Incrustatiile dentare



            Cele mai mici proteze  dentare.
Indicatii:
n      restaurarea morfologiei coroanei dentare care prezintă leziuni parţiale determinate de: caria dentară, fracturi traumatice şi abraziunea exagerată;
n      elemente de agregare mezială a punţilor pentru restaurarea edentaţiilor unidentare şi a punţilor mobilizabile dacă sunt utilizate aliajele de aur;
n      elemente de sprijin pentru protezele parţiale, în edentaţiile întinse, fiind cuprinse în cadrul pregătirilor preprotetice;
n      elemente de fixare a aparatelor (şine) recomandate pentru imobilizarea dinţilor;
n      elemente de echilibrare a ocluziei realizând stopuri ocluzale stabile la nivelul feţelor ocluzale ale dinţilor laterali.

Clasificare:
            1.Din punct de vedere al raportului cu dinţii au fost clasificate in:
·        Inlay – intratisulare,
·        Onlay – extratisulare
·        Pinlay – intra, extratisulare
2.Din punct de vedere al matrialului din care sut confectionate sunt:
-         metalice
-         din compozit
-         din ceramică
-         din polisticle
3.Din punc de vedere al localizării:
Cavitati de  clasa:          -I + II + V = cavitate simplă
                                    -II  = cavitate dublă
                                    -MOD= triplă
                                    -atipică
Necesită conditii tehnico-  materiale:
A.
  • Manualitate
  • Experienţă
  • Simţ vizual
  • Conştiinciozitate
  • Prestigiul profesional

B.
  • Aparatura
  • Instrumentarul (freze cilindrici diamantate cu extremitatea dreapta cu diferite diametre)
C.
·        Tehnician
·        aliaj
D.
·        pacient – condiţie economico – financiară

Inlay
Incrustaţiile intratisulare sunt fixate în cavităţi preparate în ţesuturile coroanei dentare. Preparatia cavităţii este realizată conform regulilor enunţate de Black, la care se adaugă particularităţile ce rezultă din caracteristicile incrustaţiilor.

Astfel:
-  pereţii laterali ai cavităţii sunt pregătiţi paraleli între ei şi perpendiculari
pe peretele parapulpar;
- pereţii cavităţii sunt suficient de rezistenţi la presiunile ocluzale pentru a nu se produce fracturarea lor;
-    profunzimea cavităţilor poate să fie mai mică decât pentru obturaţii, aliajul turnat este mai rezistent decât aliajul de argint, în cazul celor metalice. Pentru cele fizionomice grosimea trebuie să fie de minim 1,5 mm;
-    axul de inserţie şi de îndepărtare al incrustaţiei coincide cu direcţia de acţionare a presiunilor masticatorii;
-    contactele intermaxilare sunt pe incrustaţie sau pe dinte, dar niciodată la limita de trecere dintre incrustaţie şi ţesutul dentar;
-    stabilitatea incrustaţiei în cavitate este determinată de forţa de fricţiune dintre pereţii laterali ai cavităţii şi suprafeţele incrustaţiei.

Pentru o descriere sumară a cavităţilor este prezentată următoarea clasificare: cavităţi simple, cavităţi duble, cavităţi triple, cavităţi atipice.
-    Cavităţile simple (clasa I, a IlI-a şi a V-a după Black)
-    Cavităţile localizate pe feţele ocluzale ale premolarilor şi molarilor sunt preparate cu forme asemănătoare unei casete. Pereţii laterali vestibulari sunt paraleli între ei şi perpendculari pe peretele parapulpar. Marginile cavităţii sunt bizotate pentru incrustaţiile metalice.
-    Cavităţile feţelor proximale ale dinţilor frontali, au în general, deschiderea cu formă triunghiulară.
-    Cavităţile de pe feţele vestibulare-cervical - au formă reniformă, cu peretele pulpar uşor convex.
-         Cavităţile duble (clasa a II-a Black),  sunt. Cavitate preparate pentru leziunile situate pe una din feţele aproximale ale dinţilor.
- Cavităţile duble la nivelul dinţilor laterali sunt compuse dintr-o
cavitate proximală mezială sau distală şi o cavitate ocluzală.
- Cavităţile duble la nivelul dinţilor frontali cu păstrarea unghiurilor.
- Cavităţile triple sunt localizate la nivelul dinţilor laterali. Interesează, în general, feţele: meziale,ocluzale şi distale.

Caracteristicile cavităţii pentru inlay:
            Se pot realiza in leziuni superficiale (1 min).
            Pereţii verticali ai cavităţii  (3-4 pereti) sunt paraleli între ei 2 câte 2 (paralelismul asigură inserţia – dezinserţia şi menţinerea pe camp datorită forţelor de frecare).
Peretele pulpar este o suprafaţă plană.  
Pereţii laterali formeză unghi de 900  cu pretele pulpar şi parapulpar.

            Metode de realizare:
1.indirect: se amprentează şi se trimite în laborator pentru a se obţine o încrustaţie din compoziţie.
2.se confecţonează macheta în cabinetul dentar.
3.semidirect: se amprentează şi se poate confectiona in cabinet.     

1. indirectă
  1. amprenta în sandwich
        materialul fluid depus cu seringa în cavitate, deasupra se aplica materialul chitos;
        priza este concomitentă – exista o  legatura fizico-chimică. Această tehnică are avantaje  multiple, dar şi multe dezavantaje – calitatea preparaţiei din punct de vedere al retentivitatii se constată numai după turnarea modelului.
            Cavitate incorecta = pereti evazati sau retentivi;
            Amprenta poate fi într-un timp sau doi timpi.

            b.. Amprenta în tub de cupru adaptat prin răscroire la nivelul ecuatorului. Se badijoneaza tubul cu substanţa adezivă pentru a se împiedica detaşarea, apoi se adaugă materiale elastice  cu consistenta diferita.

            c.. Sfentz sau Kerr – tehnica cu microport amprentă este dificilă, dar arată imediat dacă preparaţia este corectă (retentiv – amprenta se fracturează). Necesită timp si manualitate.

După tipul de incrustaţie indicat:
a.  Amprentele pentru cavităţile simple (ocluzale) cuprind:
cavitatea şi faţa dintelui pe care este situată aceasta. Feţe ocluzale ale dinţilor
antagonişti şi relaţia de ocluzie.
b.  Amprentele pentru cavităţile duble (M.O. sau D.O.) cuprind: cavitatea,
dintele pe care este preparată, dinţii vecini şi dinţii antagonişti.
c.  Amprentele pentru cavităţile triple şi pentru coroanele parţiale (3/4 şi
4/5) cuprind: preparaţiile de la nivelul feţelor, dintelui pe care se află dinţii
vecini (mezial şi distal), dinţii antagonişti şi relaţia de ocluzie.

2.Realizarea machetei în cavitatea orală
-se realizeaza clasic, din ceară de inlay (albastru sau verde), picurată în cavitate la o temperatură care să asigure fluiditatea (prea caldă – se lipeşte de pereţi şi se contractă).
- Se consumă timp, dar elimină fazele din laborator (model şi machete).  
-se îndepărteză de pe bont cu o tijă (care va fi şi suport pentru transport).

-Realizarea se mai poate face şi din răşini autopolimerizabile, aceste se aplica  in preparatiile dentare sub formă  aproape fluidă;
-se introduce o tijă pentru independenţă, transport, ambalare.

Macheta este obţinută după următoarele procedee tehnologice:
-    Modelată direct de stomatolog pe dintele preparat în cavitatea bucală, după care este trimisă laboratorului pentru a fi transformată în piesă finită.
-    Modelată indirect, pe model în laborator de tehnician.
-    Modelată mixt (direct-indirect) macheta este realizată în doi timpi: în primul timp se modelează pe model în laborator de tehnician, în al doilea timp se modelează pe dintele natural de către medic, în special la nivelul marginilor, pentru obţinerea închiderii.

Confecţionarea în laboratorul de tehnică dentară (ambalarea, turnarea).

Protecţia temporară a bontului preparat.
Bontul fiind vital, este necesar să fie izolat de mediul bucal. Protecţia se poate obţine prin următoarele procedee:
    coroane imediate, realizate după procedeul Scutan;
    cape de celuloid, adaptate cervical şi cimentate provizoriu;
    coroane de cupru, adaptate cervical şi ocluzal, cimentate provizoriu;
    lacuri speciale, în compoziţia cărora sunt răşini naturale şi artificiale, bine tolerate de ţesutul dentinar şi organul pulpar. Sunt fluide şi se depun cu pensula pe feţele şlefuite. Se formează o crustă izolatoare, care se fracturează înainte de proba şi adaptarea microprotezei.
Examenul   şi proba incrustaţiei în laborator
Înainte de a se trimite în cabinet, incrustaţia este controlată vizual, după care este aşezată pe model. Se pot constata următoarele defecţiuni: lipsuri, plusuri, pori, supradimensionări şi subdimensionări.
Prelucrarea finală a incrustaţiei. Este o operaţie relativ simplă, deoarece se netezeşte cu guma şi se lustruieşte cu filţ şi pastă de oxid de crom. Prelucrarea se efectuează numai la nivelul suprafeţelor externe. În final, pentru a se obţine luciul asemănător sticlei, este supusă acţiunii pufului.
Proba şi cimentarea pe câmpul proteic. Incrustaţia aplicată pe model este trimisă în cabinet.
La proba în cavitatea dintelui se urmăreşte:
-    gradul de fricţiune (stabilitate);
-    adaptarea marginilor în conturul cavităţii;
-    punctul de contact cu dintele vecin;
-   relieful ocluzal, contactele cu dintele antagonist în poziţia de
intercuspidare maximă, şi în mişcările madibulei de propulsie şi de
lateralitate.

3. semidirectă

Incrustaţiile din ceramică

Dezvoltarea materialelor pentru realizarea obturaţiilor, precum şi preţul de cost redus, face ca utilizarea reataurărilo cu ajutorul ceramicii să fie o alternativa restrânsă.
Restaurarea coroanelor dentare obţinută prin utilizarea incrustaţiilor, era posibilă numai din aliajele de aur. În prezent, se pot realiza incrustaţii din ceramică sau compozit în favoarea aspectului estetic prin metode variate.

Indicaţiile incrustaţiilor din masă ceramică:
-          leziunile coroanelor dentare din zona frontală;
-          leziunile coroanelor dentare din zona laterală dacă nu se acceptă obturaţii (amalgam sau compozite);
-          reconstituirea estetică a dinţilor laterali însoţită de rezistenţă mult mai mare comparativ cu masele compozite folosite pentru obturaţii sau incrustaţii.

Contraindicaţiile incrustaţiilor din masă ceramică:
-          leziuni coronare mari care, după preparaţia cavităţilor, rezultă pereţi cu rezistenţă redusă, supuşi fracturării;
-          leziuni prezente la nivelul coroanelor dentare care au dimensiuni reduse
-          Prezenţa parafuncţiilor centrice sau concentrice, nocturne sau diurne, constituie factori care pot mobiliza sau fractura incrustaţia.


Particularităţile preparaţiilor dentare pentru incrustaţiile ceramice
-          pereţii cavitaţilor, la locul de întalnire să nu formeze unghiuri foarte bine exprimate;
-          marginile libere ale pereţilor cavităţilor nu sunt bizotate, fiindcă ceramica fiind casantă este posibil să se fractureze;
-          cavităţile în general să prezinte o profunzime de minim 1,5 mm, să asigure rezistenţa mecanică a incrustaţiei.


Amprenta
Câmpul protetic pe care există preparaţia pentru incrustaţie, este înregistrat cu materiale specifice, prin amprentare. Tehnica de amprentare care înregistrează în trei timpi cele două arcade dentare şi ocluzia în poziţie de intercuspidare maximă.
Materialele utilizate sunt reprezentate de elastomeri de sinteză, care sunt depuse în portamprente universale, consecutiv sau concomitent.

Tehnici de obţinere în laborator a incrustaţiilor
1.       Tehnica ce utilizează folia de platină de 0,02 mm, pentru depunerea pastei de ceramică drept conformator (aceaastă tehnică nu mai este utilizată).
2.       Tehnica modelului realizat din mase refractare. Această tehnică este utilizată datorită avantajelor determinate de posibilitatea să se obţină incrustaţii din ceramică, prin depunerea şi modelarea pastei direct pe model.
3.       Tehnica prin turnare, solicită pentru realizare următoarele condiţii:
-          machetă modelată din ceară.
-          Tiparul obţinut din mase refractare speciale.
-          Cuptorul pentru sinterizare să posede componenta de turnare sub presiune a masei ceramice topite.
4.       Tehnica de prelucrare computerizată, după amprenta optică. (DICOR).

Examinarea incrustaţiei
Această fază se desfăşoară în doi timpi.
În primul timp este examinată pe model să se constate gradul de adaptare la nivelul marginilor şi a modului cum pătrunde pe preparaţia dintelui.
În al doilea timp este inserată pe dintele preparat să se constate adaptarea la preparaţie şi la celelate componente ale câmpului protetic (dinţi vecini şi dinţi antagonişti).

Cimentarea
Această fază cuprinde următorii timpi:
-          pregătirea instrumentarului;
-          pregătirea incrustaţiei;
-          pregătirea câmpului protetic;
-          pregătirea cimentului;
-          la cimentarea propriu-zisă se utilizează un ciment din răşină compozită cu priză duală.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul a fost trimis cu succes!