorece nu este iritantă
pentru ţesuturile moi;
- protecţia
bonturilor dentare sensibile,prin utilizarea capelor de celuloid;
- pentru
fixarea provizorie a lucrărilor protetice;
- obturaţia
mixtă a canalelor radiculare.
Contraindicaţii:
- la
acoperirea pansamentelor arsenicale pentru că nu asigură etanşeitate perfectă;
- la
acoperirea pansamentelor calmante, deoarece căldura exacerbează durerile;
- acoperirea
pansamentelor cu eugenol, deoarece acesta o divolvă şi lasă urme pe cavitate;
-
în cavităţi care nu oferă o bună retenţie.
60. Eugenatul de zinc
: proprietati , contraindicatii
Proprietăţi:
•rău conducător de căldură şi electricitate;
•uşor de aplicat în cavitate;
•aderă bine la pereţii cavităţii, asigurând o închidere etanşă;
•după aplicare, face priză în 20-30 de minute;
•are acţiune uşor analgezică şi antiseptică;
•are acţiune antiflogistică, ceea ce îi conferă proprietatea de a reduce
inflamaţia pulpară;
•are acţiune neodentinogenetică datorită acţiunii sale slab iritante;
•este impermeabil faţă de acizi;
•este iritant pentru parodonţiul marginal;
•culoarea lasă de dorit;
•are gust iute şi miros puternic aromat.
Contraindicaţii :
- în cavităţi care
urmează a fi obturate cu materiale compozite;
- acoperirea
pansamentelor arsenicale în cavităţi situate în imediata apropiere de
parodonţiul marginal;
- în obturaţia
provizorie a cavităţilor care au rapoarte întinse cu parodonţiul marginal.
61. Cimentul silicat
: indicatii , contraindicatii , tehnica de lucru
Indicaţii:
- suprafeţe dentare
care nu sunt supuse în mod direct acţiunii forţelor masticatorii, adică
obturarea cavităţilor de clasa a-III-a, clasa a-V-a la dinţii frontali, clasa
I-a pe feţele orale ale frontalilor.
Contraindicaţii:
- obturaţia
cavităţilor de clasa a-II-a şi clasa a-IV-a;
- obturarea
cavităţilor situate în locuri unde pot retenţiona alimente şi curăţirea
artificială sau autocurăţirea sunt greu de făcut;
- în cavităţile
bucale cu igienă defectuoasă.
Tehnica de lucru
Se depune, pe faţa lucioasă a plăcuţei
pentru a nu se contamina cimentul cu eventuale impuritaţi cantonate în
rugozităţile plăcuţei,doza de pulbere şi picătura de lichid şi se malaxează cu
o spatulă de material plastic, cât mai repede posibil, în cel mult 1 minut,
până la pierderea luciului suprafeţei materialului.Inserarea in cavitate se
face cu o spatulă din material plastic, cu care se ia un fragment de pastă şi
se introduce în cavitate printr-o
mişcare de răzuire
şi retragere a spatulei pe peretele cavităţii. În continuare se fulează
cimentul cu fuloare de ciment, mai întîi în unghiurile şi pe pereţii cavităţii,
pentru a nu da posibilitatea includerii unor goluri de aer. Se umple cavitatea
cu un mic exces de ciment, deoarece după priză acest material se contractă.
Pasta se adaptează bine la marginile cavităţii, cu instrumente vaselinate, cu mişcări
de la centru spre periferie.
Reguli care trebuie respectate:
- eventualul
exces de ciment, se îndepartează cu spatula atâta timp cât cimentul nu a
început încă să facă priză;
- nu
este permisă grăbirea prizei prin suflarea de aer sau alte mijloace;
- restul
de ciment rămas nefolosit, se va folosi drept martor pentru a constata
momentul prizei.
- După
efectuarea prizei se degresează suprafaţa obturaţiei cu o buletă cu
neofalină;
După priză se acoperă suprafaţa cu un lac
dentar pentru a împiedica contactul obturaţiei cu aerul si deshidratarea
cimentului în timpul prizei primare care durează cam 10 minute.
- Dacă
sunt necesare retuşuri pentru îndepartarea surplusurilor sau pentru
corectarea ocluziei,acestea se fac cu
freze diamantate sau discuri de hîrtie.
- Este
de preferat ca finisarea să se realizeze în şedinţa următoare.
62. CIS : clasificare
, indicatii de utilizare
Clasificarea cimenturilor cu ionomeri de
sticlă:
nTipul I - Chituri adezive (ciment cu priză
rapidă, raport pulbere-lichid 1,5:1, unele dintre ele sunt radioopace, se
aplică sub forma unei pelicule de aproximativ 20mm);
nTipul II - Cimenturi de restaurare care pot
fi:
-
tip II.1. Cimenturi pentru restaurări fizionomice care poate fi
autopolimerizabil (rezistenţă scăzută la absorbţia şi pierderea apei) şi
fotopolimerizabil (priză rapidă, rezistenţă imediată la absorbţia apei). Unele
dintre ele sunt radioopace, iar raportul pulbere-lichid este 3:1 sau mai mare;
-
tip II.2. Cimenturi pentru restaurări armate utilizate în zonele laterale, unde
este nevoie de materiale cu proprietăţi fizice crescute, iar fizionomia nu are
importanţă. Ele sunt întotdeauna radioopace, raportul pulbere-lichid este tot 3:1;
n Tipul III - Cimenturi pentru obturaţia de
bază (se utilizează în tehnica „sandwich”, ca substituent dentinar, sunt
radioopace, au reacţie de priză rapidă şi se prepară în raport 3:1 al pulberii cu
lichidul) sau lineri (se aplică în strat subţire, pentru izolare termică sub
restaurările de amalgam, au priză rapidă şi raport 1,5:1 al pulberii cu
lichidul).
Indicaţiile clinice ale cimenturilor cu
ionomeri de sticlă
nrestaurări ale leziunilor de eroziune şi
abrazie fără preparare de cavităţi;
n sigilarea şanţurilor şi fosetelor;
n restaurarea leziunilor carioase de clasa
a-III-a şi a-V-a;
n izolarea tuturor tipurilor de cavităţi în
care este necesară etanşeizarea biologică şi acţiunea cariostatică;
nsubstituent de dentină pentru aplicarea
răşinilor compozite prin tehnica de impregnare cu acid (tehnica „sandwich”);
n restaurarea dinţilor deciduali;
n cimentarea coroanelor şi inlay-urilor în
special la pacienţii cu incidenţă mare la carie.
63. CIS : calitati ,
defecte
Calitati
nprezintă rezistenţă la factorii acizi din
mediul bucal;
naderă chimic la structurile dentare, atât la
smalţ cât şi la dentină;
n are acţiune cariostatică prin prezenţa
fluorului, ionii de fluor fiind eliberaţi şi recaptaţi pe toată perioada de
viaţă a restaurării;
nconductibilitate termică redusă;
n coeficient de dilataţie termică aproape egal
cu al structurilor dentare;
n efect favorabil asupra parodonţiului
marginal;
n puternică rezistenţă la abrazie, mai ales
cimenturile de tip II.
Defecte:
nsuprafaţa poroasă;
n lipsite de transluciditate, în timp devin
chiar opace;
ndin punct de vedere fizionomic sunt
inferioare compozitelor;
n contaminarea cu apă duce la pierderea
proprietăţilor fizice cu apariţia fisurilor în ciment si pierderea duritaţii
suprafeţei. De aceea restaurarea trebuie sigilată imediat după priza iniţială,
pentru a asigura stabilitatea hidrică pentru 24 de ore. Pentru aceasta se
foloseşte o răşină cu vâscozitate scăzută, fotopolimerizabilă care se aplică în
strat gros pe suprafaţa restaurării, asigurând, în acelasi timp şi optimizarea
aspectului fizionomic si al rezistenţei la colorare.
64. Materiale
compozite : compozitia
Sunt materiale de
restaurare complexe, trifazice, compuse din:
•Faza organica, constituie matricea
•Faza anorganica minerala dispersata formata
din particule de umplutura
•Faza de cuplare care uneste cele 2 faze
65. Faza organica a
materialelor compozite
Faza organică alcătuită din:
A. Monomeri
de bază:
- BIS-GMA (rasina lui Bowen
bis glicidil metacrilat) vâscozitate mare, contracţie minimă la polimerizare,
volatilitate mică, absorbţie redusă a apei, aderenţă la ţesuturile dentare dure
dar are toxicitate mare pentru pulpa dentară si isi modifica culoarea in timp.
- UDMA (uretan dimetacrilati) care au
vascozitate mica, sunt mai hidrofili, au duritate mai mare.
Cerintele impuse unui monomer din compozitia
materialelor de restaurare
-Biocompatibilitate
-Proprietati fizice asemanatoare strucurilor
dentare
-Stabilitate chimica in mediul bucal
-Stabilitate cromatica
-Reactivitate crescuta
-Stabilitate in timpul depozitarii
-Inodor, insipid
B. Monomeri diluanţi au rolul de a:
-micşora vâscozitatea monomerilor de bază
-permite o manipulare mai buna a materialului,
-participa concomitent la reacţia de
polimerizare.
C. Sisteme de initiere ale reactiei de
polimerizare
-sunt substante care elibereaza radicali liberi
-Autopolimerizare (chimica) contine un sistem bicomponent de initiere
format din initiator (pasta catalizator) si un accelerator(pasta de baza) Prin
amestecul celor 2 paste acceleratorul descompune initiatorul rezulta radicali
liberi care produc polimerizarea monomerilor.
-Fotopolimerizare (fotosensibilizatori care initiaza fotopolimerizarea
(eter etilic al benzoinei)
-initial au fost folosite UV (nocive pentru retina si tegument,
penetrabilitate redusa,max. 1,5 mm, neeficiente pentru compozitele cu
microumplutura deoarece particulele mici disperseaza radiatia uv deci scade
penetrabilitatea)
-Apoi din spectrul vizibil:
-
radiatii luminoase incoerente (furnizate de surse de halogen)
- radiatii luminoase coerente (furnizate
de laser, reprezinta sursa cea mai
buna de polimerizare)
Exista si rasini cu
sistem dublu de initiere (dual cure), auto si fotopolimerizabile,
continand ambele
sisteme de initire: fotoactivarea initiaza polimerizarea, iar o
continua si
completeaza reactia de priza.
Compozite cu initiere prin radiatii
incoerente in spectrul vizibil
-utilizarea lampii care furnizeaza o radiatie cu lungime de unda de
420-450 nm, deci in domeniul luminii vizibile (400-800nm)
-Sursa de lumina a fost initial un bec de halogen (75-150 w)
-Compozitele contin un sistem bicomponent de activare (camforchinona
absoarbe energia radianta si se cupleaza cu amina tertiara rezultand un complex
cu eliberare de radicali liberi care initiaza polimerizarea)
-Lampa cu halogen foloseste o sursa incandescenta (400ºC) si numai 10% din
energie este utilizata pentru emisia de radiatii
-S-au introdus lampi cu diode LED (Light-Emitting Diode) (radiatii cu lungimi de unda de 420-550nm)
care au avantaje ca: adancime mai mare de polimerizare 2-2,5 mm, actiune rapida
20-40 sec.,
-Lampi care folosesc surse luminoase in sistem stroboscopic care permit
polimerizarea aproape instantanee (3-5 sec) eliminand contractia de priza si
reducand timpul de lucru.
Compozite cu
initiere prin iradiatii tip laser
Se utilizeaza laserii cu argon si au
urmatoarele avantaje fata de polimerizarea conventionala:
-aplicare o perioada mai scurta de timp (10 sec.),
-se reduce timpul de lucru,
-creste confortul pacientului
-Are penetrabilitate de 5-6 mm (totusi se recomanda straturi de 2mm)
-Asigura un grad inalt de polimerizare
-Efectul toxic este mai mic
Aparatele laser au
si alte avantaje:
-usor de manevrat
-Programabile
-Ergonomice
-Permit reglarea intensitatii luminii
-Au un semnal vizual sau sonor ce anunta timpul expirat
-Reduc hipersensibilitatea postoperatorie
D. Alti aditivi:
- inhibitori de polimerizare care asigură
păstrarea timp
îndelungat al compozitelor
- stabilizatori pentru radiaţii UV
- pigmenţi şi coloranţi care asigură parţial
aspectul
fizionomic
-
impurităţi controlate şi necontrolate
66. Clasificarea
compozitelor dupa marimea particulelor fazei anorganice
- cuart cristalin
- sticla de siliciu
- sticla alumino-silicata
- strontiu
- siliciul coloidal
- bariu
67. Clasificarea
compozitelor dupa modul de prezentare
Modul de prezentare
e foarte diferit si poate fi reprezentat de urmatoarele sisteme :
- sistemul pasta-catalizator lichid
(Kerr,Smile)
- sistemul pasta-pasta (Concise)
- sistemul capsulat (Polycap)
- sistemul pulbere-lichid (Palakav)
- sistemul cu o pasta (Opoton)
Clasificare :
- sisteme monocomponente
(fotopolimerizabile)
- sisteme bicomponente (pasta/pasta ,
pasta/lichid , pulbere/lichid) ,
autopolimerizabile
68. Proprietatile
compozitelor
1. Contracţia de polimerizare
•Compozite cu macroparticule :
1,2-2,1%,
•Compozite cu microumplutură : 2-
4,5%.
•Compozitele hibride au un coeficient de contracţie de polimerizare ce variază
în funcţie de umplutură cu valori cuprinse între cele două (1,3-3,5).
Această contracţie crează un stres de
polimerizare între restaurare şi preparaţia dentară care produce:
- un
spaţiu foarte mic care poate permite microinfiltraţii marginale ale lichidului
bucal.
-
scăderea rezistenţei la tensiune a smalţului ceea ce are drept rezultat
apariţia de fisuri sau chiar fracturi ale smalţului periferic.
•Compozitele cu microumplutură sunt mai dispuse la astfel de eşecuri,
deoarece au un procent crescut de monomer şi contracţie de polimerizare mai
mare.
La compozitele autopolimerizabile
contracţia de polimerizare se face
înspre centru restaurării. La compozitele fotopolimerizabile contracţia se face
spre lumină, ceea ce tinde să îndepărteze răşina din cavitate.
2. Radio-opacitatea
•Prin includerea particulelor de sticlă, a elementelor cu număr atomic mare
precum bariu, stronţiu, zirconiu, alumino-baro-silicatul de bariu s-au obţinut
compozite radioopace.
•Radioopacitatea materialelor compozite este însă mult mai scăzută decât
cea a restaurărilor metalice, indiferent de cantitatea acestor elemente din
fracţiunea de umplutură.
3. Absorbţia apei
Solubilitatea în apă a compozitelor
variază de la 0,01 la 0,06 mg/cm2. O fotopolimerizare inadecvată a
straturilor profunde determină creşterea absorbţiei şi solubilităţii în apă a materialului
compozit, care se manifestă clinic printr-o instabilitate coloristică.Apa
absorbita modifica decisiv proprietatile mecanice, actioneaza ca un
plastifiant, produce tensiuni interne care slabesc legatura matrice organica-
anorganica.Expansiunea higroscopică începe la 15 minute de la iniţierea
polimerizării, majoritatea răşinilor au nevoie de 4 zile până la finalul
procesului de expansiune şi de 7 zile pentru a ajunge la un echilibru hidric.
4. Dilataţia termică
Compozitele cu
macroumplutură : 30-40 ´ 10-6/°C
Compozitele cu
microumplutură : 40-70 ´ 10-6/°C,
Compozitele hibride
: 25-44´10-6/°C.
Tendinţa a fost aceea de a apropia acest
coeficient de cel al smalţului – 11´106/°C
şi dentinei - 8´10-6/°C.
La modificarile de 1 grad C compozitul
isi modifica dimensiunea de 3 ori mai mult
decat dintele, se
altereaza inchiderea marginala.
5. Modulul de elasticitate
- indica rigiditatea materialului
- indica rigiditatea materialului
Materialele cu modul de elasticitate
mic se vor deforma usor sub actiunea fortelor masticatorii, cu compromiterea
restaurarii in timp. De aceea compozitele aplicate in zone cu stres ridicat
trebuie sa prezinte un modul de elasticitate ridicat, de preferat cu o valoare
apropiata de cel al dentinei si materialului de obturatie de baza.
69. Compozite : indicatii
, contraindicatii
Indicatii :
- obturatia
cavitatilo de clasa I , a II-a , a III-a , a IV-a , a V-a
- tratamentul
fracturilor coronare ale dintilor frontali
- tratamentul
leziunilor distrofice ale dintilor frontali (distrofii de structura , forma)
- tratamentul
abraziunii patologice a dintilor frontali
- reparatia
fatetelor unor lucrari metalo-acrilice sau metalo-ceramice
- imobilizarea
dintilor frontali in cazuri de mobilitate patologica
- rezolvarea
provizorie a unor tulburari fizionomice determinate de modificari cromatice ale
dintilor frontali (datorate unor tratamente cu tetraciclina sau modificari de
culoare ce apar dupa devitalizari)
- la pacientii cu
igiena bucala defectuoasa sau cu respiratie orala care nu pot beneficia , din
aceasta cauza , de refaceri coronare cu silicat
- restaurari cu
stifturi parapulpare
- pacientii cu
alimentatia acidogena sau medicatie acidogena , a caror dinti necesita
restaurari coronare fizionomice
- obturarea
dintilor devitali cu pereti subtiri , unde aplicarea amalgamului ar putea
produce fractura peretilor prin expansiunea ce are loc in timpul reactiei de
priza
Contraindicatii:
- restaurarea leziunilor de pe fata
distala a caninilor
- restaurari posterioare de rutina
- la pacientii cu o inalta rata si
redus control al activitati carioase
70. Tehnica obturarii
cu materiale compozite
Tehnica de lucru
§ Selectarea culorii materialului compozit
§ Izolarea dintelui care trebuie restaurat
este obligatorie, ea se va face, ideal,
cu digă
§ Periaj profesional cu paste fără fluor şi
cupe de cauciuc, chiar dacă s-a mai efectuat periajul şi în etapa alegerii
culorii
§ Spălarea preparaţiei cu apă şi uscarea cu
spray-ul de apă fara ulei
§ Aplicarea matricei transparente
interproximal pentru protecţia dinţilor vecini de efectele acidului de
demineralizare
§ Demineralizarea smalţului 15 secunde, spălarea dintelui cu apă timp de 15 secunde
pentru a îndepărta tot gelul demineralizant, uscarea dintelui cu aer fără urme
de ulei, fără însă a produce desicarea dentinei.
§ Aplicarea răşinii adezive într-un strat fin
pe toată suprafaţa preparată,care pătrunde în porozităţile create de acidul
demineralizant, urmată de fotopolimerizarea sa;
§ Notă: suprafaţa răşinii adezive rămâne umedă
chiar după polimerizare, acest strat nu trebuie îndepărtat el reprezintă
stratul inhibat de aer care realizează legătura chimică între răşina adezivă
fără umplutură şi faza anorganică a materialului compozit.
71. Compolimeri :
avantaje , dezavantaje , indicatii
§Avantaje:
- se manevrează uşor;
- sunt
materiale estetice asemănătoare
compozitelor;
-
modificările de priză în timp sunt mai mici ca la C.I.S şi apropiate de cele
ale compozitelor;
-
dilatarea termică este apropiată de cea a structurilor dentare;
-
prezintă radioopacitate
- se
pot prelucra uşor.
§ Dezavantaje:
- au
rezistenţă mai scăzută;
- eliberează mai puţin
fluor decât majoritatea ionomerilor de sticlă
§ Indicaţii:
-
leziuni carioase de colet;
- leziuni carioase
necavitare;
- cavităţi de clasa
a-III-a;
- obturarea dinţilor
temporari (cls 1 si 2)
- restarari
tip sandwiche
- refaceri
de bonturi cand exista ½ din structura dentara
- refaceri
temporare
72. Clasificarea
amalgamelor dentare
Aliajele au fost clasificate în funcţie de
compoziţia lor în cupru şi
forma particulelor
în:
1. Aliaje cu conţinut redus de cupru (convenţionale): se formeaza din amestecul
mercurului (metal lichid la temperatura camerei) cu o pulbere formata dintrun
aliaj metalic care contine:
-- Argint
min 65%
-- Staniu
min 29%
-- Cupru
min 6% mareste rezistenta si
duritatea amalgamului
Argintul si staniul alcatuiesc un compus
intermetalic (Ag3Sn) numit faza gama care se amalgameaza usor cu mercurul.
Pulberea poate fi formata din particule:
- neregulate fine
sau grosiere
- regulate, sferice
In amestecul obisnuit mercur/pulbere din
care rezulta amagamul dentar proportia mercurului este de 45-50%
2. Aliaje cu conţinut crescut de cupru (mai mult de 23%) amalgamele non gama 2, se
folosesc in exclusivitate deoarece prin eliminarea fazei gama 2 ating
performante clinice superioare.
Faza este o regiune
identificabila cu o compozitie distincta,
Faza Gamma - AgSn,
Faza Gamma 1 - AgHg,
Faza Gamma 2 - SnHg
Faza Eta - CuSn
- Contin Ag 40-70%,
Sn- 22-30%, Cu – 13-30%, Zn 0-1%
In amestecul pulbere/mercur proportia Hg
este de 40-45%
n particule sferice cu aceeasi compoziţie
(aliaje cu compoziţie unica);
n particule sferice neregulate si pilitura de
amalgam (aliajele în amestec). Aceste
amalgame au un coeficient de dilatare redus şi o rezistenţă finala la
compresiune mare
Compozitia aliajului imprima amalgamului
proprietatile fizicomecanice,
iar forma
particulelor dicteaza modalitatea de condensare a acestuia.
3. Din punct de
vedere al numărului de elemente componente amalgamele pot fi:
qamalgame
binare: mercur + un metal
(amalgamul de Cu, primul cunoscut ştiinţific, amalgamul de paladiu, amalgamul de cadmiu, ultimile două
s-au dovedit a fi nocive, casante şi friabile)
qamalgame
ternare: mercur + 2 metale
(amalgamul de Ag – mercur + argint + staniu, în proporţii egale)
qamalgame
cuaternare: mercur + 3 metale
(argint 60%, staniu 30-35%, cupru 5%)
Unele amalgame mai conţin mici cantităţi
de aur, platină, paladiu şi zinc, proporţia acestuia din urmă determinând
clasificarea aliajelor în: aliaje cu zinc (mai mult de 0,01%), aliaje fără zinc
(mai puţin de 0,01%).
73. Amalgamul de
argint : compozitie
nargint ( creşte expansiunea şi rezistenţa);
nstaniu (scade rezistenţa, duritatea, şi
creşte timpul de priză), la care se adaugă elemente precum cupru, zinc,
aluminiu, aur, paladiu, indiu, seleniu, mercur, care sunt introduse în amalgam
pentru ai conferi acestuia diverse proprietăţi.
74. Amalgamul de argint
: calitati si defecte
Calitati :
- buna plasticitate ,
deci o buna adaptare la peretii cavitatii
- duritate mare
- nu este nociv
pentru pulpa dentara
- are buna rezistenta
in mediul bucal
- nu prezinta
porozitati
- ofera posibilitatea
refacerii punctului de contact
- dupa 24 ore are o
buna rezistenta
Defecte :
- bun conductor
termic , necesita protectie pulpara
- nu este fizionomic
, in timp produsii de coroziune coloreaza dentina
- interactioneaza cu
alte metale din cavitatea bucala
- necesita cavitati
retentive
- sufera modificari
volumetrice (contractie , dilatare) ceea ce face ca marginile cavitatii sa nu
fie etanse , de aceea este necesara o buna forma de rezistenta
75. Amalgamul de
argint : indicatii , contraindicatii
Indicatiile amalgamului
:
- obturatii mici ,
medii dee clasa I
- obturatii mici ,
medii de clasa II
- obturatii dinti
laterali de clasa a V-a
- obturarea
cavitatilor distale ale caninilor
- reconstituiri de
bonturi
- obturatii pe dinti
laterali devitali
- pacienti
necooperanti in respectarea profilaxiei cariei
- monitorizare
nesigura
- cavitati greu de
izolat (uscare insuficienta)
Contraindicatiile
amalgamului :
- alergie la mercur
- reactii lichenoide
la amalgam
- copii sub 6 ani la
care nu este exclusa hipersensibilitatea la Hg
- gravide
- disfunctii renale
grave
- cavitati cu pereti
subtiri , rezistenta scazuta
- cavitati
voluminoase
76. Tehnica obturarii
cu amalgam
1. Preparare in mojar cu pistil (se picura cantitatea de Hg
si 2/3 din pilitura , se mojareaza cu miscari circulare si puternice ,
adaugandu-se din cand in cand pulbere , astfel ca in final sa rezulte o masa de
amestec care pare sa scape actiunii pistilului si daca se strange intre degete
da senzatia tactila si auditiva de crepitatie , ca si un bulgare de
zapada).Pentru eliminarea excesului de Hg se foloseste o piele de caprioara.
2. Malaxarea dureaza aproximativ 3 minute
3. Fularea amalgamului in cavitate prin miscari de presiune
si rotatie a unor mici fragmente de material introduce in unghiuri si santuri
si evitarea formarii bulelor de are.
4. Modelarea functionala si lustruirea
77. Toxicitatea
amalgamului
Toxicitatea amalgamului se datoareaza toxicitatii
mercurului:
-
valoarea limita a vaporilor de mercur admisi in mediul
ambient este de 0,05mg/m³
-
doza minima care poate produce efecte toxice este de
3-7µg/kg corp
-
efectele toxicitatii se traduc prin :
- tremuraturi ale extremitatilor
- ataxie , dureri articulare , pierderea
auzului ,
- moartea la o doza de 4000 µg/kg corp
- vaporii de mercur sunt eliberati , in
cantitati mici , in timpul tuturor manoperelor de utilizare a amalgamului ,
care includ :
- triturarea
- aplicarea in
cavitate
- finisarea
- indepartarea
obturatiilor de amalagam
Toxicitatea amalgamului se
manifesta prin :
-
reactii alergice care dispar dupa indepartarea
obturatiilor
-
reactii inflamatorii pulpare similare reactiilor la
multe alte materiale de restaurare , atunci cand nu se foloseste obturatie de
baza
-
tatuaj la nivelul pielii si mucoasei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul a fost trimis cu succes!