Adeziunea dentara
In odontoterapia restauratoare
adeziunea se refera la posibilitatea
materialului utilizat pentru restaurarea coronara de a se uni cu tesuturile
dure dentare ale preparatiei si acest lucru are drept consecinte clinice:
Realizarea unor preparatii
dentare cat mai conservatoare, datorita cresterii retentiei fizice a
materialului de restauratie la peretii preparatiei;
Se reduc microinfiltratiile marginale la interfata preparatie/restauratie, deci, se
diminueaza posibilitatea de aparitie a sensibilitatii dureroase postoperatorii
precum si a cariei secundare;
Creste rezistenta complexului
dinte/restauratie si se diminueaza riscul unor fracturi ulterioare ale
peretilor preparatiei sau ale cuspizilor subminati.
Adeziunea amelara
Ea necesită
o pregătire prealabilă a suprafeţei smalţului prin:
- gravare
acidă, care se face cu acid fosforic concentrat între 10-40%
Aplicarea agentilor de
legatura amelari (răsini diacrilice care conţin aceeaşi monomeri ca şi răşina
compozită, dar la aceştia proporţia monomerului de diluţie este mai mare şi
acest lucru atrage după sine scăderea vâscozităţii adezivului).
Caracteristicile smalţului gravat sunt sunt dependente de :
-
tipul de acid folosit pentru demineralizare (fosforic, maleic, citric, clorhidric,
EDTA)
-
concentraţia acidului folosit, s-a ajus la concluzia că o concentraţie de 35-37
% a acidului fosforic este cea optimă
-
timpul de acţiune a acidului pe suprafaţa smalţului care la început a fost de
60 de secunde, pentru ca azi să se ajungă la concluzia că 15 sec. sunt
suficiente pentru o demineralizare eficientă.
-
starea fizică a acidului, acidul sub formă de soluţie este mai greu de manevrat
decât cel sub formă de gel colorat, care este mai uşor de observat şi are o putere
mai mare de penetrare în profunzime şi suprafaţă
Cu cât aria de smalţ
disponibilă gravării acide este mare cu atât adeziunea şi închiderea marginală
a restauraţiei sunt mai bune, de aceea se recomandă bizotarea marginilor de
smalţ ale preparaţiilor.
Etapele adeziunii amelare sunt:
1.
Periaj profesional suprafeţei cu o pastă fără glicerină sau F
2.
Pregatirea campului operator prin izolare cu digă, sau cu rulouri de vată
şi aspirator de salivă
3.
Gravarea prin aplicarea acidului fosforic 35-37 % timp de 15 sec.
4.
Spălarea cu un jet de apă sub presiune şi uscarea cu aer sub presiune
5.
Suprafaţa trebuie să aibă aspect cretos
6.
Suprafaţa gravată trebuie să rămână uscată, dacă este contaminată cu
salivă ea trebuie din nou gravată 15 sec.
Periajul
smalţului.
Se recomanda de a se utiliza o
pastă abraziva si cupe de cauciuc. Netezirea mecanică a smalţului este prima
etapă clinică în tehnica de colaj. Ea este
indispensabilă deoarece demineralizarea acidă singură nu poate elimina toate
contaminările smalţului (mai ales tartru). La prepararea suprafetei trebuiesc
evitate substanţele uleioase (împiedică contactul ulterior al acidului cu
suprafaţa smalţului) sau cu fluor.
FLUORUL din contra prin proprietăţile anti
demineralizante interferează procesul de demineralizare.
Demineralizarea
smalţului
În cursul acestei etape dinţii uscaţi şi perfect izolaţi de salivă sunt umectaţi cu un acid sub formă de gel.
Gelul este
preferat deoarece:
- plasarea sa este mai
precisă
- scurgerea sa spre dentină
este controlată
- colorarea lui permite o bună
vizualizare
Timp de contact 15″. Trebuie crescut (dublat) timpul
de contact pentru dinţii de lapte şi pentru dinţii pacienţilor care au suferit
fluorizări importante. După aplicarea acidului este important de a nu racla
suprafaţa pentru că se distruge reţeaua fragilă de cristalele demineralizate.
3. Spălarea
Spălarea are un dublu rol:
1. Sa
elimine acidul fosforic care rămâne după demineralizare
2. Eliminarea
produşilor de reacţie între acid şi
smalţ
Consecinţa este deschiderea
porozităţilor obstruate prin aceşti produşi de reacţie. Există limite studiate cu
privire la timpul necesar de spălare după demineralizare.
Câţiva autori au arătat o
creştere semnificativă a valorilor de aderenţă atunci când smalţul a fost
spălat timp de 60 sec şi nu 15 sec. Alte încercări făcute în condiţii diferite
nu au confirmat aceste rezultate. D.p.d.v. clinic se consideră că 15 sec este
suficient.
APLICAREA DE
RĂŞINI FLUIDE
Suprafaţa demineralizată nu trebuie
contaminată iar pe de altă parte trebuie să fie perfect uscată. Uscarea se face
cu jet de aer. Trebuie verificat dacă jetul de aer de la Unit nu este
contaminat cu ulei. După uscare smalţul trebuie să aibă un aspect cretos. Dacă nu se obtine
acest aspect se repetă demineralizarea.
Raşina este plasată pe suprafaţă de smalţ demineralizat si va pătrunde în
microporozităţile lărgite ale
smalţului. Prelungirile răşinei în porozităţile
smalţului sunt numite digitaţii
În smalţul prismatic
lungimea acestor digitaţii variaza între 20 - 50μ pe când în smalţul aprismatic
este de 5μ. Din această
cauză se recomandă dublarea timpului de demineralizare la dinţii
deciduali al căror smalţ este
aprismatic. Penetrarea răşinii între prismele de smalţ expuse
longitudinal – ca în cazul fracturilor de unghi este în jur de 5μ., ceea ce înseamnă o adeziune
scăzută. Este necesară bizotarea marginilor preparaţiei.
Bizoul:
·
va aranja mai mult sau mai puţin prismele de smalţ tăiate longitudinal în
transversal
·
va creşte suprafaţa de contact a smalţului
·
va face să treacă cât mai neobservată (pasaj progresiv) limita smalţ
compozit
Adeziunea dentinara
Adeziunea la dentină are unele
avantaje:
1.
Ameliorarea adeziunii obţinute la nivelul smalţului ceea ce implică
oprirea sau reducerea formării unui
hiatus periferic şi deci diminuă riscul percolarii marginale
2.
Crearea adeziunii în zonele fără smalţ în special la nivelul regiunii
cervicale la cls. V-a şi a II-a pornind de aici până la joncţiunea
smalţ/cement.
Un adeziv dentinar, pentru a fi
eficient trebuie sa intruneasca cerinte esentiale:
·
Sa realizeze o adeziune cu dentina, asemanatoare cu cea a smaltului,
adeziune care sa fie eficienta pe substratul dentinar umed;
·
Sa fie bine tolerat de complexul pulpo-dentinar si compatibil cu
materialul restaurator folosit;
·
Sa asigure o inchidere cat mai perfecta a canaliculelor dentinare blocand
astfel miscarea fluidului dentinar si prin aceasta diminuand
hipersensibilitatea dentinara;
·
Adeziunea sa se produca intr-un timp cat mai scurt, iar manipularea si
realizarea ei sa fie cat mai usoara;
Adezivii dentinari conţin:
·
acidul,
agent pentru demineralizarea suprafeţei dentinei pe care o face aptă de colaj.
Demineralizarea dentinei intercanaliculare lasă libere fibrele de colagen,
elimină, dizolvă sau modifică DDR
·
primer-ul,
o răşină într-un solvent (apă, acetonă, alcool) care are rolul de a umecta zona
demineralizată şi favorizează astfel pătrunderea răşinii adezive în interiorul
tubilor dentinari şi în reţeaua de colagen eliberată, determinând apariţia
stratului hibrid
·
răşina
adezivă propriu-zisă, cu vâscozitate scăzută, care pătrunde în reţeaua de
colagen a canaliculelor dentinare şi în dentina intercanalară pregătite
anterior
FACTORII DE
CARE DEPINDE ADEZIUNEA
DENTINARA
1.
Substratul dentinar
2.
Factorul dentar;
3.
Materialul restaurator;
4.
Factorii care pot determina alterarea stratului
hibrid;
1.
Substratul
dentinar :
Calitatea dentinei are un
rol esential in adeziunea dentinara. La jonctiunea smalt/dentina, 20.000 de
tubi dentinari pe cm² jurul pulpei dentare 45.000 de tubuli pe cm² dentina tinerilor are o
forta de adeziune mai mare decat cea a
pacientilor in varsta.
Adeziunea pe o dentina
sclerotica sau cariata este mai redusa, permite demineralizarea un timp mai mare.
Dentina trebuie sa-si mentina
un anumit grad de umiditate pe tot parcursul tratamentului, o uscare a sa
putand avea drept consecinta o aglomerare a structurilor de colagen.
Permeabilitatea retelei de
colagen - factor cheie pentru un strat hibrid de calitate. Aceasta este
compromisa prin colabarea fibrelor.
Detritusul
dentinar remanent (DDR)
DDR este alcătuit dintr-o
peliculă organică amorfă, cu grosimea de 1-2micrometri în compoziţia căreia
intră cristale de hidroxiapatită şi apare ca o consecinţă a degradării
colagenului din structura ţesuturilor dure dentare. Acesta îşi pierde aspectul
fibrilar şi se transformă într-o masă amorfă de gelatină. În plus, DDR
blochează şi canaliculele dentinare formând cepuri intracanaliculare de DDR de
lungime variabilă.
2. FACTORUL DENTAR
Cand vorbim de factorul dentar ne referim la:
-
pozitia dintelui pe arcada (adeziunea la dintii maxilarului este, in
general, mai buna decat la dintii
mandibulari)
-
marimea si forma leziunii (restaurarea unei pierderi de substanta de tip cavitar persista timp mai
indelungat decat cea a unei eroziuni
plate)
-
morfologia dintelui (aparitia dentinei sclerotice determina pierderea
restaurarilor dentare colate cam la 2 ani la pacientii cu varsta cuprinsa intre
61-80 ani, fata de o pierdere mai mica
la pacientii cu varsta cuprinsa intre 20-40 ani).
3. MATERIALUL RESTAURATOR
Forta care se dezvolta la
contractia de polimerizare a materialului restaurator constituie un factor care
poate slabi adeziunea dentinara, de aceea ea poate fi redusa prin tehnica de
aplicare a straturilor de rasina compozita.
Daca adezivul, in momentul
polimerizarii compozitului in nu este complet polimerizat, forta de
polimerizare a compozitului poate duce la o ruptura sau fisura in statul
adeziv.
Eficienta unei obturatii
coronare adezive depinde de factorul de configuratie care exprima raportul
dintre numarul de pereti ai cavitatii de care se cupleaza compozitul si numarul
de suprafete libere ale cavitatii (cu cat numarul de pereti este mai mare cu
atat
factorul C este mai mare si
deci si efectul tensionant al contractiei de polimerizare asupra peretilor
cavitatii, implicit asupra legaturilor adezive.
4. FACTORII CARE POT DETERMINA ALTERAREA STRATULUI
HIBRID
-
gravare
prea importanta a dentinei
-
uscare prea
accentuata a dentinei care poate determina o aglomerare de structuri de colagen
si penetrarea insuficienta a rasinii intre fibrile
-
contaminare a dentinei gravate cu singe, saliva
-
un timp insuficient de aplicare a primerului
-
ingrosare a primerului lichid in flacon, pentru a evita acest lucru e
bine ca flaconul cu lichid sa fie inchis imediat.
In funcţie de atitudinea agenţilor de colaj dentinar faţă
de DDR, pot exista următoarele grupe de adezivi dentinari:
1.
Grupul de adezivi ce vizează lăsarea intactă a DDR şi incorporarea sa în
procesele de colaj. Pentru că nu realizează o legătură adezivă bună şi de
durată ea a fost înlocuită cu alte metode mai eficiente.
2.
ADEZIVII CARE ELIMINA DDR. In cea mai mare parte azi se recurge la metoda
eliminarii complete a DDR si la tehnica gravarii acide totale, adezive au fost
aplicate in 3 etape successive:
I.
acidul demineralizant, cu demineralizarea superficiala a dentinei si expunerea tramei de colagen dentinar.
II.
primer-ul (promotorul adeziunii), cu monomeri amfifili, care prin gruparile hidrofile se
cupleaza de fibrele de colagen, iar prin cele hibrofobe
copolimerizeaza cu rasina adeziva.
III.
Rasina
adeziva penetreaza si impregneza eficace colagenul expus. Aplicarea sa se face
prin pensulare cu un aplicator si nu se usuca prin jet de aer care ar realiza
un strat prea subtire. Acest proces ce are loc in trei timpi este denumit
hibridizare sau procesul de formare a unui strat hibrid
Sisteme adezive monocomponente
(monoflacon) care contine:
primer-ul + rasina adeziva combinate intrun flacon, gravarea acida se face separat.
Avantaje:
-
mai simplu
de manipulat
-
Eficienta
similara sistemului tricomponent
3.
ADEZIVII
CARE DIZOLVA DDR-ul
Contin primer usor acid,
denumit primer autogravant, care se aplică pe dentină fără a fi spălat. Soluţia realizează demineralizarea şi aplicarea primer-ului în acelaşi timp,
urmată de aplicarea răşinii adezive.
El are rolul de:
-
A demineraliza partial stratul de DDR si suprafata dentinara subiacenta
-
A nu
indeparta resturile de DDR dizolvate la intrarea in orificiile tubulare.
-
Are loc
astfel o interreactie foarte superficiala a sistemului adeziv cu dentina, fara
expunerea fibrelor de colagen, ceea ce denota slaba aciditate a acestui primer.
Aplicarea se face de 2 ori:
-
Primul strat are functie de penetrare, nu se usuca si se asteapta 30
sec.;
-
Al 2 lea strat are functie de sigilare, se usuca pentru evaporarea
solventului si se fotopolimerizeaza.
Simplificarea procedurii
clinice in cazul aplicarii sistemului autogravant elimina faza de spalare cu
apa utilizata in gravarea conventionala. Acest sistem permite formarea unui strat
hibrid mic, cu o grosime de 0,5 microni, iar DDR e dizolvat si devine
incorporat in stratul hibrid.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul a fost trimis cu succes!