Fizioterapie - Curs anul 5


   Definiţie: fizioterapia este o ramură a medicinii generale care utilizează în terapeutică agenţi fizici şi chimici  izolaţi sau asociaţi, naturali sau artificiali.
   Mijloace de acţiune:
- electroterapia;
- fotohelioradioterapia;
- hidroterapia;
- termoterapia;
- balneoterapia;
- talazoterapia;
- climatoterapia;
- pneumoterapia;
- inhalaţiile;
- kinetoterapia;
- gimnastica medicală;
- mecanoterapia;
- masajul.
   Electroterapia – se foloseşte curentul electric în diverse feluri: curent static, curent alternativ de înaltă, medie şi joasă frecvenţă, cu care se pot induce în organism temperatură, diferite substanţe, contracturi şi decontracturi musculare, acţiune pe nervi.
   Fotohelioradioterapia – se foloseşte lumina artificială, cu becuri, soarele, iradieri cu raze X sau Gamma.

   Hidroterapia – foloseşte apa pentru a transmite temperatura sau foloseşte efectul mecanic al apei prin jet.
   Termoterapia – încălzirea anumitor zone din organism cu raze infraroşii, apă, ceară.
   Balneoterapia – foloseşte apele termale.
   Talazoterapia – foloseşte valurile naturale sau artificiale, cu efect de hidromasaj.
   Climatoterapia – expunerea într-o anumită zonă geografică cu o anumită climă.
   Pneumoterapia – foloseşte anumite atmosfere cu un anumit conţinut de O2, CO2, săruri pulverizate (salină).
   Inhalaţiile – foloseşte anumiţi vapori şi substanţe.
   Kinetoterapia şi gimnastica medicală – folosesc mişcarea.
   Mecanoterapia – foloseşte anumite programe.
   Masajul – acţiune asupra muşchilor, articulaţiilor.
   Fizioterapia necesită cunoştinţe generale şi medicale legate de fizică, chimie, meteorologie.
   Scopul fizioterapiei: să crească puterea de apărare a organismului. Fizioterapia se asociază cu terapia medicamentoasă.
   Domenii de patologie stomatologică ce folosesc metode fizioterapice:
- dureri acute sau cronice;
- nevralgii;
- inflamaţii;
- afecţiuni ale ATM;
- cauterizări ale unor formaţiuni tumorale;
- vaporizări cu laser;
- ultrasunete, ultraviolete, diatermia, masajul, kinetoterapia pentru musculatura orofacială, masticatorie, a gâtului, decondiţionarea obiceiurilor vicioase, reeducare funcţională, aparatură ortodontică funcţională.

       TERMOTERAPIA
   Este o metodă de fizioterapie intens utilizată, aplicată împreună cu hidroterapia, considerând că acţionează împreună, apa fiind un vector termic, având capacitate calorică foarte mare, conductibilitate termică mare, uşurinţa aplicării pe tegumente şi de aici în organism, având efect asupra terminaţiilor nervoase şi asupra circulaţiei.
   Temperatura medie a pielii este de 33-34oC. Apa peste această temperatură provoacă senzaţii diferite la cald şi rece, producând vasodilataţie sau vasoconstricţie, reacţii biologice sau chimice, reacţii vasculare cutanate.
   Reacţii generale ale aplicării temperaturii:
- nelinişte, oboseală, dureri de cap, inapetenţă, indispoziţie, scăderea puterii de concentrare, tumefacţie locală – în cadrul unei şedinţe de termoterapie peste limitele terapeutice;
- acţiunea termoterapiei se face pe nervii vegetativi – hiperemie locală la cald, vasoconstricţie la rece; astfel apare o reacţie dermovasculară ce ţine de comportarea vaselor sangvine din zona de acţiune, pe tegumente manifestându-se prin vasodilataţie sau vasoconstricţie şi care depinde de intensitatea excitaţiei, cantitatea, rapiditatea aplicării, întinderea suprafeţei expuse, repetarea, excitaţia bruscă sau temporizată;
- aplicaţia bruscă de temperatură scăzută sau crescută poate produce şoc;
- acţiunea se manifestă şi în profunzime asupra nervilor şi vaselor: acţiunea directă pe un nerv în profunzime se va manifesta la periferia organului;
- acţiunea asupra inervaţiei vaso-motorii va modifica pletismograma (artere);
- asupra venelor se produce o contractură la rece, efect folosit ca acţiune antiinflamatorie.
   Reacţia musculară:
- temperatura acţionează asupra musculaturii netede şi striate;
- ridică tonusul musculaturii striate, atât excitaţia rece, cât şi cea caldă, în anumite limite;
- căldura combinată cu excitaţia mecanică intensă poate influenţa spasmele în pareze şi parestezii, excitabilitatea musculară, contractibilitatea, relaxarea, iar recele poate duce la contracţii clonice sau tetanie; este cunoscută metoda de masaj în baie caldă;
- pe musculatura netedă – la rece apare spasm, contractură = „piele de găină” = „oripilare” – pielea se albeşte; la cald se produce relaxarea musculaturii netede din piele; spasmele arteriale scad la căldură.
   Reacţia nervoasă:
- acţiunea căldurii este intermediată de sistemul nervos; nervii sunt receptorii, transmit la măduvă, creier, ganglioni vegetativi (sistem simpatic, parasimpatic), producând reflexe vegetative;
- recele scade excitabilitatea şi conductibilitatea nervoasă;
- căldura creşte excitabilitatea şi conductibilitatea nervoasă;
- viteza transmiterii impulsului nervos este de 9m/s;
- căldura mare şi timpul îndelungat de expunere scad excitabilitatea şi conductibilitatea nervoasă şi produc o acţiune sedativă, o scădere a durerii (în nevralgii) şi calmează în general.
   Reacţia metabolică:
- este în legătură cu consumul de O2 şi eliminarea de CO2 şi transportul de glucoză;
- recele scade metabolismul, iar căldura creşte metabolismul;
- acţiunea este locală sau generală.
   Reacţia asupra ţesuturilor:
- recele şi căldura modifică temperatura ţesuturilor la suprafaţă şi în profunzime prin modificarea circulaţiei locale şi prin ea a metabolismului local (creşterea sau scăderea metabolismului celular); această modificare este în funcţie de temperatură şi de timpul de expunere;
- răcirea şi încălzirea ţesuturilor până la o adâncime anumită poate direcţiona efectul prin reflexe şi diferite conexiuni nervoase şi vasculare;
- termoreglarea locală este perturbată prin influenţa asupra sistemului nervos, impulsurile nervoase pornind de la periferie, măduvă, centrii subcorticali termoreglatori.

       HIDROTERAPIA
   Tehnici folosite în hidroterapie: se folosesc diferite mijloace de încălzire, cu aparatură electrică, chimică, radiaţii, masaj, prisnitz cald sau rece, duşuri locale, proceduri de termoterapie.
   Procedee:
   a) compresele:
- compresele – sunt cele mai simple mijloace de termoterapie: se utilizează reci, calde, alternante şi folosesc efectul reflexogen; se aplică pe cap, gât şi local, pe diferite porţiuni ale corpului;
- prisnitzul – compresă rece (t = 22oC), stoarsă, acoperită; deasupra se pune o pânză uscată, groasă, iar peste ea un material impermeabil;
- compresa cu aburi – prosop uscat, cu vapori în el, fierbinte.
   Indicaţiile terpeutice ale compresei: se aplică pe zonele de congestie (cap, maxilare, ceafă) şi produce o acţiune reflexă la distanţă, de calmare a durerii; exemple:
- compresa rece – la cap pentru congestie cerebrală, la ceafă, în edemul şi cianoza faringelui şi a gâtului, pe maxilare (cu efect decongestionant asupra muşchilor);
- compresa caldă – la gât, în inflamaţii regionale, edem, cianoză;
- compresa cu aburi – pe faţă, combate spasmele musculare.


   b) cataplasmele:
- sunt aplicaţii cu mase păstoase, cu plante, seminţe, la o anumită temperatură, pe o anumită regiune, în scop terapeutic, cu efect asemănător compreselor;
- sunt umede sau uscate;
- se folosesc: pâine muiată, tărâţe, seminţe, muştar, smântână, muşeţel, argilă, alcool, sub formă de măşti, săculeţ umezit, prosop stors.
   Indicaţiile cataplasmelor:
- acţiune antispastică pe abdomen, calmantă, hiperemiantă, resorbtivă;
- mialgii, artralgii, nevralgii, artrite subacute şi cronice;
- muştarul şi hreanul sunt indicate în inflamaţii, spasme musculare, fiind substanţe revulsive.
   c) hidropulsoarele:
- sunt aparate ce pompează apa printr-un ajutaj, stropind tegumentele;
- apa se foloseşte pentru încălzire, în serpentine.
   d) duşurile direcţionate:
- duşuri pentru igiena bucală, activează circulaţia pe mucoasă, gingie;
- se folosesc la temperatură normală sau încălzită, cu substanţe active sau nu.
   e) aplicaţii de gheaţă:
- se foloseşte punga cu gheaţă;
- scade circulaţia şi metabolismul, cu efect antiinflamator; prisnitzul rece are aceleaşi efecte.

   Sintetizarea procedurilor termoterapice:
   Tehnici, metode, indicaţii: factorul termic poate fi căldura umedă, căldura obţinută prin curent electric, prin arderea unor substanţe (moxe), radiaţii solare, lumina cu infraroşii, lămpile Solux.
   Mijloace: aburi, apă încălzită, baia de lumină, diatermia, raze ultrascurte, baia de soare, săculeţii cu nisip sau cu sare, nămol cald, împachetări cu parafină, raze infraroşii, raze ultraviolete, laser.
   Efectele produse: nervos, vascular, metabolic, difuzarea unor electroliţi în ţesuturi.

      FOTOTERAPIA
   Utilizează energia radiantă luminoasă produsă artificial sau helioterapia. Niels Filsen inventează lampa cu ultraviolete.
   Acţiunea fizico-chimică a luminii:
- lumina este infraroşie, albă sau ultravioletă;
- efect termic au radiaţiile infraroşii;
- efect fotochimic au lumina albă şi cea ultravioletă;
- efect bilogic au toate; razele sunt absorbite de celule şi au acţiune asupra proteinelor, amino-acizilor, sterolilor (ergosteroli), monocelularelor, bacteriilor (efect bactericid);
- se folosesc pentru dezinfectarea cabinetelor, zonelor infectate, pentru fabricarea vaccinurilor (dezactivează bacteriile);
- laserul emite lumină;
- pe tegumente penetrează pielea; infraroşiile penetrează mai superficial şi au efect termic, iar ultravioletele penetrează mai în profunzime şi produc pigmentare;
- razele infraroşii: acţiune calorică, vasodilatatoare; produc eritem, edem, arsură;
- razele ultraviolete: în epidermă produc eritem actinic, care are 3 grade; pătrund în apă; produc pigmentaţie melanică şi îngroaşă epidermul;
- lumina albă: are efecte asupra metabolismului, elementelor sangvine (creşte numărul de hematii), activează circulaţia, asupra sistemului nervos (sistemul neurovegetativ de excitaţie; în cantitate mai mare produce sedare, somn), activează producţia de vitamina D, efect dezinfectant, desensibilizant, antialgic.
   Tratamentul cu raze UV este indicat în: afecţiuni ale pielii acute sau cronice, inflamatorii sau degenerative, în dermite, în afecţiuni reumatice.
   Tratamentul cu raze IR este indicat în: inflamaţii (produc remisia edemului şi a procesului inflamator prin încălzire locală), reumatism (efect antialgic), artrite, diferite dureri (miozite, mialgii).
   Se folosesc băi de lumină cu diferite aparate.




BAZELE FIZIOLOGICEGENERALE ALE ELECTROTERAPIEI

   Orice agent electric aplicat asupra unui organism constituie un stimul ce provoacă o reacţie tisulară.
   Există 2 mari categorii de stimuli:
   a) stimuli naturali, adecvaţi: acţionează asupra terminaţiilor nervoase la nivelul sinapselor sau receptorilor, declanşând impulsuri nervoase.
   Viteza transmiterii impulsului nervos este de 9m/s.
   b) stimuli artificiali, inadecvaţi: sunt de natură fizică sau chimică: presiunea, lovirea, lumina, sunetul, stimuli termici, soluţii chimice (acizi, baze) şi declanşează stimuli electrici în neuron.
   Iritabilitatea reprezintă capacitatea celulelor vii de a reacţiona la un stimul. Apare ca o reacţie primară la un stimul cu un răspuns local.
   Excitabilitatea este o reacţie secundară a ţesuturilor şi se traduce prin transmiterea mai departe a stimulilor de către celule şi nervi. Ca urmare apare o reacţie specifică – contracţia musculară, secreţia glandulară, salivaţia, midriaza.
   Pentru a declanşa o excitaţie, stimulul trebuie să aibă o intensitate minimă, precisă, ce se numeşte intensitatea prag a stimulului. Numai stimulii peste valoarea prag pot determina o reacţie ce se propagă ca undă de excitaţie, care poate fi măsurată la o distanţă determinată de locul excitaţiei. Stimulii sub nivelul prag au o acţiune limitată la acel nivel. O creştere a intensităţii peste valoarea prag nu duce la o creştere a răspunsului celulei. În organism acţionează legea „totul sau nimic”. Dacă există mai multe celule, prin creşterea intensităţii electrice pot fi excitate mai multe celule şi se poate produce o reacţie musculară a mai multor fibre musculare.
   Potenţialul de repaus şi potenţialul de membrană: în repaus, membrana celulară este în stare de echilibru; stimularea modifică acest echilibru prin reacţii fizice sau chimice. Există pe membrana celulară o repartiţie a ionilor de Na şi K, ce produc o diferenţă de potenţial electric, realizând un fel de pompă consumatoare de energie, în special de Na, realizându-se un transfer de ioni, Na în afara celulei (realizând un potenţial negativ) şi K înăuntrul celulei (realizând un potenţial pozitiv). Permeabilitatea membranei celulare contribuie la diferenţa de potenţial, diferenţă ce se numeşte potenţial de membrană, realizat de polarizarea celulei (pozitiv înăuntru, negativ în afară). Potenţialul de membrană este de 70-90 μV.
   Potenţialul de acţiune: depolarizarea, stimularea celulelor prin agenţi fizici, chimici, mecanici, electrici modifică potenţialul de membrană, ceea ce se numeşte excitaţie. Membrana devine permeabilă pentru ionii de Na, ce intră în celulă şi cresc sarcina pozitivă în ioni. Diferenţa de sarcină se măsoară în μV şi schimbarea de polaritate merge până la o valoare ce se numeşte potenţial critic. Intensitatea minimă necesară pentru declanşarea excitaţiei în cazul curentului continuu se numeşte reobază.
   Repolarizarea: apar procese ce tind să restabilească potenţialul de repaus, se inactivează mecanismele de transport al Na, se reduce permeabilitatea membranei şi conductanţa electrică, restabilind echilibrul şi mişcarea inversă a Na, refăcând potenţialul de membrană. Se ajunge la o diferenţă de potenţial de aproximativ 40 μV faţă de exteriorul celulei. Aceste modificări de depolarizare şi repolarizare reprezintă potenţialul de acţiune.
   Stimularea şi excitabilitatea: stimularea electrică produce excitaţie, necesitând o anumită intensitate ce trebuie să depăşească valoarea prag. În acel moment celula intră în acţiune.

   EFECTELE CURENTULUI ELECTRIC:
   Electroterapia utilizează curentul electric în tratamentul diferitelor afecţiuni şi în diagnostic. Efectele directe şi indirecte ale curentului electric sunt:
- efectul termic al electricităţii este bazat pe legea Joule-Lenz: prin trecerea curentului electric printr-un conductor, acesta se încălzeşte; organismul se comportă ca un conductor şi se încălzeşte la trecerea curentului electric prin el;
- efectul chimic: prin trecerea curentului electric se produce electroliză în ţesuturi; electroliza se produce doar la curent continuu, nu şi la curent alternativ; se pot steriliza canalele radiculare prin electroliză în câmp electric; dintre electrozi disociază ioni din electrolit – anioni la polul pozitiv şi cationi la polul negativ;
- efectul fizic: electroforeza, cataforeza, anaforeza; soluţia coloidală într-un câmp electric se desface, iar particulele sunt atrase la poli, ele trecând printr-un perete gros, dar care trebuie să fie poros;
- efectul magnetic: când trece printr-un conductor, curentul electric realizează un câmp magnetic; astfel se realizează inducţia electro-magnetică; aşa se realizează curentul alternativ şi mişcarea motorului electric; alt efect este cel de magnetism.
   Curenţii de înaltă frecvenţă (curenţi Tesla) – se pot realiza prin circuit oscilant cu lămpi sau cu diode sau prin circuit scânteie (bobină-condensator).


   GALVANOTERAPIA = terapia cu curent continuu:
   Curentul continuu a fost descoperit în 1870 de către Volta, care a inventat pila electrică (bateria).
   Are efect prin electroliză şi căldură. Electroliza se produce prin scindarea moleculelor din electroliţi, corpul uman funcţionând ca un sistem de electroliţi. Se aplică electrodul activ sau cel pasiv, în funcţie de efectul dorit.
   Se foloseşte datorită acţiunii hemostatice, coagulante. Pentru sterilizarea canalelor se foloseşte NaCl, care va produce NaOH, H2 şi Cl2.
   Efectul fiziologic: curentul electric produs deplasează particulele din sistemul coloidal al celulelor; acest efect se produce în celulele musculare şi în nervii motori, producând contracţia musculaturii; modifică excitaţia, ducând la scăderea intensităţii prag, la creşterea vitezei de propagare a excitaţiei, la scăderea duratei de latenţă la minus şi invers la plus, odată cu creşterea intensităţii curentului electric.
   Galvanoterapia se aplică în dureri musculare, dureri ale feţei, trismus, constricţie, dureri nevralgice pe trigemen. Scăderea excitabilităţii la anod poate duce la blocarea influxului nervos. Dacă se pune anodul la punctul dureros la intensitate mai mare, timp mai îndelungat, se produce galvanonecroză.
   Pe nervii senzitivi poate produce excitaţia nervilor senzitivi, cu efect sedativ în afecţiuni nevralgice, nevritice şi în mialgii.
   Pe sistemul nervos vegetativ: pe piele, la nivelul electrodului, se produce o reacţie vasculară, numită reflex dermo-vascular; se foloseşte în baia galvanică completă, producân un efect general vascular.
   Pe sistemul nervos central: se produc reflexe în zona corticală, reflexe ce se folosesc la animale – galvanonecroza înainte de sacrificare; efectele se obţin dacă se aplică electrodul pe ceafă şi pe ochi.
   Asupra organelor de simţ:
- senzaţii luminoase – ochi;
- reacţii auditive – ceafă, ureche;
- reacţii labirintice – mastoidă: ameţeală, vertij, nistagmus – se folosesc ca metodă de tortură;
- reacţii gustative – limbă (acru).
   Efecte vasomotorii şi trofice: se produce hiperemie activă; se foloseşte pentru scăderea inflamaţiei.
   Pe piele: modifică senzaţia cutanată (înţepătură, furnicătură).
   ACŢIUNILE BIOLOGICE ALE CURENTULUI ELECTRIC GALVANIC:
   Asupra ţesuturilor este caracteristică modificarea ionică; corpul este un bun conductor de curent electric şi acţionează în totalitate ca un electrolit.
   La nivelul aplicării electrozilor apar efecte de polarizare, ce realizează o electroliză cu producere de HCl la anod şi NaOH la catod. Ionii vor migra în ţesuturi, producând disociaţie electrolitică, apărând în organism fenomene de ionoforeză, cu deplasarea ionilor prin interiorul organismului şi membranelor celulare semipermeabile. Apar 2 fenomene: electroforeza şi electroosmoza.
   Asupra fibrelor nervoase senzitive curentul continuu crează senzaţii diferite, de furnicătură, înţepătură, arsură, durere. După câteva şedinţe de aplicare a electrozilor se constată o creştere a pragului sensibilităţii tactile şi dureroase la nivelul electrodului pozitiv (anod), efect ce se foloseşte pentru a scădea hiperestezia.
   Asupra fibrelor nervoase motorii, la polul negativ se produce o scădere a pragului excitabilităţii fibrelor motorii, cu creşterea excitabilităţii, iar dacă se întrerupe curentul, se produce o contracţie musculară.
   Asupra SNC: se produce o scădere a reflexelor sau o creştere a excitabilităţii, în funcţie de direcţia curentului electric, iar la nivelul organelor de simţ se produce simptomatologia descrisă.
   Asupra fibrelor nervoase vegetative vaomotorii acţiunea este hiperemiantă şi vasodilatatoare, cu apariţia unui eritem cutanat la locul aplicării, o creştere moderată a temperaturii locale şi o senzaţie plăcută de căldură; vasodilataţia pe vasele superficiale şi profunde este indicată în acrocianoză şi în angiopatii, arteriopatii.
   Pe sistemul neurovegetativ acţiunea este diferenţiată, dacă pacientul are un tonus vagal sau simpatic mai mare şi ţine de polaritate.
   MODALITĂŢI DE APLICARE A GALVANOTERAPIEI:
   1. galvanizarea simplă – cu ajutorul unor electrozi (plăci de diferite dimensiuni); electrozii pot fi aşezaţi faţă în faţă sau la distanţă, între ei circulând curentul electric.
   2. băile galvanice (hidroelectrolitice) – se folosesc pentru anumite regiuni sau pentru tot corpul. Membrul sau organismul este cufundat în apă. Se pot face combinaţii, aşezând un membru în apă şi alt electrod pe suprafaţa corpului. Alte variante: membrele superioare cu aceeaşi polaritate şi se inversează polaritatea sau piciorul stâng şi mâna dreaptă sau ambele picioare şi o mână. Efectul se realizează prin schimbarea polarităţii.
   3. ionogalvanizarea = introducerea unor substanţe medicamentoase prin tegumente cu ajutorul curentului electric. Se foloseşte efectul de ionoterapie, ionoforeză şi ionizare. Principiul de bază este disocierea electroliţilor din diferite substanţe, medicamente, prin aplicarea lor la nivelul electrozilor.
   APARATURA FOLOSITĂ ÎN GALVANOTERAPIE:
   Aparatura necesară: sursa de curent continuu, soluţia de elctrolit, modalitatea de aplicare.
   Sursa de curent continuu: generator sau baterie.
   Conductorii electrici: cabluri de sârmă izolată, cu capetele neizolate.
   Electrozii, dacă sunt aplicaţi pe suprafaţa externă, sunt plăci de zinc sau plumb, învelite în material spongios, hidrofil (tifon, burete). Pentru cavităţi, electrodul este din metal, cu o suprafaţă mică de contact.
   Soluţia de electrolit conţine substanţe medicamentoase dizolvate în apă.
   Modalitatea de aplicare: se fixează capetele conductorilor electrici prevăzute cu sistem de prindere la sursa de curent electric, iar capetele libere se fixează cu cleme sub cei 2 electrozi. În funcţie de polaritate şi de efectul dorit se alege electrolitul. Polaritatea se schimbă cu ajutorul unui comutator.
   INDICAŢIILE GALVANOIONOTERAPIEI:
- afecţiuni ale aparatului locomotor: artralgii, mialgii, artrite reumatoide;
- afecţiuni dermatologice: acnee, ulcere cronice, eczeme, erizipel, prurit, seboree, sicozis stafilococic, cicatrici, sclerodermie, impetigo;
- afecţiuni ale aparatului circulator: flebite superficiale, sechele postflebitice;
- afecţiuni ale sistemului nervos: hemiplegii, nevralgii, sindrom de coadă de cal;
- afecţiuni ginecologice, oftalmologice, stomatologice.

       CURENŢII DE JOASĂ FRECVENŢĂ
   Întreruperea curentului continuu cu ajutorul unui întrerupător sau reglare electronică realizează impulsuri electrice , succedate ritmic cu efect excitativ. Acest curent poate fi modulat sau reglat în ceea ce priveşte frecvenţa, intensitatea, dar şi forma impulsului.
   Stimularea contracţiei musculaturii striate face ca la nivelul membranei celulare să se producă depolarizarea, urmată de contracţie.
   Principala indicaţie a aplicării curenţilor de joasă frecvenţă este efectul excito-motoriu şi este indicat în atonii şi atrofii musculare de diferite cauze. Ex: inactivitate, imobilizare prelungită, hipotonii musculare; au efect decontracturant. Se realizează astfel o electrogimnastică cu creşterea tonicităţii, urmată de relaxare. Se poate produce un efect analgezic al nervilor vasomotori şi efect trofic, cu indicaţii în nevralgii şi nevrite, stări posttraumatice, analgezii, hipo sau anestezii postoperatorii sau traumatice.
   Contraindicaţii: paralizii spastice, spasme musculare, musculatură denervată.
   În stomatologie se folosesc în:
- depăşiri ale canalului mandibular;
- traumatisme ale feţei;
- accidente anestezice;
- mialgii;
- miozite ale musculaturii feţei;
- leziuni pe nervul facial.
   Modalităţi de aplicare: aplicarea curenţilor modulaţi în electrogimnastica musculaturii striate se execută după regula tehnicii bipolare. Curenţii de joasă frecvenţă au între 50-100 Hz şi sunt curenţi de inducţie.
   Aparatura necesară:
- sursa de curent;
- conductorul, cablul electric;
- electrozii;
- miniampermetru;
- voltmetru, cu care se verifică intensitatea şi tensiunea curentului.
   Electrozii sunt aproximativ ca la curentul galvanic: plăci metalice din plumb sau zinc, acoperite cu o pânză hidrofilă şi o perie sau o pensulă de sârmă.
   Tehnica: partea afectată a corpului trebuie să aibe musculatura relaxată. Pentru paralizia nervului facial se încearcă o excitaţie a trunchiului nervos în punctul său motor, cu un electrod activ mic. Electrodul pasiv va avea o suprafaţă mare, de 100-200 cm2 şi se aplică pe piept sau pe spate, pe piele. Uneori se pot aplica amândoi electrozii mari pe un trunchi nervos mare. Pe regiunea ce urmează să fie tratată, electrozii vor fi plimbaţi repede, iar şedinţa se va prelungi până la înroşirea pielii, efectul fiind revulsiv. Dacă se ţine pe loc electrodul activ, apar senzaţii neplăcute. Electrozii se vor înveli în pânză umedă, iar tegumentul se unge cu vaselină.
   Efectele fiziologice: acţiunea curentului face să se producă contracţii musculare succesive, muşchiul având timp să revină în repaus. Curentul trebuie reglat a.î. întrruperea să se producă repede, contracţia să fie aproximativ semicompletă până la tetanizarea muşchiului. Aplicarea curentului alternativ nu produce deplasarea ionilor în ţesuturi, dar creşte tonusul şi excitabilitatea muşchiului. Tratamentul este folosit în caz de paralizii, cu scopul de a proteja musculatura de atrofie şi de a creşte volumul muscular. Asupra sistemului nervos are efect de scădere a sensibilităţii dureroase, dar efectul analgezic este mult inferior celui obţinut prin curent galvanic. Asupra circulaţiei produce vasoconstricţie, iar dacă se repetă şedinţele, se produce vasodilataţie şi reducerea edemelor. Asupra troficităţii ţesuturilor, efectul este de activare a circulaţiei şi a schimburilor nutritive. Asupra glandelor cu secreţie internă are efect favorabil asupra glandelor endocrine (tiroida), prin contractura fibrelor netede ale glandei.

       CURENTUL ELECTROSTATIC = REVULSIA FARADICĂ
   Dacă se înlocuiesc electrozii umezi cu cei metalici, uscaţi, descărcarea electrică se face prin aer, cu scântei şi se obţine excitaţia nervilor periferici şi revulsia intensă a ţesuturilor. Se folosesc electrozi de tip perie.
   Acţiunea excitomotorie produce contracţia ritmică a musculaturii, în funcţie de alternanţă şi poate fi obţinută prin excitaţie directă asupra musculaturii sau nervilor. Prin tratamente de lungă durată, forţa musculară creşte şi se obţine o mai bună troficitate a ţesuturilor.
   Tratamentul cu curent Faraday urmăreşte declanşarea contracţiei musculare ce ar acţiona în sensul gimnasticii curative. Este indicat în atrofii musculare, fie de inactivitate, fie după inflamaţii cronice, artrite.
   Electrogimnastica se aplică cu succes în şedinţe scurte, de 5-10 minute, pentru a nu obosi musculatura. Şedinţele se repetă zilnic sau la 2 zile şi se pot asocia cu alte proceduri.
   Se foloseşte după imobilizare (fracturi) sau în repaus prelungit.
   Aplicaţii în stomatologie:
- tratamentul musculaturii masticatorii;
- ATM;
- paralizii faciale;
- afecţiuni ale nervilor (trigemen);
- paralizii flasce ale nervilor faciali;
- nevralgii de tip reumatic (occipital, hemifaciale);
- paralizii spastice;
- constricţie de mandibulă sau trismus prelungit.
   Contraindicaţiile curentului Faraday:
- atrofii cu degenerescenţă gravă ce nu răspund la tratament;
- atrofii cu hiperexcitabilitate;
- nevralgii acute reumatismale.

       CURENŢII DE MEDIE FRECVENŢĂ
   Sunt curenţi alternativi cu frecvenţe între 1000-100000 Hz.
   Acţiune biologică: se produce efectul „sumaţiei temporare”. După un ciclu de mai multe mii de Hz se produce excitaţia nervoasă. Contracţiile musculare obţinute cu curenţi de medie frecvenţă percutanţi sunt puternice, reversibile şi bine suportate, chiar nedureroase, prin efectul de blocaj al fibrelor nervoase.
   Efectele acţiunii curenţior de medie frecvenţă:
- acţiune stimulatoare asupra musculaturii scheletice – produc contracţii musculare puternice;
- stimularea musculaturii netede hipotone;
- acţiune analgetică;
- acţiune vasomotorie cu efect hipertermizant;
- decontracturare, miorelaxare, efect trofic;
- se poate folosi în scop diagnostic.
   Indicaţii:
- stări posttraumatice;
- afecţiuni articulare;
- afecţiuni dureroase;
- nevralgii şi nevrite;
- sechele posttraumatice;
- afecţiuni vasculare periferice (tulburări de circulaţie).
   Aparatura folosită:
- generator;
- electrozi de diferite feluri.

       CURENŢII DE ÎNALTĂ FRECVENŢĂ
   Aplicarea terapeutică a câmpului electric şi magnetic de înaltă frecvenţă şi a undelor electromagnetice: frecvenţa este de peste 300000 Hz, undele de 69 cm – 12-25 cm?????????, iar curentul este alternativ de mare frecvenţă.
   Aparatură:
- generator cu diodă sau un circuit bobină sau condensator cu scânteie;
- magnetron;
- cablu şi electrozi.
   Acţiune fiziologică:
- asupra metabolismului: cresc catabolismul;
- asupra circulaţiei: scad tensiunea arterială;
- asupra SNC: efect sedativ;
- asupra sistemului nervos periferic: creşte excitabilitatea şi viteza de conducere;
- asupra musculaturii: scade tonusul muscular, cu efect relaxant.
   Consecinţa – terapia cu înaltă frecvenţă are efect:
- hiperemizant;       
- analgetic;
- miorelaxant;
- antispastic;
- activează metabolismul;
- produce o încălzire în profunzime (din interior).
   Indicaţii:
- afecţiuni reumatice, ale SN, cardio-vasculare, stomatologice (postextracţii, gingivite, stomatite, parodontite, artrite temporo-mandibulare, nevrite, pareze);
- dermatite;
- afecţiuni ale SN: nevralgii (Arnold, cervicobrahiale), nevrite, pareze.
   Terapia cu înaltă frecvenţă pulsatilă:
   Ameliorează osteoporozele, calusul, resorbţia hematoamelor, cicatrizarea.
   Metodologia de aplicare diapuls: se aplică electrozi la distanţă cu distanţe diferite faţă de organul tratat, obţinându-se efecte în profunzime sau în suprafaţă.

       TERAPIA CU ULTRASUNETE
   Aparatura creează ultrasunete cu o frecvenţă modulată, dar se poate regla şi forma. Aplicarea US pe corp produce un transfer mare de energie, al cărei coeficient de absorbţie este cu atât mai mare cu cât frecvenţa este mai mare. US se folosesc în câmp continuu sau discontinuu (cu impulsuri).
   Efecte fiziologice:
- analgetic asupra SN;
- miorelaxant;
- hiperemiant.
   Efectul analgetic se obţine prin inhibarea transmisiei. Efectul miorelaxant se explică prin acţiunea asupra receptorilor musculari. Efectul hiperemiant cu efecte resorbtive şi vasculotrofice se obţine prin activarea circulaţiei.
   Aparatura:
- generator;
- traductor de mărimi şi forme diferite.
   Tehnica aplicaţiilor US: depinde de zonă: ţesut cutanat, musculatură, articulaţii, oase. Pacientul se aşează confortabil, se aplică traductorul pe regiunea unsă şi se cuplează aparatul cu ceas, fixându-se timpul de acţiune.

   TERAPIA COMBINATĂ – US + diadinamice (curenţi de joasă frecvenţă, cu efect hiperemic şi analgetic): se potenţează reciproc, dând un efect miorelaxant.
   Indicaţii:
- sindroame dureroase;
- bursite;
- tendinite;
- artrite, artroze;
- sechele dureroase posttraumatice;
- identificarea şi terapia selectivă a punctelor dureroase de natură fibro-conjunctivă din sindromul dureros miofascial (microzone roşii foarte dureroase);
- patologia aparatului loco-motor: traumatică, ortopedică, fracturi, calusuri, reumatism, dureri musculare, contractură;
- afecţiuni dermatologice;
- afecţiuni neurologice: nevrite, nevralgii, sechele nevralgice, zona zoster, herpes zoster, contracturi spastice;
- afecţiuni circulatorii.

MASAJUL

   Masajul este o combinaţie de manipulaţii, de prelucrări mecanice multiple, aplicate sistematic asupra organismului cu mâna sau cu aparate special construite, în scop terapeutic sau igienic. Aceste prelucrări executate cu mâinile constau în diferite forme de netezire, apăsare, frământare, stoarcere, fricţiune, vibraţie, scuturare, loviri uşoare sau puternice şi se numesc manevre de masaj.
   Acţiunea fiziologică a masajului:
   În timpul masajului pornesc spre SNC impulsuri nervoase prin manevre asupra proprioceptorilor musculari, tendoanelor sau ţesuturilor sau de la receptorii cutanaţi în timpul manevrelor de netezire sau stoarcere. Aceste impulsuri aferente ajunse la SNC cresc excitabilitatea şi întăresc starea funcţională a scoarţei cerebrale.
   Efectul masajului se reflectă atât prin senzaţii subiective imediate: căldură (senzaţie plăcută) în regiunea supusă masajului, senzaţie de relaxare, de uşurare a mişcărilor, cât şi prin modificări funcţionale imediate sau tardive.
   Efectele masajului se pot clasifica în 2 mari categorii:
   a) locale:
- calmarea durerilor (mialgii, nevralgii, artralgii);
- hiperemie locală – creşterea temperaturii locale, colorarea tegumentelor;
- accelerarea circulaţiei locale;
- activarea circulaţiei limfatice;
- îndepărtarea stazei locale;
- accelerarea proceselor de resorbţie.
   b) generale:
- stimularea funcţiilor aparatului circulator şi ale aparatului respirator;
- creşterea capacităţii vitale şi a schimburilor respiratorii;
- creşterea metabolismului bazal;
- îmbunătăţirea stării psihice, a somnului;
- îndepărtarea oboselii musculare.
   Masajul prelungit are efecte nocive: trebuie respectată indicaţia, aplicarea masajului, respectarea principiilor de kinetoterapie (dozarea, antrenarea, individualizarea, în raport cu afecţiunile pacientului şi cu scopul urmărit prin aplicarea lui).
   Manevre de masaj:
- netezirea sau alunecarea – manevre prin care se începe masajul şi cu care se intercalează celelalte manevre; sensul va fi de întoarcere venoasă, centripetă şi cu direcţia fibrelor musculare; se face cu palma întinsă; înainte se face o încălzire;
- frământarea – se face cu palma, strângând între degete şi police; se face cu direcţie longitudinală a musculaturii;
- baterea – cu palma, cu muchia palmei;
- fricţiunea – cu palma, dosul mâinii, pumnul;
- vibraţia – compresiuni executate prin tremurătură.
   Reguli generale:
- masajul trebuie prescris de medic cu temeinice cunoştinţe de fiziologie şi clinică;
- se efectuează de către maseur, care are instrucţia necesară;
- pentru executarea în bune condiţii sunt necesare:
   * bancă, banchetă specială, capitonată dur;
   * rezemătoare mobilă pentru cap;
   * pat special;
   * dimensiuni: 2 m lungime, 70-75 cm înălţime, 60-65 cm lăţime;
   * scaun cu spetează scurtă pentru manevre asupra cefei, gâtului, umerilor, capului;
   * mai multe taburete;
   * scaune rotative;
- pentru ca masajul să se realizeze uşor, se folosesc: pudră de talc, vaselină, lanolină, siliconi;
- nu se face masaj pe piele neîngrijită sau bolnavă;
- frecvenţa – în funcţie de boală; de obicei o dată pe zi, o dată la 2 zile, rar de 2 ori pe zi;
- orele la care se face: de preferinţă dimineaţa, excepţional după-amiaza, după mese;
- durata este funcţie de afecţiune;
- timpul – 2-8 săptămâni, chiar mai mult;
- o şedinţă durează 20-30 minute.
   Ordinea în care se masează este funcţie de localizarea bolii. Se începe cu periferia regiunii afectate. Părţile periferice se masează înaintea trunchiului.
   Se face netezirea zonei periferice = introducerea. La genunchi se netezesc mai întâi coapsele.
   După masajul de introducere se face masajul propriu-zis al organului afectat; se face netezirea, frământarea şi fricţiunea. Între frământare şi fricţiune se intercalează netezirea. După batere se fac vibraţii. În final se repetă netezirea.
   În afecţiunile dureroase se masează mai uşor şi mai încet.
   Pentru netezirea unei regiuni mai extinse se acordă un  timp mai lung.
   Durata variază în funcţie de regiune, durata bolii, constituţia pacientului, suprafaţa mai mare sau mai mică ce urmează a fi masată:
- afecţiunile recente şi dureroase se masează timp scurt: 3-5 minute;
- o regiune mai restrânsă – 10-12 minute;
- masajul membrelor superioare – 15-20 minute;
- masajul general – 20-30-40 minute.
   Masajul nu trebuie prelungit foarte mult, deoarece oboseşte atât maseurul, cât şi pacientul. După fiecare şedinţă este necesară odihna, până la 30 minute.
   Contraindicaţii:
- boli acute infecţioase;
- inflamaţii şi infecţii locale ale:
   * pielii: eczeme, piodermite, psoriazis, furunculoze;
   * oaselor: osteite, periostite;
   * articulaţiilor: artrite;
- TBC pulmonară;
- arterioscleroza, arterita;
- tensiune arterială mărită;
- flebite, tromboze recente;
- inflamaţii acute ale organelor abdominale;
- exudate peritoneale, abcese, chisturi;
- ulcere gastrice, duodenale;
- neoplasmele;
- hemoragii recente;
- alte boli, hemofilia, purpura, leucemia.
   Mişcări după masaj:
- pasive:
   * în articulaţiile masate şi în regiunile vecine;
   * în toate direcţiile pe suprafaţa articulaţiei respective;
- active: deprinse şi controlate până se ajunge la rezultatul dorit;
- simetrice: simultane, în aceeaşi direcţie şi în articulaţia bolnavă, şi în cea sănătoasă;
- pendulare – amândouă braţele;
- cu rezistenţă – opunere de rezistenţă;
- de promovare;
- comandate;
- de respiraţie;
- libere.
   Masajul pentru umăr:
- muşchii masaţi: deltoid, pectoral, supraspinos;
- poziţia şezândă pe un taburet liber;
- masaj de introducere;
- pe fiecare muşchi – mişcări de frământare;
- bateria cu dome, dunga mâinii etc ???????

TERAPIA LASER

   Laserul a fost aplicat în medicină după 1960; în ultimii ani a cunoscut o dezvoltare continuă. Radiaţiile laser produc o serie de modificări; intensitatea şi efectul acestor modificări depind de puterea, respectiv intensitatea radiaţiilor.
   Radiaţiile laser sunt: electromagnetice, coerente, monocromatice, cu lungimi de undă cuprinse între 100 nm şi 2 mm. În funcţie de intensitatea radiaţiei, variază efectele biologice şi implicit indicaţia medicală. Laserul foloseşte între 10-90 mW.
   Aplicaţia medicală depinde de strălucirea intensă a luminii ce poate fi focalizată şi transportată cu ajutorul fibrelor optice şi transmisă fără contact între tegument şi sursă.
   Radiaţiile pot fi:
- reflectate la suprafaţă;
- absorbite parţial;
- să disipeze intratisular;
- transmise la distanţă în ţesut.
   Laserul este înzestrat cu o sursă generatoare de energie (CO2, argon, heliu, neon) sau cristal (rubin).
   În funcţie de substanţa generatoare de energie, apar diferiţi parametri ai laserului: putere, suprafaţă de iradiere, mărimea expunerii, regimul de funcţionare continuu sau cu impulsuri.
   Domeniile de aplicare sunt multiple: oftalmologie, neurochirurgie, ORL, stomatologie, dermatologie, chirurgie, ortopedie etc.
   Efectele laserului:
- antialgic;
- antiinflamator;
- stimularea metabolismului celular;
- stimularea circulaţiei sangvine.
   Aparatele furnizate de firmele specializate au următoarele caracteristici:
- pot fi fixe sau portabile;
- proiecţia undei poate fi verticală sau orizontală;
- regimul de iradiere este continuu sau cu impulsuri;
- lungimea de undă în diferite trepte;
- puterea, frecvenţa şi durata pot fi reglabile.
   Razele se folosesc în afecţiuni ale aparatului locomotor, afecţiuni reumatice etc.
   O nouă formă de energie luminoasă folosită în terapie este tratamentul cu lumină polarizată policromatică. Banda de emisie are lungimea de undă între 400-2000 nm. Se foloseşte lumină polarizată tip laser, ce se obţine prin reflexia razelor luminoase prin mai multe planuri paralele, oglinzi şi filtre prin care se polarizează lumina.  
   Efectele biofizice şi biologice sunt aceleaşi ca la laser sau cele obţinute prin terapia cu câmp electromagnetic:
- creşterea permeabilităţii membranei celulare;
- stimularea potenţialului de acţiune a membranei;
- creşterea fluxului sangvin;
- stimularea regenerării tisulare.
   Firma Zepter a conceput aparatul Bioptron, care dozează energia, iar puterea de penetrare este de 2,5 mm. Domeniile de acţiune sunt: cosmetica, medicina (dermatologie, ORL, stomatologie, chirurgie, reumatologie).
   Diagnostice stomatologice în care se poate folosi fizioterapia cu laser:
- alveolita;
- aftele;
- cicatrici cheloide;
- contuzii;
- decubituri;
- fracturi;
- gingivite;
- herpes;
- afecţiuni ATM;
- nevralgia de trigemen;
- parodontite;
- tumori (vaporizarea tumorilor);
- pulpite (tratament de canal).
   Puterea maximă a sondei laser este de 30 mW pentru spectrul roşu şi 50 mW pentru spectrul infraroşu.
   Valoarea suprafeţei de acţiune trebuie aleasă în concordanţă cu mărimea zonei de iradiat. Schimbarea valorii modifică şi timpul de acţiune.
   Tehnica de lucru în alveolită:
- se dezinfectează placa postextracţională cu clorhexidină;
- se plasează sonda în plagă şi se pune contactul;
- plaga se acoperă cu un pansament (repin);
- se fac 1-3 şedinţe;
- se obţine un efect analgezic şi o accelerare a vindecării; rezultatele sunt imediate;
- puterea, densitatea, frecvenţa, timpul, numărul de şedinţe sunt în funcţie de tabel.
   Rezoluţia hematoamelor – terapia laser scurtează procesul de vindecare al hematomului.
   Parestezia, hiperestezia, anestezia datorate lezării unui nerv prin anestezie (prin injecţie) se pot trata cu laserul; se fac 1-2 şedinţe pe săptămână, în total 10 şedinţe. Toate aceste tulburări se datorează anesteziei prin injecţie şi se numesc analgii.
   Aftele – tratamentul tradiţional durează 10 zile; terapia laser în 1-2 zile induce dispariţia rapidă a durerii.
   Caria dentară – asupra cariei, terapia laser are efect analgezic şi stimulează odontoblastele pentru depunerea de dentină secundară. Asupra pulpei efectele sunt de reducere a hiperemiei şi de analgezie.
   Cicatricile cheloide – iradierea micşorează coloraţia cicatricilor vechi, iar profilactic reduce tendinţa de formare a cicatricei cheloide.
   Terapia laser creşte oxigenarea celulară, îmbunătăţeşte circulaţia şi drenajul limfatic, are efect analgezic, reduce edemul şi hematomul.
   Contuzia ATM este însoţită de limitarea deschiderii gurii şi de edem periarticular; prin iradierea cu laser se reduce durerea, edemul şi creşte absorbţia hematomului.
   În  decubituri (leziuni de decubit ale protezelor), terapia laser are efect analgezic şi grăbeşte vindecarea.
   În   fracturi laserul se foloseşte pentru reducerea durerii şi o vindecare mai rapidă.
   În gingivite, după tratamentul de igienizare, se aplică iradieri cu efect bactericid, reducând inflamaţia şi crescând imunitatea locală.
   În herpes se foloseşte radiaţia roşie pentru mucoase şi infraroşie pentru tegumente, cu modul continuu sau în impulsuri, în mai multe şedinţe; efectul este de reducere a durerii şi a timpului de vindecare; previne formarea veziculelor herpetice.
   În hiperemia pulpară reduce edemul şi hiperemia pulpei şi creşte drenajul limfatic, are efect analgezic şi de stimulare a odontoblastelor.
   În hipersensibilitatea dentinară are efect analgezic.
   În nevralgia de trigemen reduce nevralgia idiopatică.
   În parodontite are efect bactericid, antiinflamator, antialgic, reduce formarea de ţesut de granulaţie.
   În periodontita apicală reduce exudatul şi inflamaţia, este antialgic şi împiedică formarea granulomului periapical.
   În tratamentul postextracţional, terapia laser este recomandată ca o măsură preventivă a complicaţiilor, grăbeşte vindecarea, îmbunătăţeşte circulaţia sangvină.
   În caria simplă, după prepararea cavităţilor, are efect analgezic şi stimulează odontoblastele.
   Pulpa deschisă, lezată, se acoperă cu Calxyd, CaOH şi terapie laser.
   În pulpite se iradiază vârful rădăcinii, având efect analgezic, antiinflamator, creşte nivelul de endorfine şi drenajul limfatic.
   În tratamentul postoperator grăbeşte vindecarea plăgii, activează circulaţia, reduce riscul complicaţiilor, grăbeşte absorbţia hematomului, are efect analgezic, antiinflamator, biostimulator, antiedematos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul a fost trimis cu succes!