Incrustatiile extratisulare sau Coroanele partiale onlay

Este o restaurare extratisulară care reface ţesuturile dentare, asemănător unei cape, practicată în cazul leziunilor extinse în suprafaţă:

*     3/4 acoperă 3 feţe din 4, la dinţii frontali

*    4/5 acoperă 4 feţe din 5, la dinţii laterali.

Indicaţii:

1)      Ca elemente de agregare pentru spaţii edentate din zone frontale şi laterale;

-          spaţii edentate reduse (1-2 dinţi absenţi);

-          pierderile de ţesuturi dentare sunt întinse.

-          feţele vestibulare rămân naturale, cu aspect agreat de pacient.

-          contactul cu ţesuturile parodontale gingivale este redus (trei feţe) cu posibilitatea utilizării pragului.

-          sunt preferate dacă există condiţiile înlocuirii coroanelor de acoperire.

-          Pe dinţii care au coroane voluminoase şi forme cilindrice (nu pe cei globuloşi);

2)      Ca elemente de imobilizare a dinţilor în zone fronto-laterale, dacă mobilitatea nu este foarte mare şi numai după echilibrarea ocluzală (indepartarea  punctelor de contact şi  interferenţe).

3) Pentru oprirea abraziunilor dintilor datorată  parafuncţiilor sau unei structurii cu rezistenţă scăzută (fără să se modifice dimensiunea verticală de ocluzie).

4) În condiţiile unei igiene buco-dentare bune şi foarte bune;

Contraindicaţii

♦    tendinţa la carie, evidenţiată;

♦    igiena defectuoasă;

♦    condiţii tehnico-materiale neadecvate;

♦    forma triunghiulară a dinţilor;

♦    dimensiunea foarte mică în sens vertical (scurţi) şi transversal (subţiri);

♦    la dinţii pacienţilor tineri;

♦    prezenţa leziunilor trofice, displazice sau distrofice;

♦    pe dinţii devitali;

♦    în cazul malpoziţiilor dentare;

♦    dacă nu sunt respectate conditiile de realizare, prognosticul este defavorabil;

♦    Pacientul nu apreciază intervenţia conservativă;

♦    Medicul nu are manualitate şi/sau experienţă;

♦    Medicul nu dispune de un laborator de tehnică dentară cu personal cu experinţă.

Caracteristicile coroanei parţiale sunt:

□    faţa vestibulară a dintelui rămâne integră;

□    se realizează economie de ţesuturi dentare sănătoase;

□     protecţia parodonţiului marginal;

□    marginile proximale şi incizale sau ocluzale sunt accesibile igienizării;

□    diagnosticul de vitalitate pulpară;

□    economie de aliaj metalic cu preţ de cost ridicat;

□    aspect estetic absolut;

□    condiţiile tehnico-materiale speciale limitează indicaţiile acestor coroane.

      Există două tipuri de onlay:

1. retenţie cu ajutorul şanţurilor;
2.  retenţie cu ajutorul şanţurilor parapulpare.
3.  

Aspectul coroanei dentare preparate pentru:

coroană parţială 3/4

- marginea incizală este şlefuită în bizou, sub un unghi de 45° înclinat spre oral;

- feţele proximale plane, uşor convergente incizal;

- fiecare faţă proximală prezintă axial un şanţ cilindric sau cilindro-conic;

- faţa orală este neretentivă, supracingular prezintă şanţul incizal unit cu şanţurile proximale. În zona cervicală are o treaptă (prag) ;

-  pot exista, puţuri parapulpare, dacă nu sunt realizate şanţurile proximale şi cel incizal.

coroana parţială 4/5

Prezintă faţa ocluzală şlefuită 1 mm cu respectarea elementelor de morfologie pe care este creat şanţul cu direcţie mezio-distală unit cu cele de la nivelul feţelor proximale. Feţele proximale sunt plane, uşor convergente spre ocluzal. Faţa orală este plană şi convergentă ocluzal.

coroană 3/4

1)      Preparaţia prin şlefuire a feţelor proximale

 Feţele proximale să fie paralele între ele sau uşor convergente (max. 2 grd.) şi să se întindă până în zona de autocurăţire.

Dacă există spaţiu edentat, totdeauna se începe şlefuirea cu faţa proximală dinspre spaţiul edentat.

Metoda clasică (cu discul, freze şi pietre): discul este convergent spre faţa palatinală şi spre axul dintelui (spre incizal).

Metoda modernă:

-         freza cilindro-conică de turbină cu înălţimea egală cu coroana (o freză lungă) pentru a nu se crea praguri şi pentru a nu se leza paradonţiul marginal;

-         să se obţină faţa neretentivă – foarte uşor convergentă spre incizal

-         să se asigure dimensiunile microprotezei;

Metoda mixtă: se începe cu discul; se finisează cu freza.

Dacă nu există spaţiu edentat, se folseşte depărtătorul Yvory.

2) prepararea marginii incizale

Şlefuirea marginii incizale fără a se scurta faţa vestibulară– se şlefuişte în unghi de 45⁰ protejându-se marginea incizală cu metal.

Se şlefuieşte aproximativ 1 mm pentru a asigura o grosime suficientă pentru metal care să reziste forţelor masticatorii şi să protejeze marginea incizală a dintelui la fracturi.

            Şlefuirea cu piatră sau cu freza de turbină.

3) prepararea feţei orale

Se realizează fără distrugerea cingulumului în cazul dinţilor frontali pentru că este un element de retenţie foarte bun. Se reduce aproximativ 1-1,5 mm urmărindu-se morfologia feţei În zona coletului este posibilă realizarea unui prag (asigură o grosime corespunzătoare pentru marginea microprotezei) sau se şlefuişte în bizou lung.

4) Realizarea elementelor speciale de retenţie

Pprepararea şanturilor

ð    şanţul paraincizal

Nu se face la dinţii subţiri şi se utilizează o piatră diamantată sau o freză con invers. Şantul are o adăncime de 1mm şi  o lărgime de maxim 1,5 mm pentru ca porţiunea metalică să constituie o întăritură, care să protejeze dintele împotriva fracturării şi a uzurii. Direcţia şanţului va fi paralelă cu direcţia mezio-distală a marginii incizale (orale).

ð    şanţurile proximale

Se pot marca înainte de preparare cu ajutorul unui creion contur. Vor avea o direcţie paralelă cu cele 2/3 incizale ale feţei vestibulare. Dacă este foarte curbată se va ţine seama ca direcţia să fie paralelă cu treimea mijlocie.

Trebuie să se creeze trei şanţuri: două pe feţele palatinale şi unul pe marginea incizală (forma literei U). Trebuie să fie acelaşi plan frontal.

Se recomandă freze cilindrice sau cilindro-conice perfect centrate. Se realizează la jumătatea distanţei între faţa vestibulară şi cea orală. Se formează un prag în zona cervicală.

Este dificil de realizat pragul incizal – acesta este supracingular în grosimea dinţilor (spre incizal – pericol să se rupă marginea incizală).

5)      finisarea bontului

Se realizează prin aprofundarea şanţurilor, îndepărtarea smalţului de la colet prin prepararea cu prag sau fără. Pentru prepararea unui dinte în vederea realizării puţurilor parapulpare, feţele acestora se pregătesc asemănător ca pentru şanţuri.

Aceste puţuri sunt de obicei 3, paralele cu faţa vestibulară şi plasate unul în regiunea cingulară, iar celelalte două aproximal şi parapulpar.

Se realizează cu freze sferice şi apoi cilindrice de 0,7 mm, profunzimea este de aproximativ 2mm şi se vor plasa astfel încât orificiile să formeze un triunghi cu unghiurile cât mai distanţate.

- se desfinţarea muchiilor şi marginile ascuţite;

- şanţurile şi puţurile sunt pentru mărirea suprafeţelor de contact dintre microproteză şi pentru mărirea rezistenţei la deformare plastică şi la rupere.

Amprentarea

Amprenta se realizează cu materiale din clasa elastomerilor de sinteză: siloconi de condensare sau de adiţie.

Metoda te amprentare este într-un timp sau doi timpi.

Macheta realizează în cabinetul dentar sau în laboratorul de tehnică dentară din ceară sau masă plastică autopolimerizatoare cu închidere marginală cu ceară.

În final machete se îndepărtează cu o tijă de forma U introdusă în cele două şanţuri.

La dezinserţia machetei:

A.Macheta din ceară

-         se îndepărtează macheta uşor; examenul şanţurilor arată că preparaţia nu prezinta suprafeţe retentive,

-         se indepărtează doar tija = nu a fost suficient încălzită

-         se fractureză o parte din machetă (este retentiv sau nu s-a izolat)

B.Macheta din mase plastice-răşini

-         monomer toxic pentru oraganul pulpar

-         starea de fluiditate să fie corespunzătoare

-         adaptarea marginală cu ceară – se compensează contracţia acrilatului

-         transport uşor

-         amprentă cu siliconi