Incidenta leziunilor odonto-parodontale la persoanele de varsta a 3-a

Numărul persoanelor în vârstă este în continuă creştere în întreaga lume şi mai ales în ţările industrializate, creşterea speranţei de viaţă fiind legată atât de progresele realizate de disciplinele medicale, cât şi de impunerea unor măsuri de igiena, profilaxie, terapie şi control, de impunerea unei diete specifice pentru persoanele în vârstă, precum şi de apariţia unor noi medicamente.

Aceste modificări demografice, precum şi nivelul educaţional ridicat al acestui segment populaţional atrag inevitabil şi creşterea interesului societăţii faţă de starea de sănătate a persoanelor în vârstă, dar şi asupra problemelor pe care le ridică profilaxia şi tratamentul afecţiunilor pe care aceste persoane le prezintă.

În acest context, problemele de gerontologie şi geriatrie au capătat o importanţă tot mai mare, iar medicii stomatologi au devenit interesaţi de impactul fenomenului de îmbătrânire asupra sistemului oro-facial, de patologia specifică persoanelor de vârsta a treia, precum şi de managementul pacientului în vârstă.

 „STUDIU CLINICO-STATISTIC ASUPRA INCIDENŢEI LEZIUNILOR ODONTO-PARODONTALE LA PERSOANELE DE VÂRSTA A TREIA “ îşi propune să răspundă unor cerinţe sociale dar şi unor necesităţi medicale, stomatologia fiind o profesiune medicală ce este şi va fi confruntată cu creşterea patologiei şi a nevoilor de tratament la persoanele de vârsta a treia. Lucrarea urmăreşte realizarea unor cercetări epidemiologice privind frecvenţa şi tipul leziunilor dento-parodontale apărute în teritoriul nostru la persoanele de vârsta a treia, corelând aceste modificări cu sexul, segmentul de vârstă, condiţiile socio-economice, gradul de igienă orală şi prezenţa unor afecţiuni sistemice.

Din punct de vedere stomatologic vârsta a treia era asociată cu starea de edentaţie şi purtarea protezelor mobilizabile parţiale sau totale. Deşi nu s-a ajuns la un consens, tot mai mulţi autori consideră că modelul problemelor stomatologice la vârsta a treia s-a schimbat, tot mai multe persoane vârstnice prezintă dinţi restanţi datorită îmbunătăţirii igienei dentare. În plus la ora actuală se recomandă în tratamentul acestor persoane respectarea conceptelor stomatologiei minime invazive, ce impun un sacrificiu biologic minim.

Din punct de vedere al leziunilor odontale la nivelul dinţilor întâlnim mai frecvent uzura dentară, discromii şi caria dentară radiculară, în condiţiile modificărilor substratului morfologic şi a scăderii mecanismelor defensive.

La nivelul parodonţiului de înveliş studiile experimentale şi cercetările epidemiologice au arătat o frecvenţă mai mare a gingivitelor şi parodontopatilor marginale cronice la persoanele vârstnice, care se dezvoltă mai rapid atât datorită prezenţei retracţiilor gingivale, ceea ce duce la apariţia unor noi zone de retenţie, cât şi datorită scăderii răspunsului imun. Inflamaţia se dezvoltă mai rapid şi se vindecă mai greu comparativ cu persoanele adulte.

Material şi metodă

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 50 de subiecţi de la Căminul de pensionari Constanţa, cu vârste cuprinse între 45 si 90 de ani. Au fost înregistrate urmãtoarele date:

1.      numele si prenumele (iniţialele),

2.      sexul (M/F),

3.      vârsta,

4.      afecţiuni generale cronice, grupate ca afecţiuni cardio-vasculare (Af.CV), afecţiuni ale aparatului locomotor (Af.AL), afecţiuni hematopoetice (Af.HP), afecţiuni ale aparatului digestiv (Af.AG), afecţiuni neuro-psihice (Af.NP), afecţiuni ale aparatului respirator (Af.AR), afecţiuni metabolice şi endocrine (Af.ME), afecţiuni genito-urinare (Af.GU),

5.      indicele DMF-T (decay, missing, filled – tooth în limba engleză, sau carie, absenţă, obturaţie – dinte, în limba română )

DMF-T= (numărul dinţilor cariaţi, absenţi, obturaţi) / 32%

6.      numărul proceselor carioase,

7.      numărul proceselor carioase radiculare,

8.      gradul de abraziune dentară, după Broca,

9.      indicele PLI (plaque index) imaginat de Silness si Löe,

10. semne de afectare parodontală: R – retracţie gingivală, I – inflamaţie gingivală, P – pungi parodontale, M – mobilitate dentară,

11. diagnosticul de edentatie: EP = edentaţie parţială, EST = edentaţie subtotală, ET = edentaţie totală, m = maxilară, M = mandibulară.

Evaluarea rezultatelor

Repartiţia pe sexe: din cei 50 de subiecţi, 24 (48%) sunt de sex masculin, iar 26 (52%) de sex feminin.

fig. 1 – repartiţia pe sexe

Repartiţia pe grupe de vârstă:

-            45-65 de ani 12 subiecţi (24%): 6 bărbaţi şi 6 femei,

-            65-75 de ani 21 de subiecţi (42%): 11 bărbaţi şi 10 femei,

-            75-85 de ani 16 subiecţi (32%): 7 bărbaţi şi 9 femei,

-            peste 85 de ani un subiect de sex feminin (2%).

fig. 2 – repartiţia pe grupe de vârstă

Frecvenţa afecţiunilor generale cronice:

-            42 subiecţi cu afecţiuni ale aparatului cardio-vascular (84%),

-            30 subiecţi cu afecţiuni ale aparatului locomotor (60%)

-            28 subiecţi cu afecţiuni ale aparatului respirator (56%),

-            20 subiecţi cu afecţiuni ale aparatului digestiv (40%),

-            15 subiecţi cu afecţiuni ale aparatului uro-genital (30%),

-            14 subiecţi cu afecţiuni neuro-psihice (28%),

-            11 subiecţi cu afecţiuni metabolice şi endocrine (22%),

-            4 subiecţi cu afecţiuni hematopoetice (8%).

fig. 3 – frecvenţa afecţiunilor generale cronice

De remarcat că 4 (8%) subiecţi prezintă o singură afecţiune cronică, 14 (28%) două afecţiuni generale cronice, iar restul, 32 (64%), mai mult de două afecţiuni sistemice.

fig. 4 – distribuţia afecţiunilor cronice

 

Analiza frecvenţei şi intensităţii proceselor carioase:

1.      Indicele de frecvenţă al cariei: IFC= (numărul bolnavilor cu carii) x 100 / (numărul subiecţilor examinaţi), relevă morbiditatea prin proces carios, este:

-          6 pentru grupa de vârstă 45-65 de ani,

-          16 pentru grupa de vârstă 65-75 de ani,

-          9 pentru grupa de vârstă 75-85 de ani,

-          1 pentru grupa de vârstă de peste 85 ani.

fig. 5 – indicele de frecvenţă al cariei

2.      Indicele de intensitate al procesului carios analizează media intensităţii cariei: IIC= (numărul dinţilor cariaţi) x 100/ (numărul subiecţilor examinaţi), este:

-          16 pentru grupa de vârstă 45-65 de ani,

-          32 pentru grupa de vârstă 65-75 de ani,

-          36 pentru grupa de vârstă 75-85 de ani,

-          3 pentru grupa de vârstă de peste 85 ani.

fig 6 – indicele de intensitate al cariei

Frecvenţa proceselor carioase radiculare: din totalul proceselor carioase (87), 66 au localizare radiculară (75,86%).

fig. 7 – localizarea proceselor radiculare

Analiza gradului de abraziune: toţi subiecţii prezintă grade variate de uzură, cel mai frecvent fiind gradul 2 întâlnit în proporţie de 42% şi gradul 3 în proporţie 36%. Grade mici de uzură prezintă persoanele cu forme severe de parodontopatie marginală, iar uzură avansată, neuniformă şi neconcordantă cu vârsta prezintă subiecţii cu edentaţii parţiale vechi netratate sau incorect protezate.

Frecvenţa manifestărilor parodontale: la toţi subiecţii cu dinţi restanţi a fost decelată inflamaţia parodonţiului marginal cauzată de o igienă bucală precară şi favorizată de creşterea spaţiilor retentive şi prezenţa afecţiunilor sistemice. De asemenea este constantă retracţia gingivală apărută pe fondul modificărilor tisulare involutive şi întreţinută de suprasolicitarea numărului redus de unităţi dento-parodontale restante.

Analiza formelor de edentaţie, la această vârstă este constantă prezenţa edentaţiei parţiale sau totale. Pe grupe de vârstă întâlnim:

-            la 45-65 de ani, 21 (42%) arcade cu edentaţie parţială, 1 (2%) arcadă cu edentaţie subtotală şi 2 (4%) arcade cu edentaţie totală,

-            la 65-75 de ani, 29 (50%) arcade cu edentaţie parţială, 8 (16%) arcade cu edentaţie subtotală şi 5 (10%) arcade cu edentaţie totală,

-            la 75-85 de ani, 22 (44%) arcade cu edentaţie parţială, 5 (10%) arcade cu edentaţie subtotală şi 5 (10%) arcade cu edentaţie totală,

-            la peste 85 de ani 2 (4%) arcade cu edentaţie parţială.

fig. 8 – distribuţia tipului de edentaţie pe arcade

Se constată frecvenţa mai mare a edentaţiei subtotale la maxilar şi a edentaţiei totale la mandibulă, deşi numeroase studii arată că ultimii dinţi care se pierd sunt frontalii inferiori.

Concluzii

1.      Din punct de vedere demografic, segmentul reprezentat de persoanele de vârsta a treia (peste 65 de ani) este larg şi în continuă creştere.

2.      Acest segment populaţional este principalul consumator al serviciilor de sănătate, iar accesul la serviciile medicale contribuie la creşterea speranţei de viaţă şi are un impact pe termen lung asupra serviciilor de sănătate.

3.      Odată cu înaintarea în vârstă creşte adresabilitatea către cabinetul de medicină generală, dar scade cererea de servicii stomatologice, deşi persoanele de vârsta a treia au nevoie de asistenţă stomatologică preventivă şi restaurativă.

4.      Numeroase probleme medicale acompaniază această perioadă de viaţă, cele mai frecvente fiind: bolile cardio-vasculare, afecţiunile aparatului locomotor, afecţiuni digestive, afecţiuni uro-genitale, afecţiunile neuro-psihice, afecţiuni metabolice şi endocrine, etc.

5.      Persoanele vârstnice sunt dependente de medicamente pentru tratamentul diferitelor probleme medicale. Acest segment populaţional consumă de trei ori mai multe medicamente decât adulţi şi de patru ori mai mult decât copiii.

6.      Controlul stomatologic periodic este important pentru vârstnici, deoarece aceştia prezintă un risc crescut pentru dezvoltarea afecţiunilor orale, datorită modificărilor legate de procesul de îmbătrânire. Afecţiunile stomatologice pot afecta calitatea vieţii, iar controlul periodic asigură un diagnosticul şi tratamentul acestora.

7.      Stadiul de edentat total nu este o consecinţă inevitabilă a fenomenului de îmbătrânire şi refectă probabil practicile stomatologice învechite şi atitudinea societăţii faţă de pierderea dinţilor.

8.      Tot mai multe persoane îşi păstrează dinţii pe arcadă, ceea ce duce implicit la creşterea necesităţii serviciilor preventive şi a nevoilor de tratament. În general secvenţa pierderii dinţilor este: molarii mandibulari, apoi molarii maxilari, premolarii maxilari şi mandibulari, incisivii şi caninii superiori, iar în final incisivii şi caninii inferiori. De obicei molarii şi premolarii se pierd datorită proceselor carioase, iar incisivii, caninii şi premolarii datorită bolii parodontale.

9.      Din punct de vedere odontal la această vârstă sunt frecvente: uzura dentară şi procesele carioase radiculare. Un procent însemnat de uzură dentară patologică are drept cauză principală iatrogeniile, determinate de utilizarea unor lucrări protetice conjuncte sau adjuncte neechilibrate.

10. Modificările structurilor dentare, recesiunea parodontală, creşterea retenţivităţii prin prezenţa lucrărilor protetice, creşterea agresivităţii microbiene şi scăderea comportamentului igienic prin handicap psihosomatic sau socio-economic, constituie tot atâţia factori care măresc frecvenţa şi intensitatea proceselor carioase la vârstnici. Leziunile carioase au aceleaşi caracteristici clinice ca la adulţi, dar se desfăşoară mai puţin dureros, însă cu o evoluţie mai rapidă spre starea de rest radicular.

11. Efectele îmbătrânirii parodonţiului marginal constituie un factor favorizant în apariţia şi dezvoltarea parodontopatiilor la vârstnici. Deşi factorul etiologic al parodontopatiilor este placa bacteriană, frecvenţa şi gravitatea bolilor creşte odată cu vârsta datorită acumulării de factori: schimbarea florei microbiene şi creşterea virulenţei acesteia, creşterea retentivităţii, schimbarea preferinţelor alimentare, igienă orală defectuoasă, depresia mecanismelor defensive şi modificări involutive tisulare.

12. Deşi bolile parodontale nu sunt specifice vârstei a treia, ele au o incidenţă semnificativ crescută la acest segment populaţional, iar bolile de sistem generale contribuie la evoluţia bolilor parodontale, care devin factorii cei mai importanţi de pierdere aî dinţilor.

13. Odată edentaţia instalată apar tendinţe de disfuncţionalitate a întregului sistem stomatognat prin migrări dentare, modificări ale rapoartelor ocluzale, care devin traumatogene şi modificări ale relaţiilor cranio-mandibulare prin implicarea muşchilor masticatori şi oro-faciali, asociate cu madificări funcţionale şi morfologice la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare. Prin apariţia acestui sindrom la vârste tinere sau adulte, manifestările sunt frecvent compensate, în timp ce la vârsta a treia apare decompensarea datorită potenţialului restant al ţesuturilor care se epuizează.

14. În concluzie, cavitatea bucală trebuie văzută ca o reflecţie a condiţiei sistemice şi tratamentul stomatologic acordat trebuie să fie abordat în consecinţă. Tratamentele stomatologice devin specializate pentru acest grup de vârstă. Varietatea de probleme stomatologice, medicale, sociale, mentale şi fizice constituie o provocare pentru medicul stomatolog care trebuie să acorde atenţia cuvenită fiecărui pacient.

Bibliografie

IEREMIA L., CHIRILĂ MIOARA BĂLAŞ – GERONTOGNATOPROTETICĂ ELEMENTE FUNDAMENTALE ŞI APLICATIVE. EDITURA UNIVERSITY PRESS TÂRGU MUREŞ, 1999