Toate coroanele mixte (estetice
sau parţial estetice) şi coroanele estetice sunt în contact intim cu feţele
bontului. Fixitatea microprotezelor de acoperire pe bonturile dentare este
invers proporţională cu grosimea
filmului de ciment.
Fixitatea este determinată de:
>
mărimea zonei de fricţiune dintre
suprafaţa bontului şi interiorul coroanei;
> calităţile cementului
interpus între coroană şi feţele bontului. Cimenturile sunt utilizate în
următoarele scopuri:
□
să se obţină fixitate între cele două suprafeţe datorită
adezivităţii;
□
să dispară spaţiul dintre cele două feţe (bont-coroană).
Cimenturile utilizate pentru fixarea definitivă a
microprotezelor este necesar
să prezinte următoarele caracteristici:
• faza de plasticitate care
favorizează introducerea în microproteză şi inserţia ei pe bontul dentar în
poziţie corectă;
•
adezivitatea pe feţele bontului şi coroană;
• structura alcătuită din
particule foarte fine să asigure pătrunderea lui în toate detaliile microreliefului
celor două feţe în contact;
• rigiditatea să urmeze
după faza de plasticitate, să confere rezistenţă mecanică la presiune,
tracţiune, rupere şi deformare;
• să prezinte calitatea de
izolator termic pentru variaţiile de temperatură din mediul bucal (să nu se
transmită bontului şi organului pulpar);
• să posede un pH aproape
de neutru pentru a nu produce leziuni organului pulpar;
• reacţia de priză să nu
fie exotermă (să nu elibereze căldură), fiind nocivă organului pulpar;
•
reacţia de priză să se definitiveze în 5-10 minute;
• după priză să nu fie
dizolvate de salivă. Nu există un ciment cu caracteristici ideale aşa se
explică varietatea lor.
Cimentarea provizorie (temporară)
Fixarea definitivă a
microprotezelor poate să fie precedată de o cimentare provizorie. Se constată
următoarele:
> toleranţa organului
pulpar;
>
comportamentul ţesuturilor parodontale;
>
aspectul estetic pentru dinţii frontali;
>
adaptarea în dinamica mandibulară.
În perioada de cimentare provizorie se pot observa următoarele deficienţe:
• neadaptarea cervicală şi
axială: cele lungi se pot adapta prin şlefuirea marginilor, cele scurte se
refac (coroanele);
•
neadaptările ocluzale înalte se pot retuşa, cele în
subocluzie se refac;
•
neadaptările proximale - absenţa punctelor de contact,
coroanele se refac;
•
complicaţiile pulpare se pot realiza fără trepanarea
coroanei;
• neconcordanţa componentei
estetice la coroanele mixte se poate reface. Cimentul oxid de zinc eugenol
(Z.O.E.) este frecvent utilizat pentru cimentarea provizorie.
Cimentarea provizorie a
unei microproteze este realizată cu atenţie, fiindcă pot să apară incidente,
sau accidente datorită decimentării şi mobilizării (înghiţire sau aspiraţie).
Cimentul Z.O.E. este caracterizat de:
•
rezistenţă redusă la compresiune;
•
solubilitate crescută;
•
coeziune mică;
• compatibilitatea
dentinară şi pulpară, fiind utilizate ca pansamente ale plăgilor dentinare în
perioada de cimentare provizorie.
Cimenturile provizorii pot fi efectuate cu următoarele cimenturi:
•
Fletcher;
•
Repin;
•
eugenatul de zinc;
•
E.B.A.
Cimenturile E.B.A. Aceste cimenturi au fost
obţinute prin introducerea în eugenol, în proporţie de 60% a acidului
ortoxibenzoic; în pulberea de oxid de zinc se adaugă colofoniu hidrogenat şi
pulbere de cuarţ (Si02) sau de aluminiu (A1203). Acest ciment are solubilitate
în mediul bucal. Biologic sunt bine tolerate, nu produc iritaţii pulpare.
Cimentarea finală
(definitivă)
Este realizată pentru
perioade îndelungate de timp exprimate într-un număr mai mare sau mai mic de
ani. Cimentarea finală este realizată dacă este utilizat un ciment fabricat şi
comercializat în acest scop. Pentru fixarea finală sunt întrebuinţate
următoarele cimenturi:
•
oxifosfat de zinc;
•
policarboxilat de zinc;
•
cimenturile diacrilice;
•
cimenturile ionomere de sticlă (glass ionomere).
Cimenturi fosfat de zinc.
Aceste
cimenturi în trecut au dominat activitatea de fixare finală a microprotezelor
dentare şi a punţilor.
Reacţia de priză este
influenţată de temperatură, de preparaţia pulbere-lichid şi de spatulare.
Cimenturi policarboxilat
de zinc.
Prepararea solicită manualitate foarte bună fiindcă timpul de priză este foarte
scurt. Aceste cimenturi sunt contraindicate pentru fixarea microprotezelor din
aliaje nobile. Legăturile dintre aliajele nobile şi aceste cimenturi prezintă o
rezistenţă mică datorită pasivităţii chimice a acestor aliaje.
Cimenturile diacrilice
(compoziţie). Sunt răşini diacrilice compozite utilizate pentru fixarea lucrărilor
protetice realizate din aliaje, polimeri, compozite şi mase ceramice la
structurile bonturilor dentare. Vâscozitatca acestor cimenturi este determinată
de dimensiunile particulelor componentei anorganice şi de proporţia ei din
compoziţie, dacă proporţia masei organice şi dimensiunile particulelor se
reduc, vâscozitatea scade şi se obţin prin prepararea pastei care se insinuiază
în cele mai mici spaţii.
Cimenturile ionomere de sticlă.
Aceste cimenturi, rezultă din reacţia dintre un amestec de acid policarboxilic
şi acid tartric, cu particulele de sticlă (alumino-silicat). În urma acestei
reacţii, sticla eliberează ioni care formează cu rezidurile acidului o matrice
continuă (reţea), care înglobează particulele de sticlă incomplet transformate.
Sfârşitul reacţiei este marcat de priza cimentului.
Caracteristicile
fizico-chimice ale acestor cimenturi sunt modificate în procesul tehnologic de
preparare la nivelul acidului organic al compoziţiei şi preparaţiei sticlei.
Datorită proprietăţilor diferite sunt indicate pentru:
•
restaurări coronare;
•
restaurări de bonturi, care vor fi acoperite;
•
prevenirea cariei prin închiderea şanţurilor şi
fosetelor;
•
obturaţii de bază;
•
cimentarea definitivă a lucrărilor protetice.
Cimenturile cu monomeri
folosite la fixarea microprotezelor prezintă următoarele avantaje:
• eliberează ioni de fluor
în dentina bontului cu acţiune curativo-profilactică asupra cariilor;
•
prepararea este cea uzuală, de incorporare a pudrei cu
lichid;
• rezistenţă la fisuri,
deoarece coeficientul de dilatare termică este egal cu coeficientul de dilatare
al dentinei;
•
acţiunea antimicrobiană este mult mai mare decât a
celorlalte cimenturi;
• este rezistent la
presiuni şi la abraziuni, este superior cimentului clasic cu fosfat de zinc;
• fixarea
microprotezelor la pereţii bontului dentar se produce fizic, datorită rezistenei mecanice şi
chimice prin legăturile ionice şi de hidrogen ale componentelor hidroxiapatiei
şi radicalii OH din ciment.
Prepararea este:
■
manuală - când se prezintă sub formă de flacoane cu pulbere şi
lichid;
■
mecanică dacă este prezentat în capsule.
Cimentarea (fixarea
lucrărilor protetice)
Această fază clinică
finalizează activitatea clinico-tehnică desfăşurată pe perioadele variabile de timp pentru obţinerea lucrărilor protetice.
Valoarea acestei faze este determinată de efectele care urmează; în
general sunt pozitive. Doar un moment de neatenţie sau de superficialitate
anulează în totalitate activitatea depusă.
Pacientul este aşezat confortabil pe fotoliu, capul sprijinit pe tetieră cu poziţii
diferite pentru mandibulă şi maxilar.
Faza se desfăşoară
succesiv astfel:
1)Se pregăteşte instrumentarul necesar reprezentat de:
2)examinarea relaţiilor ocluzale înainte de
cimentare cu ajutorul hârtiei de articulaţie este obligatorie. Semnele
înscrise pe hârtie sunt reduse prin şlefuire, după care urmează lustruirea.
3)Se pregăteşte proteza din punct de vedere fizic, chimic şi
igienic;
4)Prepararea pastei de ciment:
5) Inserţia lucrării protetice pe bontul dentar:
6) mandibula
este condusă să poziţioneze arcada inferioară faţă de cea superioară în intercuspidare
maximă;
7)priza cimentului apare după
5-10 minute în funcţie de tipul de ciment;
8)surplusul din zona festonului gingival este îndepărtat după
priza. Prezenţa resturilor este iritativă pentru parodonţiul marginal;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul a fost trimis cu succes!