Administrarea de produse fluorurate pentru aplicatii topice

Studiile recente au demonstrat că aplicaţiile topice de fluor sunt , fără nici un dubiu, cele mai importante măsuri de administrare a fluorului în scopul prevenirii şi controlului cariilor dentare.

Pentru a beneficia de efectul cariostatic maxim al fluorului, este necesară prezenţa sa în fluidele orale din jurul dintelui, imediat după iniţierea atacului carios. Cum nu se poate cunoaşte exact momentul debutului acestui atac, este necesar ca fluorul să fie permanent prezent în mediul oral. Prezenţa permanentă a fluorului în salivă şi fluidul plăcii bacteriene poate fi asigurată numai prin aplicaţii frecvente de topice fluorurate. Există numeroase dovezi clinice care demonstrează că utilizarea frecventă de topice fluorurate cu concentraţii reduse de fluor este chiar mai eficientă decăt folosirea, la intervale extinse, a unor agenţi cu concentraţii importante de fluor.

Administrarea sistemica de produse fluorurate

            Introducerea şi utilizarea la scară mondială a produselor fluorurate pentru administrare sistemică a avut la bază:

-                            recunoaşterea, începând cu anii ’40, a importanţei fluorizării apei potabile pentru prevenirea cariei dentare;

-                            atribuirea efectului cario-inhibitor al consumului de apă fluorizată modului său sistemic de acţiune, şi nu efectului local;

-                            recunoaşterea faptului că fluorizarea apei potabile nu este universal posibilă, administrarea sistemică a unei cantităţi de fluor echivalente celei consumate zilnic în zonele optim fluorizate fiind o alternativă în vederea obţinerii de efecte similare fluorizării apei.

Fluoroza dentara

            Fluoroza dentară constă în perturbarea procesului de amelogeneză şi mineralizare a smalţului dentar ca urmare a ingestiei cronice de fluor, având răsunet clinic în momentul apariţiei dinţilor pe arcadă.

            În 1916 Black şi McKay au descris pentru prima dată manifestarea clinică a acestui proces drept „smalţ pătat”, presupunând drept cauză aportul excesiv de fluor din apa potabilă consumată în zonele endemice. Studiile ulterioare au confirmat faptul că „smalţul pătat” este efectul fluorului consumat în exces în timpul perioadei de formare şi maturare a smalţului, situaţia fiind denumită fluoroza smalţului.

Fluoroza dentară este definită ca fiind o hipomineralizare permanentă a smalţului, caracterizată printr-o porozitate crescută a suprafeţei acestuia rezultată dintr-un aport excesiv de fluor în perioada de formare a dintelui.

Fluorul - date generale, surse, metabolism

Fluorul, împreună cu elemente cum sunt clorul, bromul, iodul, aparţine grupei halogenilor. 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii include fluorul între cele 14 elemente esenţiale pentru creşterea şi dezvoltarea normală a organismului uman.

Fiind elementul cu cea mai mare afinitate pentru electroni, fluorul este cel mai electronegativ şi reactiv element, formând rapid compuşi ionici cu elementele metalice.

Pentru că reacţionează imediat cu elemetele mediului înconjurator, se găseste foarte rar în natură în forma sa elementară, şi mult mai frecvent sub forma unor compuşi anorganici greu solubili ce pot disocia în anumite condiţii formând anioni fluorură (F^-) şi cationi metalici.

Conceptul profilactic in stomatologie

Sănătatea orală este o problemă a CALITĂŢII VIEŢII!

Medicina dentară preventivă:

• a modificat modul de practicare a stomatologiei
• a adus beneficii economice şi sociale la nivel global
• a dus la dispariţia durerii pentru copii şi la o viaţă fără evenimente majore în ceea ce priveşte problemele sănătăţii oro-dentare pentru adulţi
• a îmbunătăţit calitatea vieţii indivizilor mai mult decât orice altă „descoperire” din domeniul sănătăţii dentare