Cimentarea microprotezelor dentare

 

Toate coroanele mixte (estetice sau parţial estetice) şi coroanele estetice sunt în contact intim cu feţele bontului. Fixitatea microprotezelor de acoperire pe bonturile dentare este invers proporţională cu grosimea filmului de ciment.

Fixitatea este determinată de:

>   mărimea zonei de fricţiune dintre suprafaţa bontului şi interiorul coroanei;

>   calităţile cementului interpus între coroană şi feţele bontului. Cimenturile sunt utilizate în următoarele scopuri:

□    să se obţină fixitate între cele două suprafeţe datorită adezivităţii;

□    să dispară spaţiul dintre cele două feţe (bont-coroană).

Cimenturile utilizate pentru fixarea definitivă a microprotezelor este necesar

să prezinte următoarele caracteristici:

•    faza de plasticitate care favorizează introducerea în microproteză şi inserţia ei pe bontul dentar în poziţie corectă;

•    adezivitatea pe feţele bontului şi coroană;

•    structura alcătuită din particule foarte fine să asigure pătrunderea lui în toate detaliile microreliefului celor două feţe în contact;

•    rigiditatea să urmeze după faza de plasticitate, să confere rezistenţă mecanică la presiune, tracţiune, rupere şi deformare;

•    să prezinte calitatea de izolator termic pentru variaţiile de temperatură din mediul bucal (să nu se transmită bontului şi organului pulpar);

•    să posede un pH aproape de neutru pentru a nu produce leziuni organului pulpar;

•    reacţia de priză să nu fie exotermă (să nu elibereze căldură), fiind nocivă organului pulpar;

•    reacţia de priză să se definitiveze în 5-10 minute;

•    după priză să nu fie dizolvate de salivă. Nu există un ciment cu caracteristici ideale aşa se explică varietatea lor.

Cimentarea provizorie (temporară)

Fixarea definitivă a microprotezelor poate să fie precedată de o cimentare provizorie. Se constată următoarele:

>   toleranţa organului pulpar;

>   comportamentul ţesuturilor parodontale;

>   aspectul estetic pentru dinţii frontali;

>   adaptarea în dinamica mandibulară.

În perioada de cimentare provizorie se pot observa următoarele deficienţe:

•    neadaptarea cervicală şi axială: cele lungi se pot adapta prin şlefuirea marginilor, cele scurte se refac (coroanele);

•    neadaptările ocluzale înalte se pot retuşa, cele în subocluzie se refac;

•    neadaptările proximale - absenţa punctelor de contact, coroanele se refac;

•    complicaţiile pulpare se pot realiza fără trepanarea coroanei;

•    neconcordanţa componentei estetice la coroanele mixte se poate reface. Cimentul oxid de zinc eugenol (Z.O.E.) este frecvent utilizat pentru cimentarea provizorie.

Cimentarea provizorie a unei microproteze este realizată cu atenţie, fiindcă pot să apară incidente, sau accidente datorită decimentării şi mobilizării (înghiţire sau aspiraţie). Cimentul Z.O.E. este caracterizat de:

•    rezistenţă redusă la compresiune;

•    solubilitate crescută;

•    coeziune mică;

•    compatibilitatea dentinară şi pulpară, fiind utilizate ca pansamente ale plăgilor dentinare în perioada de cimentare provizorie.

Cimenturile provizorii pot fi efectuate cu următoarele cimenturi:

•    Fletcher;

•    Repin;

•    eugenatul de zinc;

•    E.B.A.

Cimenturile E.B.A. Aceste cimenturi au fost obţinute prin introducerea în eugenol, în proporţie de 60% a acidului ortoxibenzoic; în pulberea de oxid de zinc se adaugă colofoniu hidrogenat şi pulbere de cuarţ (Si02) sau de aluminiu (A1203). Acest ciment are solubilitate în mediul bucal. Biologic sunt bine tolerate, nu produc iritaţii pulpare.

Cimentarea finală (definitivă)

Este realizată pentru perioade îndelungate de timp exprimate într-un număr mai mare sau mai mic de ani. Cimentarea finală este realizată dacă este utilizat un ciment fabricat şi comercializat în acest scop. Pentru fixarea finală sunt întrebuinţate următoarele cimenturi:

•    oxifosfat de zinc;

•    policarboxilat de zinc;

•    cimenturile diacrilice;

•    cimenturile ionomere de sticlă (glass ionomere).

Cimenturi fosfat de zinc. Aceste cimenturi în trecut au dominat activitatea de fixare finală a microprotezelor dentare şi a punţilor.

Reacţia de priză este influenţată de temperatură, de preparaţia pulbere-lichid şi de spatulare.

Cimenturi policarboxilat de zinc. Prepararea solicită manualitate foarte bună fiindcă timpul de priză este foarte scurt. Aceste cimenturi sunt contraindicate pentru fixarea microprotezelor din aliaje nobile. Legăturile dintre aliajele nobile şi aceste cimenturi prezintă o rezistenţă mică datorită pasivităţii chimice a acestor aliaje.

Cimenturile diacrilice (compoziţie). Sunt răşini diacrilice compozite utilizate pentru fixarea lucrărilor protetice realizate din aliaje, polimeri, compozite şi mase ceramice la structurile bonturilor dentare. Vâscozitatca acestor cimenturi este determinată de dimensiunile particulelor componentei anorganice şi de proporţia ei din compoziţie, dacă proporţia masei organice şi dimensiunile particulelor se reduc, vâscozitatea scade şi se obţin prin prepararea pastei care se insinuiază în cele mai mici spaţii.

Cimenturile ionomere de sticlă. Aceste cimenturi, rezultă din reacţia dintre un amestec de acid policarboxilic şi acid tartric, cu particulele de sticlă (alumino-silicat). În urma acestei reacţii, sticla eliberează ioni care formează cu rezidurile acidului o matrice continuă (reţea), care înglobează particulele de sticlă incomplet transformate. Sfârşitul reacţiei este marcat de priza cimentului.

Caracteristicile fizico-chimice ale acestor cimenturi sunt modificate în procesul tehnologic de preparare la nivelul acidului organic al compoziţiei şi preparaţiei sticlei. Datorită proprietăţilor diferite sunt indicate pentru:

•    restaurări coronare;

•    restaurări de bonturi, care vor fi acoperite;

•    prevenirea cariei prin închiderea şanţurilor şi fosetelor;

•    obturaţii de bază;

•    cimentarea definitivă a lucrărilor protetice.

Cimenturile cu monomeri folosite la fixarea microprotezelor prezintă următoarele avantaje:

•    eliberează ioni de fluor în dentina bontului cu acţiune curativo-profilactică asupra cariilor;

•    prepararea este cea uzuală, de incorporare a pudrei cu lichid;

•    rezistenţă la fisuri, deoarece coeficientul de dilatare termică este egal cu coeficientul de dilatare al dentinei;

•    acţiunea antimicrobiană este mult mai mare decât a celorlalte cimenturi;

•    este rezistent la presiuni şi la abraziuni, este superior cimentului clasic cu fosfat de zinc;

•    fixarea microprotezelor la pereţii bontului dentar se produce fizic, datorită rezistenei mecanice şi chimice prin legăturile ionice şi de hidrogen ale componentelor hidroxiapatiei şi radicalii OH din ciment.

Prepararea este:

■  manuală - când se prezintă sub formă de flacoane cu pulbere şi lichid;

■  mecanică dacă este prezentat în capsule.

Cimentarea (fixarea lucrărilor protetice)

Această fază clinică finalizează activitatea clinico-tehnică desfăşurată pe perioadele variabile de timp pentru obţinerea lucrărilor protetice. Valoarea acestei faze este determinată de efectele care urmează; în general sunt pozitive. Doar un moment de neatenţie sau de superficialitate anulează în totalitate activitatea depusă. Pacientul este aşezat confortabil pe fotoliu, capul sprijinit pe tetieră cu poziţii diferite pentru mandibulă şi maxilar.

Faza se desfăşoară succesiv astfel:

1)Se pregăteşte instrumentarul necesar reprezentat de:

2)examinarea relaţiilor ocluzale înainte de  cimentare cu ajutorul hârtiei de articulaţie este obligatorie. Semnele înscrise pe hârtie sunt reduse prin şlefuire, după care urmează lustruirea. 

3)Se pregăteşte proteza din punct de vedere fizic, chimic şi igienic;

4)Prepararea pastei de ciment:

5) Inserţia lucrării protetice pe bontul dentar:

6) mandibula este condusă să poziţioneze arcada inferioară faţă de cea superioară în intercuspidare maximă;

7)priza cimentului apare după 5-10 minute în funcţie de tipul de ciment;

8)surplusul din zona festonului gingival este îndepărtat după priza. Prezenţa resturilor este iritativă pentru parodonţiul marginal;