Amprentarea

             După preparaţie se recomandă o pauză de 24-48 de ore – există leziuni la nivelul inserţiei gingivale, care se vor cicatriza în funcţie de două componente: intensitatea leziunii şi reactivitatea tisuală a pacientului.

            Urmează amputarea: există mai multe tehnici.

            Clasificare:

            Tehnici clasice –amprenta cu tub de cupru.

            În interiorul inelului se introduc materiale termoplastice la 40-45⁰ – greu de suportat pentru dinţii vitali, rezultând lezarea posibilă a organului pulpar.

            Amprenta este fidelă, dar migăloasă şi  cea mai redusă zonă retentivă a coroanei poate fragmenta amprenta.

            Un inel prea  larg traumatizează paradonţiului marginal.

            Înregistrază foarte exact fundul de sac.

            Pentru dinţii vecini supraamprentă cu  stentz, cu gips (ipsos) sau materiale cu vâscozitate crescută –siliconi de condensare.

            Tehnica modernă – chimia organică a dezvoltat elastomerii de sinteză – rezistenţi, elastici, în trei consistenţe: fluid, mediu şi vâscos.

            Tehnici de amprentă                 

– 1 timp = toate componentele câmpului protetic (bontul, dinţii vecini, dinţii antagonişti).

            Corect – se amprenteză toată arcada (şi cea pe care se lucrază şi cea antagonistă). În muşcătură.

- 2 timpi

            După  amprentarea celor două arcadele, aceste trebuie poziţionate în IM şi RC. Dificultăţi apar dacă există stopuri ocluzale instabile, deci trebuie înregistrate relaţiile interocluzale, deci există medii de înregistrare:

-         ceara roz:

o       două folii de 1mm cu tifon între ele – eventual modelate sub formă de potcoavă.

o       se conduce mandibula în RC. Ceara va fi îndepărtată după o răcire insistentă cu spray-ul de la unit şi va fi transportata la temperatură corespunzătoare  şi recipiente rigide, astfel încât să nu se deformeze.

-         pasta ZOE – depusă pe tifon – aşezată pe arcada inferioară este mai dificil de manevrat, dar se obţine o inregistrare foarte fidelă a relaţiilor intermaxilare.

-         silicon chitos – ruloul (2 cm grosime, 1cm lăţime, 5 cm lungime) se aplică pe dinţii inferiori, iar pacientul este condus în IM ( trebuie să acopere 2mm maxim  din  feţele V şi O,  în caz contrar, la aşezarea pe model se deformează).

-în trei timpi

Caracteristici:

-         consum de timp,

-         consum de material la înregistrarea cu silicon,

-         posibil să se deformeze/rupă ceara, să se deformeze siliconul, dacă se depăşeşte ecuatorul dinţilor,

-         antagoniştii sunt înregistraţi separat cu hidrocoloid în ireversibil cu retenţii (ieftin, precis, timp scăzut, dar necesită turnat în maxim jumătate de oră). Rezultă antagonişti relief ocluzal imprecis. Aceştia au valoarea egală cu bontul dentar.

            Înregistrarea ocluziei în cazul stopurilor ocluzale instabile sau nu există stopuri ocluzale – se realizează cu ajutorul şabloanelor de ocluzie. Înregistrarea ocluziei se realizează după şlefuirea dinţilor.

            Bordurile de ocluzie sunt modelate, se determină dimensiunea vericală de ocluzie şi se poziţionează mandibula în Im şi RC.

            Tehnica în doi timpi               

- timp 1: se înregistrează hemiacarda/arcada cu bonturi preparate. Materialul pentru amprentă cel mai frecvent folosit este siliconul cu două consistenţe, după evicţiunea fundului de sac gingival (chimic, mecanic, combinat, electrocauterizare),

- se recomandă ca materialul chitos să fie aşezat în lingură universală cu sistem adecvat de retenţii. În funcţie de exigenţele existente, amprenta este pentru hemiarcadă/arcadă,      

- timp 2: înregistrarea dinţilor antagonişti şi relaţia de IM. Se utilizează tehnica dacă există spaţiu edentat. Nu este indicat pentru arcade integre. Materialul de amprentă are forma unui jgheab. Modelul turnat apare cu deficienţe, dacă arcadele sunt integre. Pereţii laterali sunt curbaţi; peretele ocluzal poate fi nedeformat dacă se înregistrează arcada.

            În IM, la înregistrarea pe toată arcada, conducere mandibulei se obţine fără a fi siguri de înregistrarea corectă. Condiţii: stopuri ocluzale stabile.

           

            Tehnica într-un timp

            Înregistrează toate componentele câmpului protetic – această tehnică, dacă nu există spaţii edentate, nu este recomandată. Stratul de material de la nivelul spaţiului edentat = element rigid al amprentei.

            Avantaj – economie de material, de timp, înregistrarea corectă şi fidelă dacă există stopuri ocluzale multiple şi stabile. Există portamprentelor metalice (Ketenbach) sau portamprentelor Detrey – dual trays de unică folosinţă.

            Alte materiale – portamprenta cu Stentz

            Vechi- Stentz se plastifiază în apă caldă, se acoperă cu tifon şi se introduce pe feţele ocluzale în zona de lucru (numai dacă există spaţiu edentat). Se conduce mandibula în IM, se modelează, se răceşte, se îndepărtează, se îndepărtează tifonul.

            Microspaţiul pentru materialul fluid de amprentă se obţine în două moduri: dinţi neşlefuitţi şi spaţiul ocupat de tifon.

            Se creează retenţii suplimentare (cu sonda) dacă este necesar.

            Se usucă foarte, foarte bine şi apoi se depune materialul siliconic fluid. Pericol la aşezarea pe câmpul protetic să nu se repună fix pe poziţie – în acest caz se va fractura.

            Se reface portamprentarea.

Caracteristicile tehnicii

-         exclude utilizarea elastomerului chitos

-         material semirigid cu putere scăzută

-         înregistrază toate componentele deodată

-         între materialul elastic şi Stentz există fixitate mecanică

Tehnici pentru amprentarea şi utilizarea siliconilor (chit + fluid)

1.      Chitul are coeficient foarte redus de contracţie = stabilitate fizică

2.      Chitul nu are fidelitate

3.      Fluidul are fidelitate foarte mare, dar nu are stabilitate fizică.

Pentru imaginea amprentei se folosesc diferite tehnici:

            1.Când se declanşează priza materialului apar tensiuni interne în ambele materiale – se manifestă dacă priza se realizează în timpi diferiţi, iar solidarizarea (de natură chimică) se obţine cu rezistenţă redusă.

            Cabinet fără asistentă

-         se alege lingura (mărime, retenţii, etc)

-         se prepară chitul, se încarcă lingura

-         se aplică pe câmpul protetic

-         după priză se dezinseră de pe câmp

-         se spală amprenta şi se pregăteşte

o       se crează şanţuri de descărcare

o       se spală cu alcool şi se usucă bine

-         se prepară siliconul fluid şi se aplică pe amprenta din chitos (strat subţire, în impresiunile dinţilor să nu prindă bulă de aer)

-         se aplică pe cîmp, se aşteaptă să facă priza

-         se dezinseră şi se verifică

o       să existe priză între straturi

o       să fie înregistraţi dinţii

o       să nu existe bule de aer

2.Se prepară chitosul, se aplică în amprentă, se aplică pe câmpul protetic, se creează spaţiile M-D şi V-O, se usucă, se aplică fluidul preparat în prealabil de asistentă, se introduce pe câmpul protetic şi se aşteaptă să facă priză.

            Teoretic, dacă timpul de preparare este suficient de scurt, materialele fac priză concomitent

3.Se realizează concomitent chitul şi fluidul. Se aşează în sandwich chitul şi fluidul (fluidul într-o depresiune creată în chit, se aplică amândouă odată pe câmpul cu portamprenta bine centrată).

            Fluidul este comprimat de chitos şi pătrunde în fundul de sac şi în toate detaliile câmpului protetic.

            Examenul amprentei

-         zona cervicală

-         fundul de sac

-         festonul gingival

-         spaţiul necesar M şi D – trebuie să apară ca un mic şanţ între  dintele şlefuit şi cel vecin sau intre dinţii şlefuiţi.

            Feţele ocluzale ale dinţilor vecini să corespundă cu situaţia clinică existentă; se examinează şi dinţii antagoniţti. Se urmăreşte în ambele cazuri existenţa şi înregistrarea corectă a stopurilor ocluzale. La înregistrarea ocluzală se urmăreşte IM – la nivelul dinţilor şlefuiţi insuficient, stopurile ocluzale apar foarte subţiri sau chiar perforate; la nivelul dinţilor şlefuiţi se urmăreşte existenţa spaţiului ocluzal.

            După studiul amprentei se scrie tipul de lucrare. Se trimite la laborator, se toarnă, se prezintă în cabinet.

            Examenul lucrării în cabinet:

-         să aibă fişă şi să fie aşezată pe model, să prezinte antagonist

-         prima privire asupra ansamblului model-piesă

-         se examinează piesa protetică, adaptarea, relaţia cu antagonişti, cu dinţii vecini – puncte de contact, stopuri ocluzale, să fie pe arcadă, în curbră, să nu iasă din ocluzie, etc.