Morfologia cavităţii pulpare variază odată cu
înaintarea în vârstă, se constată diminuarea pulpei dentare şi modificarea
tridimensională a formei cavităţii pulpare. La vârstnici, ţesutul pulpar
prezintă aceleaşi modificări cu ale ţesutului conjunctiv: procese de involuţie
ale fibroblaştilor, fibrelor colagene şi substanţei fundamentale, însoţite de
modificări ale vaselor sangvine. Scăderea celularităţii şi creşterea numărului
şi grosimii fibrelor de colagen sunt mai accentuate în pulpa radiculară, iar
bandeletele conjunctive pot servi ca focare de calcificare pulpară. În ceea ce
priveşte fenomenul de senecenţă şi calcificarea pulpară, la ora actuală se
recunoaşte faptul că reacţia de calcificare pulpară este direct influenţată şi
precedată de modificările degenerative care caracterizează îmbătrânirea
organului pulpar.
Structura normală a organelor
dento-parodontale suferă modificări importante odată cu înaintarea în vârstă.
În pulpa îmbătrânită apare odontoblastul de tranziţie şi îmbătrânit. Celulele îşi
diminuă treptat volumul, spaţiul dintre ele se măreşte, iar leziunile
degenerative sunt extrem de frecvente.
Cercetările histopatologice
realizate pe dinţii extraşi de la pacienţii cu vârste cuprinse între 25 şi 45
de ani, au pus în evidenţă următoarele aspecte (Figura 1 şi 2):
·
La adulţii tineri a fost evidenţiată pulpa dentară
cu aspect normal: echilibru între numărul celulelor şi numărul fibrelor colagenice,
prezenţa unui număr mai mare al fibroblaştilor comparativ cu fibrocitele.
·
Cele mai numeroase celule sunt reprezentate de
fibroblaşti, celule de formă rotundă şi cu citoplasmă bine reprezentată.
·
Activitatea dentinogenetică este indicată prin
prezenţa stratului de predentină şi a stratului de odontoblaşti, de aspect
normal, aşezaţi sub formă de palisadă.
·
Odontoblaştii se prezintă sub forma de odontoblast secretor, celulă înalt
polarizată, cu două părţi componente: corpul celular şi prelungirea celulară
(procesul odontoblastic) extinsă în predentină şi dentină, fiind situată
într-un canalicul dentinar. Corpul celular este alungit, iar nucleul este
localizat în poziţie bazală, citoplasmă bazofilă.
Cercetările histopatologice
realizate pe dinţii extraşi de la pacienţii cu vârste cuprinse între 60 şi 80
de ani, au pus în evidenţă următoarele modificări (Figura 3, 4, 5 şi 6):
·
Ţesutul pulpar este un ţesut conjunctiv lax, în care
fibrele de colagen sunt slab reprezentate. Odată cu înaintarea în vârstă creşte
frecvenţa şi grosimea fibrelor colagenice, dispare aspectul reţea fină,
reticulară, acesta fiind înlocuit cu mănunchiuri groase de fibre conjunctive.
Fibrele conjunctive sunt mai numeroase, în contrast cu scăderea numărului
celulelor, apare o fibroză difuză coronară asociată cu formarea de fascicule de
colagen în pulpa radiculară.
·
Simultan cu condensarea macromoleculelor de ţesut
conjunctiv, creşte frecvenţa denticolilor în pulpa dentară, precum şi frecvenţa
calcificărilor difuze.
·
Celulele pulpare suferă modificări importante în
fenomenul de senescenţă, cele mai afectate fiind celulele înalt specializate,
odontoblaştii. Se remarcă scădrea numerică a odontoblaştilor asociată cu
degenerescenţa vacuolară a celulelor, în final apărând atrofia fibrilară
completă. Odontoblaştii
dispar pe alocuri, iar în locul lor rămân vacuole pline cu o masă plasmatică,
apărând întreruperea şirului de
odontoblaşti.
·
Odontoblaştii se prezintă sub forma de odontoblast de tranziţie şi îmbătrânit.
Celulele îşi diminuă treptat volumul, iar spaţiul dintre ele se măreşte.
Nucleul devine mic şi compact., iar citoplasma acidofilă.
·
Scăderea numărului de celule este observată la toate
tipurile de celule pulpare, aspectul general al ţesutului fiind paucicelular.
În pulpa îmbătrânită se întâlnesc celule mature, fibrocite, recunoscute după
forma lor aplatizată, dimensiunea redusă, citoplasmă în cantitate mai mică şi
prelungiri citoplasmatice lungi şi subţiri.
·
Apar modificări la nivelul vaselor sangvine
manifestate prin îngustare, aplatizare şi fragmentare, exprimată prin apariţia
extravazatului seros în pulpa dentară.
Discuţii
Morfologia cavităţii pulpare variază odată cu
înaintarea în vârstă, se constată diminuarea pulpei dentare şi modificarea
tridimensională a formei cavităţii pulpare.
Ţesutul pulpar al
vârstnicilor prezintă modificări consecutive vârstei, prin apariţia unor
transformări ale odontoblaştilor care, dispuşi pe mai multe straturi îşi pierd
capacitatea de a iniţia şi a menţine vitalitatea dentinei. Scade numărul şi
dimensiunea odontoblaştilor, aceştia putând dispare din anumite zone ale
pulpei, mai ales la nivelul bi- sau trifurcaţiei radiculare. Massler M.
citat de Bäckman Tuula, evidenţiază reacţiile diferite ale
odontoblaştilor în funcţie de vârsta dinţilor şi rata de progresiune a cariei
dentare.
La vârstnici, ţesutul pulpar
prezintă aceleaşi modificări cu ale ţesutului conjunctiv: procese de involuţie
ale fibroblaştilor, fibrelor colagene şi substanţei fundamentale, însoţite de
modificări ale vaselor sangvine. Scăderea celularităţii şi creşterea numărului
şi grosimii fibrelor de colagen sunt mai accentuate în pulpa radiculară, iar
bandeletele conjunctive pot servi ca focare de calcificare pulpară. Cu vârsta
există o progresivă reducere a numărului fibrelor nervoase şi a vaselor sangvine.
Cercetările histopatologice
realizate de Schneider Solanj, pe un lot de 48 de persoane, cu vârste
cuprinse între 60 şi 80 de ani, au pus în evidenţă următoarele modificări:
-
nivele
diferite de colagenizare şi fibrozare a pulpei dentare,
-
apariţia
de-a lungul mănunchiurilor de fibre de colagen şi printre acestea a zonelor de
mineralizare,
-
după
70 de ani predominanţa colagenizării pronunţate a pulpei şi prezenţa zonelor cu
foarte scăzută celularitate, matrice extracelulară de aspect mucoid în
vecinătatea unor zone formate din mănunchiuri groase de colagen, cu rari
fibrociţi fuziformi printre acestea,
-
pulpă
dentară cu aspect fibros şi infiltrat polimorf (limfocite, macrofage şi rare
polimorfonucleare) în jurul unei arii cavitare centrale, arteriolele prezintă
modificări de la simple îngroşări ale tunicii medii, până la hialinizarea
acesteia, însoţită de tumefieri endoteliale, colagenizări ale epi- şi
perinervului la nivelul unor fibre nervoase vegetative mielinice şi amielinice.
Din punct de vedere
histologic pulpa dentară la vârstnici este fibroasă, ca urmare a creşterii
bandeletelor conjunctive. La persoanele vârstnice se remarcă prezenţa
calcificărilor pulpare într-un procentaj mai mare decât la tineri. Un studiu
realizat pe 52 canini incluşi la persoane cu vârste cuprinse între 11 şi 76 ani
arată că prezenţă denticulilor este constantă la toate grupele de vârstă,
nefiind legată de fenomenul de îmbătrânire, în schimb calcificarea difuză
prezintă o creştere constantă după 25 de ani.
Cercetările actuale au
evidenţiat două tipare de calcificare pulpară: denticuli (pulpolit, calcul
pulpar) şi calcificare difuză. Există două forme principale de concreţiuni
calcaroase pulpare: denticuli adevăraţi şi falşi. Cei reali deţin o structură
care se aseamănă cu dentina, fiind mai frecvent situaţi în camera pulpară decât
în canalele radiculare. Ei pot fi prezenţi şi în interiorul ţesutului pulpar ca
„denticuli liberi”. Concreţiunile false pulpare sunt constituite dintr-un
material calcificat care pare să fie depus în straturi concentrice în jurul
unui cuib central.
Distincţia netă între
calcificările pulpare apărute ca urmare a bolii carioase sau a traumatismelor
din cursul procedurilor terapeutice ori a vârstei înaintate este greu de făcut
histologic.
În plus, există o corelaţie
între prezenţa leziunilor parodontale şi statusul pulpar, precum şi între boala
parodontală şi formarea nodulilor pulpari, iar la seniori creşte numărul
dinţilor cu afectare parodontală. Un studiu histologic efectuat pe dinţi cu
pungi parodontale, arată un număr mic de dinţi cu pulpă intactă, neinflamată şi
aparent sănătoasă . Leziunile parodontale au efecte degenerative asupra pulpei
dinţilor implicaţi: se produc leziuni degenerative, inflamatorii şi necrotice.
Atrofia pulpară este prezentă la mulţi dinţi cu afectare parodontală, fiind
caracteristică scăderea numărului celulelor în pulpa coronară şi radiculară.
Calcificarea difuză este o
altă modificare pulpară întâlnită la persoanele vârstnice, de obicei la nivelul
canalelor radiculare. La examenul histologic se remarcă nişte benzi liniare
neorganizate de material amorf evidenţiabile prin colorarea preparatului cu
hematoxilină-eozină, însoţind vasele sanguine ale pulpei dentare care sunt
îngroşate. Calcificarea difuză la nivelul pulpei radiculare, urmează traiectul
vaselor şi filetelor nervoase principale, situându-se paralel cu acestea.
Iniţial, calcificarea urmăreşte un tipar linear, ca ulterior zonele calcificate
să fuzioneze, conferind aspectul difuz.
În ceea ce priveşte fenomenul
de senecenţă şi calcificarea pulpară, la ora actuală se recunoaşte faptul că
reacţia de calcificare pulpară este direct influenţată şi precedată de
modificările degenerative care caracterizează îmbătrânirea organului pulpar,
ritmul de calcificare pulpară fiind de 10 ori mai mare la vârstnici ca la
tineri.
Din punct de vedere clinic
degenerescenţa pulpei dentare, determină: evoluţie a proceselor carioase fără
fenomene inflamatorii zgomotoase, puţin dureroase, dar spre necroză lentă;
scăderea răspunsul la stimuli şi agenţii iritanţi; reducerea capacităţii de
vindecare pulpară.
Datorită diminuării
capacităţii de vindecare pulpară la vârsta a treia este contraindicat coafajul
direct. După Gafar M. şi Iliescu A. coafajul direct se
efectuează la pacienţi de până la 30 de ani, vârstă la care încep, în general,
metaplaziile regresive ale pulpei dentare şi la pacienţi clinic sănătoşi.
Concluzii
1. Îmbătrânirea
pulpei dentare este un proces fiziologic complex, care interesează toate
componentele structurale, în funcţie şi de condiţiile la care este expus
dintele de-a lungul vieţii pe arcadă. Din acest motiv sunt dificil de delimitat
modificările pulpare determinate strict de fenomenul de îmbătrânire şi cele
induse de factori externi.
2. În
esenţă, îmbătrânirea pulpei este similară îmbătrânirii unui ţesut conjunctiv,
care evoluează spre scleroză şi atrofie progresivă, cu pierderea rolului său de
nutriţie şi apărare.
3. Aspect
paucicelular prin scăderea numărului de celule şi creşterea numărului fibrelor
de colagen.
4. Fibroblastele
se transformă în fibrocite, celulele au mai puţină citoplasmă, mai puţine
prelungiri şi organite citoplasmatice. Numărul fibrocitelor scade progresiv
odată cu înaintarea în vârstă.
5. La
nivelul odontoblaştilor s-a constatat reducerea numerică, apariţia
modificărilor distrofice şi întreruperea „palisadei”. Celulele îşi diminuează
volumul, nucleul devine mic şi compact şi creşte spaţiul intercelular.
6. Apar modificări la nivelul vaselor sangvine
pulpare manifestate prin îngustare, aplatizare şi fragmentare.
Fig. 1:
Preparat histologic, coloraţie hematoxilină-eozină, obiectiv 40x. Aspectul
pulpei dentare la o persoană tânără, unde este un echilibru între numărul
celulelor mezenchimale şi trama colagenică.
Fig. 2: Preparat histologic,
coloraţie van Gieson, obiectiv 100x. Aspectul normal al complexului
pulpo-dentinar la o persoană tânără: stratul odontoblastic fără modificări,
activitate dentino-genetică indicată de prezenţa stratului de predentină.
Fig. 3:
Preparat histologic dintr-un molar, coloraţie hematoxilină-eozină, obiectiv
20x. Calcifieri pulpare difuze, se observă apariţia în camera pulpară a unor
perle calcice denumite şi denticoli falşi. La nivel celular se obsevă
întreruperea palisadei odontoblastice şi scaderea numărului de celule
(paucelularitate).
Fig. 4:
Acelaşi preparat histologic dintr-un molar, coloraţie hematoxilină-eozină,
obiectiv 40x. Înmulţirea fibrelor colagenice în detrimentul elementelor
celulare, trama colagenică fiind foarte bine reprezentată. Apariţia
distrofiilor la nivelul odontoblaştilor.
Fig. 5:
Preparat histologic dintr-un molar, coloraţie albastru de toluidină, obiectiv
20x. Proces distructiv carios la nivelul dentinei radiculare. Se observă
calcifieri pulpare înconjurate de un material metacromatic, ceea ce ne permite
să presupunem că nucleul de calcifiere este reprezentat de mucopolizaharide
neutre.
Fig. 6:
Acelaşi preparat histologic, coloraţie albastru de toluidină, obiectiv 40x.
Extravazat de ser în jurul pulpolitului, ceea ce indică fragmentarea pereţilor
capilarelor. Vacuolizarea odontoblaştilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul a fost trimis cu succes!