Ablatia restaurarilor protetice fixe

            Protezele dentare fixe după perioade de timp variabile nu mai îndeplinesc în totalitate calităţile unei restaurări funcţionale şi se recomandă ablaţia.

      Reprezintă un subiect important. Fiind o intervenţie frecvent utilizată în cadrul restaurărilor arcadelor dntare cu proteze pluridentare fixe.  Interesează în mod egal pe  toţi specialiştii din domeniu. Ablaţia este stabilită după  examenul clinic complet (subiectiv şi obiectiv) şi după interpretarea radiografilor.

            cauzele frecvente care indică îndepărtarea acestora:

1.      Neadaptarea axială imediată poate fi întâlnită în următoarele situaţii:

-amprentarea în aceeaşi şedinţă cu şlefuirea dinţilor stâlpi;

-se realizează, din diferite motive, micropoteze  pe dinţi ce prezintă afecţiuni acute la nivelul parodonţiului marginal şi profund;

-menţinerea ischemia parodonţiului marginal superficial (cu modificarea culorii acestuia), timp îndelungat, datorită cimentării unor coroane lungi;

-prezenţa unor erori în procesul tehnologic nedepistate (nesesizate) înainte de momentul cimentării definitive.

      2.  Neadaptarea axială tardivă apare datorită unor factori locoregionali sau în urma unor intervenţii efectuate la un interval de timp după cimetarea protezelor dentare:

-Retracţia parodonţiului exacerbată de prezenţa  bolii parodontale sau involuţiei fiziologice a ţesuturilor adiacente marginilor cervicale ale microprotezelor.

-Extracţia dinţilor vecini elementelor de agregare induce prin vindecare şi închiderea alveolei dentare o uşoară retracţie;

-În timp, prin utilizarea  incorectă a instrumentelor pentru întreţinerea igienei bucale (periajul), poate  influenţa neadaptarea la nivel cervical al coroanelor dentare.

  

   3. Neadaptarea transversală:

- O şlefuire incorectă a bontului dentar cu nerespectarea formei cilindrice sau cilindro-conice. Bontul dentar trebuie să prezinte un diametru cervical mai mare decât cel incizal sau ocluzal.

4. Fracturarea dinţilor stâlpi

Cu trecerea timpului, lucrările neadaptate la nivel cervical favorizează apariţia proceselor carioase cu consecinţe asupra vitalităţii dintelui şi în final este subminată rezistenţa dintelui stâlp.

5.  Fracturarea corpului de punte;

                  Corpurile de punte posibil să se fractureze datorită următoarelor cauze:

-         defecţiunile de topire-turnare reprezentate de micropori sau masă de ambalat constituie zone de minimă rezistenţă;

-         structura fizico-chimică a aliajului care a fost indicat să fie realizată puntea dentară nu a fost corespunzătoare situaşiei clinice (presiuni ocluzale cu valori mari);

-         dimensiunile şi forma secţiunii transversale au fost concepute şi realizate în mod neadecvat, nu au fost corelate cu lungimea spaţiului edentat şi cu structura aliajului.

                  Fractura corpului de punte are indicaţia să fie realizată ablaţia elementelor de agregare urgentă. Corpul de punte fracturat constituie un factor deosebit de nociv pentru fiecare dinte stâlp.

6. Desprinderea corpului de punte (Wipla) - istoric

Protezele dentare confecţionate din Wipla, prezintă două componente, care în timp se pot deslipi la locul unde a fost realizată lipitura.. Acest tip de proteze dentare nu se ma realizeză în  prezent, însă, mai este posibil să mai existe pacienţi în vârstă.

7. Perforarea elementelor de agregare

               Micropretezele de acoperire, după fixarea pe bonturile dentare, este posibil să se perforeze datorită următoarelor cauze:

                        -defecte în procesul tehnologic de topire-turnare, prin supraîncălzirea aliajului, se formează structură poroasă;

                        - după cimentare în următoarele şedinţe, uneori, este posibil ca  echilibrarea ocluzală (static şi dinamic) a punţii dentare să fie  completată, iar aceste suplimentare şlefuiri  să ducă la  perforarea  ocluzală, ceea ce impune ablaţia.

8. Complicaţii ale pulpei dentare

Afectarea organului pulpar  a fost afectat înainte de acoperire ori s-a a dedutat procesul inflamator în timpul preparării bontului dentar, datorită unei tehnici defectuoase de şlefuire reprezentată de supraîncălzire.

9. Procese periapicale, determinate de unele tratamente incompelete sau incorecte, care nu au fost verificate radiolografic înainte de acoperirea dinţilor.

10. Incompatibilitate  cu materialul din care este confecţionată lucrarea protetică.

Există o cetegorie de pacienţi ce prezintă un grad de sensibiulitate  mult crescut sau reacţii alergice la o serie de substanţe. În acestă situaţia este necesară o anamneză riguroasă  şi utilizarea unor materiale cu potenţial alergen pe tot parcursul tratamentului.

11. Modificarea  reliefului ocluzal poate  să rezulte:

-printr-un proces de  abraziune, utilizănd materiale necorespunzătoare pentru confectionarea protezelor se pot pierde  contactele funcţionale dento-dentare;

-sau prin  şlefuiri repatate necesare unei adaptari ocluzale conform princiipiilor ocluziei funcţionale.

12. Restaurarea unor contacte ocluzale incorecte în IM şi în dinamica mandibulară

Şlefuirea insuficientă şi incorectă a bonturilor dentare are consecinţă modelarea unor proteze neadaptate şi fără realizarea stopurilor dentare din zona laterală şi frontală. Acestea au un rol extrem de important în efectuarea  mişcărilor în plan vertical şi la realizarea  mişcărilor  de lateralitate şi  de propulsie ale  mandibulei.

13. Cimentarea definitivă incorectă se referă la două aspecte:

-lucrarea protetică nu a fost poziţionată corect  pe dinţii stâlpi pentru a stabili contacte funcţionale între dinţii antagonişti ale celor două arcade;

- nu s-a observat în momentul cimentării insinuarea între bont (bonturi) şi microproteză a unor fire din ţesătura compresei în ciment, utilizată pentru fixare.

14. Fisurarea şi desprinderea parţială sau totală a componentei estetice;

-datorită nerespectării dinensiunii componentei metalice la nivel cervical. Deformarea componentei metalice în zona cervicală, determinată de structura materialului şi a dimensiunii reduse, dacă sunt contacte strânse, inegale la nivelul bonturilor dentare,  care reprezintă erori în prepararea dinţilor şi în realizarea capei metalice;

- neadaptarea ocluzală;

-accidente din timpul actului masticator

- nerespectarea temperaturii de sinterizare a porţelanului;

-retenţii insuficiente la coroanele mixte metalo-compozit  sau metalo-acrilice.

Reparaţiile pe câmpul protetic sunt efemere, în final este necesară ablaţia. Componenta estetică a coroanei mixte metalo-ceramice nu este lipsită de posibile defecte, reprezentate de fisuri, fragmentări parţiale reduse sau mai întinse. Deşi există o masă ceramică pentru reparaţie direct în cavitatea orală, tehnica nu este cunoscută sau însuşită. Remedierea se obţine prin ablaţie şi realizarea unei  alte lucrări.

Aceleaşi defecte pot să apară şi la coroana metalo-compozită.

15. Extruzia dinţilor stălpi, datorită extensiilor distale;

16. Leziuni carioase prezente la nivelul pragurilor, supragingival sau juxtagingival;

Bonturile dentare preparate cu prag, necesită :

-         Execuţia deosebit de precisă a pragului;

-         Realizarea marginilor coroanelor cu adaptarea la prag foarte corectă pentru a  nu exista soluţii de continuitate;

Aceste prezintă o tendinţa evidentă la formarea leziunilor carioase. Se instalează leziuni carioase sau se produce decimentarea.

17. Decimentarea unui element de agregare component al unei lucrări protetice pluridentare fixată pe mai mulţi dinţi stâlpi.

Când este descimentat un  singur element de agregare al unei punţi dentare, iar celălalt este fixat rezistent apare, indicaţia pentru ablaţia punţii.

.

18. Refacerea lucrărilor vechi în vederea îmbunătăţirii aspectului estetic. Intervenţie ce se realizează la cererea pacientului.

19. Schimbarea planului de tratament în urma modificării situaţiei clinice (numărului de dinţi rămaşi pe arcadă).

Tehnica de realizarea ablaţiei

Tehnica de realizarea ablaţiei este o manoperă care solicită din partea specialistului răbdare, concentrare maximă, utilizarea unor instrunmente adecvate pentru economie de timp şi energie. Etapele ablaţiei protezelor dentare trebuie să cuprindă:

1.Secţionarea microprotezei 

2.Desprinderea  microprotezei de pe dintele stâlp

3.Îndepărtarea de pe dintele stâlp

1.Secţionarea microprotezei  presupune respectarea unor  recomandări:

-utilizare  de freze adecvate din punct de vedere al formei şi al gradului de abraziune, în concordanţă cu duritatea aliajului din care este confecţionată coroana;

-secţionarea în totalitate, până la nivelul materialului reprezentat de ciment,  a  cel puţin două feţe ale microportezei: orală sau vestibulară şi ocluzală;

-dirijarea instrumentelor abrazive în zone precise şi accesibile vizual şi tactil.

Această manoperă este uneori greu acceptată de unii specialişti datorită atât  inconvenientelor de ordin fizic şi financiar, cât şi  timpului alocat intervenţiei.

2.Desprinderea  microprotezei de pe dintele stâlp este necesară  pentru a facilita desprinderea protezei, pe de o parte, iar pe de altă parte, în vederea protejării dintelui stâlp.

Aceasta se realizează cu ajutorul unui instrument preferat  de fiecare dentist (daltiţă, spatulă bucală, spatulă de ceară etc.),  astfel încât să se descimenteze şi să distanţeze coroana pe o zonă cât mai întinsă de pe bont.

3.Îndepărtarea de pe dintele stâlp sau dinţii stâlpi se realizează facil dacă ce s-a desprins aproape în totalitate proteza unidentară de pe dintele stâlp. Se utilizează un instrument special extractor (cunoscut printr-un termen neconvenţional de ciocan extractor), prin microşocuri sau mişcări aplicate uniform  în jurul protezei unidentare (oral şi vestibular) sau la toţi dinţii punţii dentare.  În cazul protezelor mixte metalo-ceramice, metalo-compozit sau metalo-acrilice, vârful instrumentului extractor se aplică întotdeuna în contact cu componenta metalică.

Accidentele posibile din tipul manoperelor de ablaţie a lucrărilor dentare:

1.      fracturarea bontului dentar;

2.      fracturarea dinţilor vecini sau antagonişti;

3.      leziuni ale parodonţiului marginal survenite în timpul secţionării coroanelor la nivel cervical sau datorită derapării instrumentelor abrazive;

4.      Leziuni ale părţilor moi prin deraparea instrumentelor;

5.      subluxaţia dintelui;

6.      avulsia dintelui;

7.      secţionarea exagerată a bontului dentar, apar vizibile şanţuri;

8.      tăierea unui corp de punte;

9.      coroana de substituţie, fracturare sau secţionarea coroanei metalice, în lipsa unei  radiografi de control.