Definiţie: fizioterapia este o ramură a medicinii generale care utilizează în
terapeutică agenţi fizici şi chimici
izolaţi sau asociaţi, naturali sau artificiali.
Mijloace
de acţiune:
- electroterapia;
- fotohelioradioterapia;
- hidroterapia;
- termoterapia;
- balneoterapia;
- talazoterapia;
- climatoterapia;
- pneumoterapia;
- inhalaţiile;
- kinetoterapia;
- gimnastica
medicală;
- mecanoterapia;
- masajul.
Electroterapia – se foloseşte
curentul electric în diverse feluri: curent static, curent alternativ de
înaltă, medie şi joasă frecvenţă, cu care se pot induce în organism
temperatură, diferite substanţe, contracturi şi decontracturi musculare,
acţiune pe nervi.
Fotohelioradioterapia – se foloseşte
lumina artificială, cu becuri, soarele, iradieri cu raze X sau Gamma.
Hidroterapia – foloseşte apa pentru
a transmite temperatura sau foloseşte efectul mecanic al apei prin jet.
Termoterapia – încălzirea anumitor
zone din organism cu raze infraroşii, apă, ceară.
Balneoterapia – foloseşte apele
termale.
Talazoterapia – foloseşte valurile
naturale sau artificiale, cu efect de hidromasaj.
Climatoterapia – expunerea într-o
anumită zonă geografică cu o anumită climă.
Pneumoterapia – foloseşte anumite
atmosfere cu un anumit conţinut de O2, CO2, săruri
pulverizate (salină).
Inhalaţiile – foloseşte anumiţi
vapori şi substanţe.
Kinetoterapia şi gimnastica medicală – folosesc
mişcarea.
Mecanoterapia – foloseşte anumite
programe.
Masajul – acţiune asupra muşchilor,
articulaţiilor.
Fizioterapia necesită cunoştinţe generale şi
medicale legate de fizică, chimie, meteorologie.
Scopul
fizioterapiei: să crească puterea de apărare a organismului. Fizioterapia
se asociază cu terapia medicamentoasă.
Domenii
de patologie stomatologică ce folosesc metode fizioterapice:
- dureri acute sau
cronice;
- nevralgii;
- inflamaţii;
- afecţiuni ale
ATM;
- cauterizări ale
unor formaţiuni tumorale;
- vaporizări cu
laser;
- ultrasunete,
ultraviolete, diatermia, masajul, kinetoterapia pentru musculatura orofacială,
masticatorie, a gâtului, decondiţionarea obiceiurilor vicioase, reeducare
funcţională, aparatură ortodontică funcţională.
TERMOTERAPIA
Este o metodă de fizioterapie intens utilizată, aplicată împreună cu
hidroterapia, considerând că acţionează împreună, apa fiind un vector termic,
având capacitate calorică foarte mare, conductibilitate termică mare, uşurinţa
aplicării pe tegumente şi de aici în organism, având efect asupra terminaţiilor
nervoase şi asupra circulaţiei.
Temperatura medie a pielii este de 33-34oC.
Apa peste această temperatură provoacă senzaţii diferite la cald şi rece,
producând vasodilataţie sau vasoconstricţie, reacţii biologice sau chimice,
reacţii vasculare cutanate.
Reacţii generale ale aplicării temperaturii:
- nelinişte,
oboseală, dureri de cap, inapetenţă, indispoziţie, scăderea puterii de
concentrare, tumefacţie locală – în cadrul unei şedinţe de termoterapie peste
limitele terapeutice;
- acţiunea
termoterapiei se face pe nervii vegetativi – hiperemie locală la cald,
vasoconstricţie la rece; astfel apare o reacţie dermovasculară ce ţine de
comportarea vaselor sangvine din zona de acţiune, pe tegumente manifestându-se
prin vasodilataţie sau vasoconstricţie şi care depinde de intensitatea
excitaţiei, cantitatea, rapiditatea aplicării, întinderea suprafeţei expuse,
repetarea, excitaţia bruscă sau temporizată;
- aplicaţia bruscă
de temperatură scăzută sau crescută poate produce şoc;
- acţiunea se
manifestă şi în profunzime asupra nervilor şi vaselor: acţiunea directă pe un
nerv în profunzime se va manifesta la periferia organului;
- acţiunea asupra
inervaţiei vaso-motorii va modifica pletismograma (artere);
- asupra venelor se
produce o contractură la rece, efect folosit ca acţiune antiinflamatorie.
Reacţia musculară:
- temperatura
acţionează asupra musculaturii netede şi striate;
- ridică tonusul
musculaturii striate, atât excitaţia rece, cât şi cea caldă, în anumite limite;
- căldura combinată
cu excitaţia mecanică intensă poate influenţa spasmele în pareze şi parestezii,
excitabilitatea musculară, contractibilitatea, relaxarea, iar recele poate duce
la contracţii clonice sau tetanie; este cunoscută metoda de masaj în baie
caldă;
- pe musculatura
netedă – la rece apare spasm, contractură = „piele de găină” = „oripilare” –
pielea se albeşte; la cald se produce relaxarea musculaturii netede din piele;
spasmele arteriale scad la căldură.
Reacţia nervoasă:
- acţiunea căldurii
este intermediată de sistemul nervos; nervii sunt receptorii, transmit la
măduvă, creier, ganglioni vegetativi (sistem simpatic, parasimpatic), producând
reflexe vegetative;
- recele scade
excitabilitatea şi conductibilitatea nervoasă;
- căldura creşte
excitabilitatea şi conductibilitatea nervoasă;
- viteza transmiterii
impulsului nervos este de 9m/s;
- căldura mare şi
timpul îndelungat de expunere scad excitabilitatea şi conductibilitatea
nervoasă şi produc o acţiune sedativă, o scădere a durerii (în nevralgii) şi
calmează în general.
Reacţia metabolică:
- este în legătură
cu consumul de O2 şi eliminarea de CO2 şi transportul de
glucoză;
- recele scade
metabolismul, iar căldura creşte metabolismul;
- acţiunea este
locală sau generală.
Reacţia asupra ţesuturilor:
- recele şi căldura
modifică temperatura ţesuturilor la suprafaţă şi în profunzime prin modificarea
circulaţiei locale şi prin ea a metabolismului local (creşterea sau scăderea
metabolismului celular); această modificare este în funcţie de temperatură şi
de timpul de expunere;
- răcirea şi
încălzirea ţesuturilor până la o adâncime anumită poate direcţiona efectul prin
reflexe şi diferite conexiuni nervoase şi vasculare;
- termoreglarea
locală este perturbată prin influenţa asupra sistemului nervos, impulsurile
nervoase pornind de la periferie, măduvă, centrii subcorticali termoreglatori.
HIDROTERAPIA
Tehnici folosite
în hidroterapie: se folosesc diferite mijloace de
încălzire, cu aparatură electrică, chimică, radiaţii, masaj, prisnitz cald sau
rece, duşuri locale, proceduri de termoterapie.
Procedee:
a) compresele:
- compresele
– sunt cele mai simple mijloace de termoterapie: se utilizează reci, calde,
alternante şi folosesc efectul reflexogen; se aplică pe cap, gât şi local, pe
diferite porţiuni ale corpului;
- prisnitzul
– compresă rece (t = 22oC), stoarsă, acoperită; deasupra se
pune o pânză uscată, groasă, iar peste ea un material impermeabil;
- compresa
cu aburi – prosop uscat, cu vapori în el, fierbinte.
Indicaţiile terpeutice ale compresei: se
aplică pe zonele de congestie (cap, maxilare, ceafă) şi produce o acţiune
reflexă la distanţă, de calmare a durerii; exemple:
- compresa rece –
la cap pentru congestie cerebrală, la ceafă, în edemul şi cianoza faringelui şi
a gâtului, pe maxilare (cu efect decongestionant asupra muşchilor);
- compresa caldă –
la gât, în inflamaţii regionale, edem, cianoză;
- compresa cu aburi
– pe faţă, combate spasmele musculare.
b) cataplasmele:
- sunt aplicaţii cu
mase păstoase, cu plante, seminţe, la o anumită temperatură, pe o anumită
regiune, în scop terapeutic, cu efect asemănător compreselor;
- sunt umede sau
uscate;
- se folosesc:
pâine muiată, tărâţe, seminţe, muştar, smântână, muşeţel, argilă, alcool, sub
formă de măşti, săculeţ umezit, prosop stors.
Indicaţiile cataplasmelor:
- acţiune antispastică
pe abdomen, calmantă, hiperemiantă, resorbtivă;
- mialgii,
artralgii, nevralgii, artrite subacute şi cronice;
- muştarul şi
hreanul sunt indicate în inflamaţii, spasme musculare, fiind substanţe
revulsive.
c) hidropulsoarele:
- sunt aparate ce
pompează apa printr-un ajutaj, stropind tegumentele;
- apa se foloseşte
pentru încălzire, în serpentine.
d) duşurile direcţionate:
- duşuri pentru
igiena bucală, activează circulaţia pe mucoasă, gingie;
- se folosesc la
temperatură normală sau încălzită, cu substanţe active sau nu.
e) aplicaţii de gheaţă:
- se foloseşte
punga cu gheaţă;
- scade circulaţia
şi metabolismul, cu efect antiinflamator; prisnitzul rece are aceleaşi efecte.
Sintetizarea
procedurilor termoterapice:
Tehnici, metode, indicaţii: factorul termic poate fi căldura umedă, căldura obţinută prin curent
electric, prin arderea unor substanţe (moxe), radiaţii solare, lumina cu infraroşii,
lămpile Solux.
Mijloace:
aburi, apă încălzită, baia de lumină, diatermia, raze ultrascurte, baia de
soare, săculeţii cu nisip sau cu sare, nămol cald, împachetări cu parafină,
raze infraroşii, raze ultraviolete, laser.
Efectele
produse: nervos, vascular, metabolic, difuzarea unor electroliţi în
ţesuturi.
FOTOTERAPIA
Utilizează energia radiantă luminoasă
produsă artificial sau helioterapia. Niels Filsen inventează lampa cu
ultraviolete.
Acţiunea fizico-chimică a luminii:
- lumina este
infraroşie, albă sau ultravioletă;
- efect termic au
radiaţiile infraroşii;
- efect fotochimic
au lumina albă şi cea ultravioletă;
- efect bilogic au
toate; razele sunt absorbite de celule şi au acţiune asupra proteinelor,
amino-acizilor, sterolilor (ergosteroli), monocelularelor, bacteriilor (efect
bactericid);
- se folosesc
pentru dezinfectarea cabinetelor, zonelor infectate, pentru fabricarea
vaccinurilor (dezactivează bacteriile);
- laserul emite
lumină;
- pe tegumente
penetrează pielea; infraroşiile penetrează mai superficial şi au efect termic,
iar ultravioletele penetrează mai în profunzime şi produc pigmentare;
- razele
infraroşii: acţiune calorică, vasodilatatoare; produc eritem, edem, arsură;
- razele
ultraviolete: în epidermă produc eritem actinic, care are 3 grade; pătrund în
apă; produc pigmentaţie melanică şi îngroaşă epidermul;
- lumina albă: are
efecte asupra metabolismului, elementelor sangvine (creşte numărul de hematii),
activează circulaţia, asupra sistemului nervos (sistemul neurovegetativ de
excitaţie; în cantitate mai mare produce sedare, somn), activează producţia de
vitamina D, efect dezinfectant, desensibilizant, antialgic.
Tratamentul cu raze UV este indicat în:
afecţiuni ale pielii acute sau cronice, inflamatorii sau degenerative, în
dermite, în afecţiuni reumatice.
Tratamentul cu raze IR este indicat în:
inflamaţii (produc remisia edemului şi a procesului inflamator prin încălzire
locală), reumatism (efect antialgic), artrite, diferite dureri (miozite,
mialgii).
Se folosesc băi de lumină cu diferite
aparate.
BAZELE FIZIOLOGICEGENERALE ALE ELECTROTERAPIEI
Orice agent electric aplicat asupra unui
organism constituie un stimul ce provoacă o reacţie tisulară.
Există 2 mari categorii de stimuli:
a) stimuli naturali, adecvaţi: acţionează asupra terminaţiilor nervoase la nivelul sinapselor sau
receptorilor, declanşând impulsuri nervoase.
Viteza transmiterii impulsului nervos este
de 9m/s.
b) stimuli artificiali, inadecvaţi: sunt
de natură fizică sau chimică: presiunea, lovirea, lumina, sunetul, stimuli
termici, soluţii chimice (acizi, baze) şi declanşează stimuli electrici în
neuron.
Iritabilitatea
reprezintă capacitatea celulelor vii de a reacţiona la un stimul. Apare ca
o reacţie primară la un stimul cu un răspuns local.
Excitabilitatea
este o reacţie secundară a ţesuturilor şi se traduce prin transmiterea mai
departe a stimulilor de către celule şi nervi. Ca urmare apare o reacţie
specifică – contracţia musculară, secreţia glandulară, salivaţia, midriaza.
Pentru a declanşa o excitaţie, stimulul
trebuie să aibă o intensitate minimă, precisă, ce se numeşte intensitatea
prag a stimulului. Numai stimulii peste valoarea prag pot determina o
reacţie ce se propagă ca undă de excitaţie, care poate fi măsurată la o
distanţă determinată de locul excitaţiei. Stimulii sub nivelul prag au o
acţiune limitată la acel nivel. O creştere a intensităţii peste valoarea prag
nu duce la o creştere a răspunsului celulei. În organism acţionează legea
„totul sau nimic”. Dacă există mai multe celule, prin creşterea intensităţii
electrice pot fi excitate mai multe celule şi se poate produce o reacţie
musculară a mai multor fibre musculare.
Potenţialul
de repaus şi potenţialul de membrană: în repaus, membrana celulară este în
stare de echilibru; stimularea modifică acest echilibru prin reacţii fizice sau
chimice. Există pe membrana celulară o repartiţie a ionilor de Na şi K, ce
produc o diferenţă de potenţial electric, realizând un fel de pompă
consumatoare de energie, în special de Na, realizându-se un transfer de ioni,
Na în afara celulei (realizând un potenţial negativ) şi K înăuntrul celulei
(realizând un potenţial pozitiv). Permeabilitatea membranei celulare contribuie
la diferenţa de potenţial, diferenţă ce se numeşte potenţial de membrană,
realizat de polarizarea celulei (pozitiv înăuntru, negativ în afară). Potenţialul
de membrană este de 70-90 μV.
Potenţialul
de acţiune: depolarizarea, stimularea celulelor prin agenţi fizici,
chimici, mecanici, electrici modifică potenţialul de membrană, ceea ce se
numeşte excitaţie. Membrana devine permeabilă pentru ionii de Na, ce
intră în celulă şi cresc sarcina pozitivă în ioni. Diferenţa de sarcină se
măsoară în μV şi schimbarea de polaritate merge până la o valoare ce se numeşte
potenţial
critic. Intensitatea minimă necesară pentru declanşarea excitaţiei în
cazul curentului continuu se numeşte reobază.
Repolarizarea: apar procese ce tind să restabilească potenţialul de repaus, se
inactivează mecanismele de transport al Na, se reduce permeabilitatea membranei
şi conductanţa electrică, restabilind echilibrul şi mişcarea inversă a Na,
refăcând potenţialul de membrană. Se ajunge la o diferenţă de potenţial de
aproximativ 40 μV faţă de exteriorul celulei. Aceste modificări de depolarizare
şi repolarizare reprezintă potenţialul de acţiune.
Stimularea
şi excitabilitatea: stimularea electrică produce excitaţie, necesitând o
anumită intensitate ce trebuie să depăşească valoarea prag. În acel moment
celula intră în acţiune.
EFECTELE CURENTULUI ELECTRIC:
Electroterapia utilizează curentul electric
în tratamentul diferitelor afecţiuni şi în diagnostic. Efectele directe şi
indirecte ale curentului electric sunt:
- efectul termic al electricităţii este bazat pe legea Joule-Lenz: prin trecerea
curentului electric printr-un conductor, acesta se încălzeşte; organismul se
comportă ca un conductor şi se încălzeşte la trecerea curentului electric prin
el;
- efectul chimic: prin trecerea curentului electric se produce electroliză în ţesuturi;
electroliza se produce doar la curent continuu, nu şi la curent alternativ; se
pot steriliza canalele radiculare prin electroliză în câmp electric; dintre
electrozi disociază ioni din electrolit – anioni la polul pozitiv şi cationi la
polul negativ;
- efectul fizic: electroforeza, cataforeza, anaforeza; soluţia coloidală într-un câmp
electric se desface, iar particulele sunt atrase la poli, ele trecând printr-un
perete gros, dar care trebuie să fie poros;
- efectul magnetic:
când trece printr-un conductor, curentul electric
realizează un câmp magnetic; astfel se realizează inducţia electro-magnetică;
aşa se realizează curentul alternativ şi mişcarea motorului electric; alt efect
este cel de magnetism.
Curenţii
de înaltă frecvenţă (curenţi Tesla) – se pot realiza prin circuit oscilant
cu lămpi sau cu diode sau prin circuit scânteie (bobină-condensator).
GALVANOTERAPIA
= terapia cu curent continuu:
Curentul continuu a fost descoperit în 1870
de către Volta, care a inventat pila electrică (bateria).
Are efect prin electroliză şi căldură.
Electroliza se produce prin scindarea moleculelor din electroliţi, corpul uman
funcţionând ca un sistem de electroliţi. Se aplică electrodul activ sau cel
pasiv, în funcţie de efectul dorit.
Se foloseşte datorită acţiunii hemostatice,
coagulante. Pentru sterilizarea canalelor se foloseşte NaCl, care va produce
NaOH, H2 şi Cl2.
Efectul fiziologic: curentul electric produs
deplasează particulele din sistemul coloidal al celulelor; acest efect se
produce în celulele musculare şi în nervii motori, producând contracţia
musculaturii; modifică excitaţia, ducând la scăderea intensităţii prag, la
creşterea vitezei de propagare a excitaţiei, la scăderea duratei de latenţă la
minus şi invers la plus, odată cu creşterea intensităţii curentului electric.
Galvanoterapia se aplică în dureri
musculare, dureri ale feţei, trismus, constricţie, dureri nevralgice pe
trigemen. Scăderea excitabilităţii la anod poate duce la blocarea influxului
nervos. Dacă se pune anodul la punctul dureros la intensitate mai mare, timp
mai îndelungat, se produce galvanonecroză.
Pe nervii senzitivi poate produce
excitaţia nervilor senzitivi, cu efect sedativ în afecţiuni nevralgice,
nevritice şi în mialgii.
Pe sistemul nervos vegetativ: pe
piele, la nivelul electrodului, se produce o reacţie vasculară, numită reflex
dermo-vascular; se foloseşte în baia galvanică completă, producân un efect
general vascular.
Pe sistemul nervos central: se
produc reflexe în zona corticală, reflexe ce se folosesc la animale –
galvanonecroza înainte de sacrificare; efectele se obţin dacă se aplică
electrodul pe ceafă şi pe ochi.
Asupra organelor de simţ:
- senzaţii
luminoase – ochi;
- reacţii auditive
– ceafă, ureche;
- reacţii
labirintice – mastoidă: ameţeală, vertij, nistagmus – se folosesc ca metodă de
tortură;
- reacţii gustative
– limbă (acru).
Efecte vasomotorii şi trofice: se
produce hiperemie activă; se foloseşte pentru scăderea inflamaţiei.
Pe piele: modifică senzaţia cutanată
(înţepătură, furnicătură).
ACŢIUNILE BIOLOGICE ALE CURENTULUI ELECTRIC
GALVANIC:
Asupra ţesuturilor
este caracteristică modificarea ionică; corpul este un bun conductor de curent
electric şi acţionează în totalitate ca un electrolit.
La nivelul aplicării electrozilor apar
efecte de polarizare, ce realizează o electroliză cu producere de HCl la anod
şi NaOH la catod. Ionii vor migra în ţesuturi, producând disociaţie
electrolitică, apărând în organism fenomene de ionoforeză, cu deplasarea
ionilor prin interiorul organismului şi membranelor celulare semipermeabile.
Apar 2 fenomene: electroforeza şi electroosmoza.
Asupra
fibrelor
nervoase senzitive curentul continuu crează senzaţii diferite, de
furnicătură, înţepătură, arsură, durere. După câteva şedinţe de aplicare a
electrozilor se constată o creştere a pragului sensibilităţii tactile şi
dureroase la nivelul electrodului pozitiv (anod), efect ce se foloseşte pentru
a scădea hiperestezia.
Asupra fibrelor nervoase motorii, la polul
negativ se produce o scădere a pragului excitabilităţii fibrelor motorii, cu
creşterea excitabilităţii, iar dacă se întrerupe curentul, se produce o
contracţie musculară.
Asupra SNC: se produce o scădere a
reflexelor sau o creştere a excitabilităţii, în funcţie de direcţia curentului
electric, iar la nivelul organelor de simţ se produce simptomatologia descrisă.
Asupra fibrelor nervoase vegetative vaomotorii acţiunea
este hiperemiantă şi vasodilatatoare, cu apariţia unui eritem cutanat la locul
aplicării, o creştere moderată a temperaturii locale şi o senzaţie plăcută de
căldură; vasodilataţia pe vasele superficiale şi profunde este indicată în
acrocianoză şi în angiopatii, arteriopatii.
Pe sistemul neurovegetativ acţiunea
este diferenţiată, dacă pacientul are un tonus vagal sau simpatic mai mare şi
ţine de polaritate.
MODALITĂŢI DE APLICARE A GALVANOTERAPIEI:
1. galvanizarea simplă – cu ajutorul unor electrozi (plăci de diferite dimensiuni);
electrozii pot fi aşezaţi faţă în faţă sau la distanţă, între ei circulând
curentul electric.
2. băile galvanice (hidroelectrolitice)
– se folosesc pentru anumite regiuni sau pentru tot corpul. Membrul sau
organismul este cufundat în apă. Se pot face combinaţii, aşezând un membru în
apă şi alt electrod pe suprafaţa corpului. Alte variante: membrele superioare
cu aceeaşi polaritate şi se inversează polaritatea sau piciorul stâng şi mâna
dreaptă sau ambele picioare şi o mână. Efectul se realizează prin schimbarea
polarităţii.
3. ionogalvanizarea = introducerea
unor substanţe medicamentoase prin tegumente cu ajutorul curentului electric.
Se foloseşte efectul de ionoterapie, ionoforeză şi ionizare. Principiul de bază
este disocierea electroliţilor din diferite substanţe, medicamente, prin
aplicarea lor la nivelul electrozilor.
APARATURA FOLOSITĂ ÎN GALVANOTERAPIE:
Aparatura necesară: sursa de curent
continuu, soluţia de elctrolit, modalitatea de aplicare.
Sursa de curent continuu: generator
sau baterie.
Conductorii electrici: cabluri de
sârmă izolată, cu capetele neizolate.
Electrozii, dacă sunt aplicaţi pe
suprafaţa externă, sunt plăci de zinc sau plumb, învelite în material spongios,
hidrofil (tifon, burete). Pentru cavităţi, electrodul este din metal, cu o
suprafaţă mică de contact.
Soluţia de electrolit conţine
substanţe medicamentoase dizolvate în apă.
Modalitatea de aplicare: se fixează
capetele conductorilor electrici prevăzute cu sistem de prindere la sursa de
curent electric, iar capetele libere se fixează cu cleme sub cei 2 electrozi.
În funcţie de polaritate şi de efectul dorit se alege electrolitul. Polaritatea
se schimbă cu ajutorul unui comutator.
INDICAŢIILE GALVANOIONOTERAPIEI:
- afecţiuni ale
aparatului locomotor: artralgii, mialgii, artrite reumatoide;
- afecţiuni
dermatologice: acnee, ulcere cronice, eczeme, erizipel, prurit, seboree,
sicozis stafilococic, cicatrici, sclerodermie, impetigo;
- afecţiuni ale
aparatului circulator: flebite superficiale, sechele postflebitice;
- afecţiuni ale
sistemului nervos: hemiplegii, nevralgii, sindrom de coadă de cal;
- afecţiuni
ginecologice, oftalmologice, stomatologice.
CURENŢII
DE JOASĂ FRECVENŢĂ
Întreruperea curentului continuu cu ajutorul unui întrerupător sau
reglare electronică realizează impulsuri electrice , succedate ritmic cu efect
excitativ. Acest curent poate fi modulat sau reglat în ceea ce priveşte
frecvenţa, intensitatea, dar şi forma impulsului.
Stimularea contracţiei musculaturii striate
face ca la nivelul membranei celulare să se producă depolarizarea, urmată de
contracţie.
Principala indicaţie a aplicării
curenţilor de joasă frecvenţă este efectul excito-motoriu şi este indicat în
atonii şi atrofii musculare de diferite cauze. Ex: inactivitate, imobilizare
prelungită, hipotonii musculare; au efect decontracturant. Se realizează astfel
o electrogimnastică cu creşterea tonicităţii, urmată de relaxare. Se poate
produce un efect analgezic al nervilor vasomotori şi efect trofic, cu indicaţii
în nevralgii şi nevrite, stări posttraumatice, analgezii, hipo sau anestezii
postoperatorii sau traumatice.
Contraindicaţii: paralizii spastice,
spasme musculare, musculatură denervată.
În stomatologie se folosesc în:
- depăşiri ale
canalului mandibular;
- traumatisme ale
feţei;
- accidente
anestezice;
- mialgii;
- miozite ale
musculaturii feţei;
- leziuni pe nervul
facial.
Modalităţi de aplicare: aplicarea
curenţilor modulaţi în electrogimnastica musculaturii striate se execută după
regula tehnicii bipolare. Curenţii de joasă frecvenţă au între 50-100 Hz şi
sunt curenţi de inducţie.
Aparatura necesară:
- sursa de curent;
- conductorul,
cablul electric;
- electrozii;
- miniampermetru;
- voltmetru, cu
care se verifică intensitatea şi tensiunea curentului.
Electrozii sunt aproximativ ca la curentul
galvanic: plăci metalice din plumb sau zinc, acoperite cu o pânză hidrofilă şi
o perie sau o pensulă de sârmă.
Tehnica: partea afectată a corpului
trebuie să aibe musculatura relaxată. Pentru paralizia nervului facial se
încearcă o excitaţie a trunchiului nervos în punctul său motor, cu un electrod
activ mic. Electrodul pasiv va avea o suprafaţă mare, de 100-200 cm2
şi se aplică pe piept sau pe spate, pe piele. Uneori se pot aplica amândoi
electrozii mari pe un trunchi nervos mare. Pe regiunea ce urmează să fie
tratată, electrozii vor fi plimbaţi repede, iar şedinţa se va prelungi până la
înroşirea pielii, efectul fiind revulsiv. Dacă se ţine pe loc electrodul activ,
apar senzaţii neplăcute. Electrozii se vor înveli în pânză umedă, iar
tegumentul se unge cu vaselină.
Efectele fiziologice: acţiunea
curentului face să se producă contracţii musculare succesive, muşchiul având
timp să revină în repaus. Curentul trebuie reglat a.î. întrruperea să se
producă repede, contracţia să fie aproximativ semicompletă până la tetanizarea
muşchiului. Aplicarea curentului alternativ nu produce deplasarea ionilor în
ţesuturi, dar creşte tonusul şi excitabilitatea muşchiului. Tratamentul este
folosit în caz de paralizii, cu scopul de a proteja musculatura de atrofie şi
de a creşte volumul muscular. Asupra sistemului nervos are efect de scădere a
sensibilităţii dureroase, dar efectul analgezic este mult inferior celui
obţinut prin curent galvanic. Asupra circulaţiei produce vasoconstricţie, iar
dacă se repetă şedinţele, se produce vasodilataţie şi reducerea edemelor.
Asupra troficităţii ţesuturilor, efectul este de activare a circulaţiei şi a
schimburilor nutritive. Asupra glandelor cu secreţie internă are efect
favorabil asupra glandelor endocrine (tiroida), prin contractura fibrelor
netede ale glandei.
CURENTUL
ELECTROSTATIC = REVULSIA FARADICĂ
Dacă se înlocuiesc electrozii umezi cu cei
metalici, uscaţi, descărcarea electrică se face prin aer, cu scântei şi se
obţine excitaţia nervilor periferici şi revulsia intensă a ţesuturilor. Se
folosesc electrozi de tip perie.
Acţiunea excitomotorie produce contracţia
ritmică a musculaturii, în funcţie de alternanţă şi poate fi obţinută prin
excitaţie directă asupra musculaturii sau nervilor. Prin tratamente de lungă
durată, forţa musculară creşte şi se obţine o mai bună troficitate a
ţesuturilor.
Tratamentul cu curent Faraday urmăreşte
declanşarea contracţiei musculare ce ar acţiona în sensul gimnasticii curative.
Este indicat în atrofii musculare, fie de inactivitate, fie după inflamaţii
cronice, artrite.
Electrogimnastica se aplică cu succes în
şedinţe scurte, de 5-10 minute, pentru a nu obosi musculatura. Şedinţele se
repetă zilnic sau la 2 zile şi se pot asocia cu alte proceduri.
Se foloseşte după imobilizare (fracturi) sau
în repaus prelungit.
Aplicaţii în stomatologie:
- tratamentul
musculaturii masticatorii;
- ATM;
- paralizii
faciale;
- afecţiuni ale
nervilor (trigemen);
- paralizii flasce
ale nervilor faciali;
- nevralgii de tip
reumatic (occipital, hemifaciale);
- paralizii
spastice;
- constricţie de
mandibulă sau trismus prelungit.
Contraindicaţiile curentului Faraday:
- atrofii cu
degenerescenţă gravă ce nu răspund la tratament;
- atrofii cu
hiperexcitabilitate;
- nevralgii acute
reumatismale.
CURENŢII
DE MEDIE FRECVENŢĂ
Sunt curenţi alternativi cu frecvenţe între
1000-100000 Hz.
Acţiune biologică: se produce efectul
„sumaţiei temporare”. După un ciclu de mai multe mii de Hz se produce excitaţia
nervoasă. Contracţiile musculare obţinute cu curenţi de medie frecvenţă
percutanţi sunt puternice, reversibile şi bine suportate, chiar nedureroase,
prin efectul de blocaj al fibrelor nervoase.
Efectele acţiunii curenţior de medie
frecvenţă:
- acţiune
stimulatoare asupra musculaturii scheletice – produc contracţii musculare
puternice;
- stimularea
musculaturii netede hipotone;
- acţiune
analgetică;
- acţiune
vasomotorie cu efect hipertermizant;
- decontracturare,
miorelaxare, efect trofic;
- se poate folosi
în scop diagnostic.
Indicaţii:
- stări
posttraumatice;
- afecţiuni
articulare;
- afecţiuni
dureroase;
- nevralgii şi
nevrite;
- sechele
posttraumatice;
- afecţiuni vasculare
periferice (tulburări de circulaţie).
Aparatura folosită:
- generator;
- electrozi de
diferite feluri.
CURENŢII
DE ÎNALTĂ FRECVENŢĂ
Aplicarea terapeutică a câmpului electric şi magnetic de înaltă
frecvenţă şi a undelor electromagnetice: frecvenţa este de peste 300000 Hz,
undele de 69 cm – 12-25 cm?????????, iar curentul este alternativ de mare
frecvenţă.
Aparatură:
- generator cu
diodă sau un circuit bobină sau condensator cu scânteie;
- magnetron;
- cablu şi
electrozi.
Acţiune fiziologică:
- asupra
metabolismului: cresc catabolismul;
- asupra
circulaţiei: scad tensiunea arterială;
- asupra SNC: efect
sedativ;
- asupra sistemului
nervos periferic: creşte excitabilitatea şi viteza de conducere;
- asupra
musculaturii: scade tonusul muscular, cu efect relaxant.
Consecinţa – terapia cu înaltă frecvenţă are
efect:
-
hiperemizant;
- analgetic;
- miorelaxant;
- antispastic;
- activează
metabolismul;
- produce o
încălzire în profunzime (din interior).
Indicaţii:
- afecţiuni
reumatice, ale SN, cardio-vasculare, stomatologice (postextracţii, gingivite,
stomatite, parodontite, artrite temporo-mandibulare, nevrite, pareze);
- dermatite;
- afecţiuni ale SN:
nevralgii (Arnold, cervicobrahiale), nevrite, pareze.
Terapia
cu înaltă frecvenţă pulsatilă:
Ameliorează osteoporozele, calusul, resorbţia hematoamelor,
cicatrizarea.
Metodologia de aplicare diapuls: se
aplică electrozi la distanţă cu distanţe diferite faţă de organul tratat,
obţinându-se efecte în profunzime sau în suprafaţă.
TERAPIA
CU ULTRASUNETE
Aparatura creează ultrasunete cu o frecvenţă modulată, dar se poate
regla şi forma. Aplicarea US pe corp produce un transfer mare de energie, al
cărei coeficient de absorbţie este cu atât mai mare cu cât frecvenţa este mai
mare. US se folosesc în câmp continuu sau discontinuu (cu impulsuri).
Efecte fiziologice:
- analgetic asupra
SN;
- miorelaxant;
- hiperemiant.
Efectul analgetic se obţine prin inhibarea
transmisiei. Efectul miorelaxant se explică prin acţiunea asupra receptorilor
musculari. Efectul hiperemiant cu efecte resorbtive şi vasculotrofice se obţine
prin activarea circulaţiei.
Aparatura:
- generator;
- traductor de
mărimi şi forme diferite.
Tehnica aplicaţiilor US: depinde de
zonă: ţesut cutanat, musculatură, articulaţii, oase. Pacientul se aşează
confortabil, se aplică traductorul pe regiunea unsă şi se cuplează aparatul cu
ceas, fixându-se timpul de acţiune.
TERAPIA
COMBINATĂ – US + diadinamice (curenţi de joasă frecvenţă, cu efect
hiperemic şi analgetic): se potenţează reciproc, dând un efect miorelaxant.
Indicaţii:
- sindroame
dureroase;
- bursite;
- tendinite;
- artrite, artroze;
- sechele dureroase
posttraumatice;
- identificarea şi
terapia selectivă a punctelor dureroase de natură fibro-conjunctivă din
sindromul dureros miofascial (microzone roşii foarte dureroase);
- patologia
aparatului loco-motor: traumatică, ortopedică, fracturi, calusuri, reumatism,
dureri musculare, contractură;
- afecţiuni
dermatologice;
- afecţiuni
neurologice: nevrite, nevralgii, sechele nevralgice, zona zoster, herpes
zoster, contracturi spastice;
- afecţiuni
circulatorii.
MASAJUL
Masajul este o combinaţie de manipulaţii, de
prelucrări mecanice multiple, aplicate sistematic asupra organismului cu mâna
sau cu aparate special construite, în scop terapeutic sau igienic. Aceste
prelucrări executate cu mâinile constau în diferite forme de netezire, apăsare,
frământare, stoarcere, fricţiune, vibraţie, scuturare, loviri uşoare sau
puternice şi se numesc manevre de masaj.
Acţiunea fiziologică a masajului:
În timpul masajului pornesc spre SNC
impulsuri nervoase prin manevre asupra proprioceptorilor musculari, tendoanelor
sau ţesuturilor sau de la receptorii cutanaţi în timpul manevrelor de netezire
sau stoarcere. Aceste impulsuri aferente ajunse la SNC cresc excitabilitatea şi
întăresc starea funcţională a scoarţei cerebrale.
Efectul masajului se reflectă atât prin
senzaţii subiective imediate: căldură (senzaţie plăcută) în regiunea supusă
masajului, senzaţie de relaxare, de uşurare a mişcărilor, cât şi prin
modificări funcţionale imediate sau tardive.
Efectele masajului se pot clasifica
în 2 mari categorii:
a)
locale:
- calmarea
durerilor (mialgii, nevralgii, artralgii);
- hiperemie locală
– creşterea temperaturii locale, colorarea tegumentelor;
- accelerarea
circulaţiei locale;
- activarea
circulaţiei limfatice;
- îndepărtarea
stazei locale;
- accelerarea
proceselor de resorbţie.
b)
generale:
- stimularea
funcţiilor aparatului circulator şi ale aparatului respirator;
- creşterea
capacităţii vitale şi a schimburilor respiratorii;
- creşterea
metabolismului bazal;
- îmbunătăţirea
stării psihice, a somnului;
- îndepărtarea
oboselii musculare.
Masajul prelungit are efecte nocive: trebuie
respectată indicaţia, aplicarea masajului, respectarea principiilor de
kinetoterapie (dozarea, antrenarea, individualizarea, în raport cu afecţiunile
pacientului şi cu scopul urmărit prin aplicarea lui).
Manevre de masaj:
- netezirea sau
alunecarea – manevre prin care se începe masajul şi cu care se intercalează
celelalte manevre; sensul va fi de întoarcere venoasă, centripetă şi cu
direcţia fibrelor musculare; se face cu palma întinsă; înainte se face o
încălzire;
- frământarea – se
face cu palma, strângând între degete şi police; se face cu direcţie
longitudinală a musculaturii;
- baterea – cu
palma, cu muchia palmei;
- fricţiunea – cu
palma, dosul mâinii, pumnul;
- vibraţia –
compresiuni executate prin tremurătură.
Reguli generale:
- masajul trebuie
prescris de medic cu temeinice cunoştinţe de fiziologie şi clinică;
- se efectuează de
către maseur, care are instrucţia necesară;
- pentru executarea
în bune condiţii sunt necesare:
* bancă, banchetă specială, capitonată dur;
* rezemătoare mobilă pentru cap;
* pat special;
* dimensiuni: 2 m lungime, 70-75 cm
înălţime, 60-65 cm lăţime;
* scaun cu spetează scurtă pentru manevre
asupra cefei, gâtului, umerilor, capului;
* mai multe taburete;
* scaune rotative;
- pentru ca masajul
să se realizeze uşor, se folosesc: pudră de talc, vaselină, lanolină, siliconi;
- nu se face masaj
pe piele neîngrijită sau bolnavă;
- frecvenţa – în
funcţie de boală; de obicei o dată pe zi, o dată la 2 zile, rar de 2 ori pe zi;
- orele la care se
face: de preferinţă dimineaţa, excepţional după-amiaza, după mese;
- durata este
funcţie de afecţiune;
- timpul – 2-8
săptămâni, chiar mai mult;
- o şedinţă durează
20-30 minute.
Ordinea în care se masează este funcţie de
localizarea bolii. Se începe cu periferia regiunii afectate. Părţile periferice
se masează înaintea trunchiului.
Se face netezirea zonei periferice =
introducerea. La genunchi se netezesc mai întâi coapsele.
După masajul de introducere se face masajul
propriu-zis al organului afectat; se face netezirea, frământarea şi fricţiunea.
Între frământare şi fricţiune se intercalează netezirea. După batere se fac
vibraţii. În final se repetă netezirea.
În afecţiunile dureroase se masează mai uşor
şi mai încet.
Pentru netezirea unei regiuni mai extinse se
acordă un timp mai lung.
Durata variază în funcţie de regiune, durata
bolii, constituţia pacientului, suprafaţa mai mare sau mai mică ce urmează a fi
masată:
- afecţiunile
recente şi dureroase se masează timp scurt: 3-5 minute;
- o regiune mai
restrânsă – 10-12 minute;
- masajul membrelor
superioare – 15-20 minute;
- masajul general –
20-30-40 minute.
Masajul nu trebuie prelungit foarte mult,
deoarece oboseşte atât maseurul, cât şi pacientul. După fiecare şedinţă este
necesară odihna, până la 30 minute.
Contraindicaţii:
- boli acute
infecţioase;
- inflamaţii şi
infecţii locale ale:
* pielii: eczeme, piodermite, psoriazis,
furunculoze;
* oaselor: osteite, periostite;
* articulaţiilor: artrite;
- TBC pulmonară;
- arterioscleroza,
arterita;
- tensiune
arterială mărită;
- flebite, tromboze
recente;
- inflamaţii acute
ale organelor abdominale;
- exudate
peritoneale, abcese, chisturi;
- ulcere gastrice,
duodenale;
- neoplasmele;
- hemoragii
recente;
- alte boli,
hemofilia, purpura, leucemia.
Mişcări după masaj:
- pasive:
* în articulaţiile masate şi în regiunile
vecine;
* în toate direcţiile pe suprafaţa
articulaţiei respective;
- active: deprinse
şi controlate până se ajunge la rezultatul dorit;
- simetrice:
simultane, în aceeaşi direcţie şi în articulaţia bolnavă, şi în cea sănătoasă;
- pendulare –
amândouă braţele;
- cu rezistenţă –
opunere de rezistenţă;
- de promovare;
- comandate;
- de respiraţie;
- libere.
Masajul pentru umăr:
- muşchii masaţi:
deltoid, pectoral, supraspinos;
- poziţia şezândă
pe un taburet liber;
- masaj de
introducere;
- pe fiecare muşchi
– mişcări de frământare;
- bateria cu dome,
dunga mâinii etc ???????
TERAPIA LASER
Laserul a fost aplicat în medicină după
1960; în ultimii ani a cunoscut o dezvoltare continuă. Radiaţiile laser produc
o serie de modificări; intensitatea şi efectul acestor modificări depind de
puterea, respectiv intensitatea radiaţiilor.
Radiaţiile laser sunt:
electromagnetice, coerente, monocromatice, cu lungimi de undă cuprinse între
100 nm şi 2 mm. În funcţie de intensitatea radiaţiei, variază efectele
biologice şi implicit indicaţia medicală. Laserul foloseşte între 10-90 mW.
Aplicaţia medicală depinde de strălucirea
intensă a luminii ce poate fi focalizată şi transportată cu ajutorul fibrelor
optice şi transmisă fără contact între tegument şi sursă.
Radiaţiile pot fi:
- reflectate la
suprafaţă;
- absorbite
parţial;
- să disipeze
intratisular;
- transmise la
distanţă în ţesut.
Laserul este înzestrat cu o sursă
generatoare de energie (CO2, argon, heliu, neon) sau cristal
(rubin).
În funcţie de substanţa generatoare de
energie, apar diferiţi parametri ai laserului: putere, suprafaţă de iradiere,
mărimea expunerii, regimul de funcţionare continuu sau cu impulsuri.
Domeniile de aplicare sunt multiple:
oftalmologie, neurochirurgie, ORL, stomatologie, dermatologie, chirurgie,
ortopedie etc.
Efectele laserului:
- antialgic;
- antiinflamator;
- stimularea
metabolismului celular;
- stimularea
circulaţiei sangvine.
Aparatele furnizate de firmele specializate
au următoarele caracteristici:
- pot fi fixe sau
portabile;
- proiecţia undei
poate fi verticală sau orizontală;
- regimul de
iradiere este continuu sau cu impulsuri;
- lungimea de undă
în diferite trepte;
- puterea,
frecvenţa şi durata pot fi reglabile.
Razele se folosesc în afecţiuni ale
aparatului locomotor, afecţiuni reumatice etc.
O nouă formă de energie luminoasă folosită
în terapie este tratamentul cu lumină
polarizată policromatică. Banda de emisie are lungimea de undă între
400-2000 nm. Se foloseşte lumină polarizată tip laser, ce se obţine prin
reflexia razelor luminoase prin mai multe planuri paralele, oglinzi şi filtre
prin care se polarizează lumina.
Efectele biofizice şi biologice sunt
aceleaşi ca la laser sau cele obţinute prin terapia cu câmp electromagnetic:
- creşterea
permeabilităţii membranei celulare;
- stimularea
potenţialului de acţiune a membranei;
- creşterea
fluxului sangvin;
- stimularea
regenerării tisulare.
Firma Zepter a conceput aparatul Bioptron, care dozează energia, iar
puterea de penetrare este de 2,5 mm. Domeniile de acţiune sunt: cosmetica,
medicina (dermatologie, ORL, stomatologie, chirurgie, reumatologie).
Diagnostice
stomatologice în care se poate folosi fizioterapia cu laser:
- alveolita;
- aftele;
- cicatrici
cheloide;
- contuzii;
- decubituri;
- fracturi;
- gingivite;
- herpes;
- afecţiuni ATM;
- nevralgia de
trigemen;
- parodontite;
- tumori
(vaporizarea tumorilor);
- pulpite
(tratament de canal).
Puterea maximă a sondei laser este de 30 mW
pentru spectrul roşu şi 50 mW pentru spectrul infraroşu.
Valoarea suprafeţei de acţiune trebuie
aleasă în concordanţă cu mărimea zonei de iradiat. Schimbarea valorii modifică
şi timpul de acţiune.
Tehnica de lucru în alveolită:
- se dezinfectează
placa postextracţională cu clorhexidină;
- se plasează sonda
în plagă şi se pune contactul;
- plaga se acoperă
cu un pansament (repin);
- se fac 1-3
şedinţe;
- se obţine un
efect analgezic şi o accelerare a vindecării; rezultatele sunt imediate;
- puterea,
densitatea, frecvenţa, timpul, numărul de şedinţe sunt în funcţie de tabel.
Rezoluţia hematoamelor – terapia
laser scurtează procesul de vindecare al hematomului.
Parestezia, hiperestezia, anestezia datorate
lezării unui nerv prin anestezie (prin injecţie) se pot trata cu laserul; se
fac 1-2 şedinţe pe săptămână, în total 10 şedinţe. Toate aceste tulburări se
datorează anesteziei prin injecţie şi se numesc analgii.
Aftele – tratamentul tradiţional
durează 10 zile; terapia laser în 1-2 zile induce dispariţia rapidă a durerii.
Caria dentară – asupra cariei,
terapia laser are efect analgezic şi stimulează odontoblastele pentru depunerea
de dentină secundară. Asupra pulpei efectele sunt de reducere a hiperemiei şi
de analgezie.
Cicatricile cheloide – iradierea
micşorează coloraţia cicatricilor vechi, iar profilactic reduce tendinţa de
formare a cicatricei cheloide.
Terapia laser creşte oxigenarea celulară,
îmbunătăţeşte circulaţia şi drenajul limfatic, are efect analgezic, reduce
edemul şi hematomul.
Contuzia ATM este însoţită de
limitarea deschiderii gurii şi de edem periarticular; prin iradierea cu laser
se reduce durerea, edemul şi creşte absorbţia hematomului.
În decubituri (leziuni de decubit ale
protezelor), terapia laser are efect analgezic şi grăbeşte vindecarea.
În fracturi laserul se foloseşte pentru
reducerea durerii şi o vindecare mai rapidă.
În gingivite, după tratamentul de
igienizare, se aplică iradieri cu efect bactericid, reducând inflamaţia şi crescând
imunitatea locală.
În herpes se foloseşte radiaţia roşie
pentru mucoase şi infraroşie pentru tegumente, cu modul continuu sau în
impulsuri, în mai multe şedinţe; efectul este de reducere a durerii şi a
timpului de vindecare; previne formarea veziculelor herpetice.
În hiperemia pulpară reduce edemul şi
hiperemia pulpei şi creşte drenajul limfatic, are efect analgezic şi de
stimulare a odontoblastelor.
În hipersensibilitatea dentinară are
efect analgezic.
În nevralgia de trigemen reduce nevralgia
idiopatică.
În parodontite are efect bactericid,
antiinflamator, antialgic, reduce formarea de ţesut de granulaţie.
În periodontita apicală reduce exudatul
şi inflamaţia, este antialgic şi împiedică formarea granulomului periapical.
În tratamentul postextracţional, terapia
laser este recomandată ca o măsură preventivă a complicaţiilor, grăbeşte
vindecarea, îmbunătăţeşte circulaţia sangvină.
În caria simplă, după prepararea
cavităţilor, are efect analgezic şi stimulează odontoblastele.
Pulpa deschisă, lezată, se acoperă
cu Calxyd, CaOH şi terapie laser.
În pulpite se iradiază vârful
rădăcinii, având efect analgezic, antiinflamator, creşte nivelul de endorfine
şi drenajul limfatic.
În tratamentul postoperator grăbeşte
vindecarea plăgii, activează circulaţia, reduce riscul complicaţiilor, grăbeşte
absorbţia hematomului, are efect analgezic, antiinflamator, biostimulator,
antiedematos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul a fost trimis cu succes!